CSA Steaua s-a impus în fața rivalei Dinamo, scor 2-0 în a patra etapă din play-off. Atmosfera a fost incendiară, iar la final frustrarea suporterilor dinamoviști și-a spus cuvântul. După ce au incendiat peluza în care s-au manifestat pe parcursul jocului, „câinii” și-au îndreptat atacurile spre scaune. Aproximativ 500 dintre acestea au fost distruse, iar pagubele sunt estimate la 15.000 de euro.
Supărați pe înfrângerea favoriților în derby-ul cu CSA Steaua, scor 0-2, fanii lui Dinamo a dat incendiat peluza pe care au ocupat-o pe stadionul Ghencea.
La fel ca în urmă cu 26 de ani, când au dat foc vechii arene, suporterii ”câinilor” au arsa câteva bannere și au incendiat câteva scaune din peluză.
Pompierii au intervenit imediat și au stins focul, dar incendiul a provocat pagube materiale.
Jandarmeria Bucureşti a anunţat că la meciul CSA Steaua – Dinamo, din etapa a 4-a a play-off-ului din Liga 2 Casa Pariurilor, au fost aplicate 17 sancţiuni privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 1 an. Totodată, gazdele au fost ținta unei amenzi record.
Potrivit Jandarmeriei, au fost întocmite 14 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, astfel:
În minutul 75 al derby-ului CSA Steaua – Dinamo, la scorul de 2-0 pentru gazde, un fan al oaspeților n-a mai suportat și a pătruns pe suprafața de joc.
Ultrasul s-a îndreptat furios către Dincă, portarul Stelei, dar forțele de ordine au intervenit la timp și l-au scos din teren.
Drumul parcurs de galeria lui Dinamo până la stadionul din Ghencea a fost presărat și cu un incident, dar totul a fost aplanat de forțele de ordine.
Conform sport.ro, în zona Lujerului, un suporter al CSA Steaua s-a apropiat de ultrașii ”câinilor” și a început să fluture un steag uriaș roș-albastru. A fost momentul în care fanii dinamoviști s-au enervat foarte tare și o parte dintre ei au încercat să-l pedepsească.
Câțiva dintre susținătorii lui Dinamo au plecat în urmărirea rivalului care i-a incitat, dar au fost opriți la timp de jandarmi, care au reușit să aplaneze conflictul.
Atât suporterii steliști, cât și cei dinamoviști încep să-și facă apariția pe Stadionul Ghencea și să mute atmosfera incendiară în interiorul stadionului. Primele incidente au avut loc la Tribuna a II-a. Ultrașii peluzei dinamoviste au aruncat cu fumigene în zona în care se află suporterii roș-albaștrii.
Forțele de ordine au intervenit și au format o „perdea” care delimitează cele două zone ale stadionului ocupate de fanii rivali.
Derby-ul dintre CSA Steaua și Dinamo a creat un adevărat haos în jurul stadionului din Ghencea, circulația fiind oprită cu ajutorul unei cisterne.
Blocajul se întinde pe aproximativ un kilometru, iar autobuzele au fost oprite din circulație și așteaptă pe dreapta ca traficul să se fluidizeze.
În jurul stadionului sunt foarte multe forțe de ordine care asigură desfășurarea fără incidente a partidei.
CSA Steaua – Dinamo este considerat un meci de risc maxim și forțele de ordine sunt extrem de meticuloase pentru a preveni orice fel de incident, iar de zelul acestora nu a scăpat nici brigada de arbitri.
Conform gsp.ro, autoturismele cu care arbitrii au sosit în Ghencea au fost percheziționate atent de jandarmi. Mașinile au fost verificate la portiere, roți și portbagaj.
Derby-ul este condus la centru de George Găman, ajutat de asistenții Doru Zamfir și Alexandru Corb, iar rezervă este Răzvan Negară.
Fanii lui Dinamo creează o atmosferă incendiară în drumul spre stadionul Ghencea, acolo unde se va juca derby-ul cu CSA Steaua din etapa a 4-a a ligii secunde. Ultrașii roș-albi sunt așteptați în număr de aproximativ 5000 la derby-ul din Liga 2 Casa Pariurilor.
Nucleul dur al galeriei dinamoviste a fost preluat de către Jandarmerie de la stația de metrou Petrache Poenaru și face spectacol în drum spre arenă. În Pasajul Lujerului, „câinii roșii” au aprins torțe și și-au încurajat echipa favorită.
”Câinii” sunt sub o presiune uriașă, după ce fostul ministru al Apărării, Vasile Dâncu, a depus un proiect de lege prin care ”militarii” vor avea dreptul de a evolua în prima ligă dacă va fi aprobat până cu o săptămână înainte de startul campionatului următor.
Este un derby încins de locurile din clasament, dar și de pasiunea celor două galerii care au anunțat că vor umple stadionul din Ghencea. FANATIK va urmări îndeaproape tot ce se întâmplă și va veni cu informații proaspete de la cea mai așteptată întâlnire din Liga 2 Casa Pariurilor.
Comisia Centrală a Arbitrilor a decis ca meciul din Ghencea, care va începe la ora 19:00, să-i fie încredințat lui George Găman, care va fi ajutat de asistenții Doru Zamfir şi Alexandru Corb. Rezervă va fi Răzvan Negară, iar observatori Laurenţiu Vărgatu şi Bogdan Gheorghe.
Daniel Oprița nu are mari probleme de lot pentru derby-ul cu Dinamo. Antrenorul CSA Steaua a declarat că nu se pune nicicum problema ca echipa sa să facă vreun favor ”câinilor”, pentru a-i ajuta la promovare și că echipa sa va juca hotărât să repete victoria din partida tur.
Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, știe că nu trebuie să se aștepte la niciun ajutor din partea steliștilor și că elevii săi pur și simplu trebuie să se dovedească mai buni. Un succes în acest meci ar menține mărite șansele la promovare directă pentru ”câini”. Nici Burcă nu are probleme importante de lot.
În timp ce oficialii clubului CSA Steaua au anunțat în weekend că s-au vândut peste 18.000 de bilete, fanii dinamoviști au precizat că vor lua cu asalt stadionul din Ghencea și vor fi în număr de peste 10.000.
Derby-ul a început încă de la primele ore ale zilei, după ce Peluza Sud Steaua a fost pe stadionul lui Dinamo pentru a-i provoca pe ”câini”. PCH a răspuns și a avut loc un conflict între ultrașii celor două formații.
În întreaga zonă din jurul stadionului Ghencea este plină de forțe ale poliției și jandarmeriei, care au reușit să oprească acest conflict, mai mulți suporteri din Peluza Sud Steaua fiind reținuți.
Dumitru Dragomir l-a catalogat, în emisiunea “Profeţiile lui Mitică”, drept ”diabolic” pe fostul ministru al Apărării, Vasile Dâncu, şi a spus că datorită legii iniţiate de acesta, stadionul Ghencea se va umple cu Dinamo.