Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Exclusiv. Val de ironii pentru “slujitorul Haralambie”, antrenorul FCSB: “Îți dai seama ce râde Strizu?” Video

Elias Charalambous, antrenorul principal de la FCSB, a fost ironizat la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. Tehnicianul cipriot a mărturisit că ia toate deciziile la echipă.
04.04.2023 | 22:29
Exclusiv Val de ironii pentru slujitorul Haralambie antrenorul FCSB Iti dai seama ce rade Strizu Video
Val de ironii asupra lui Elias Charalambous, antrenorul principal de la FCSB. fOTO: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Elias Charalambous a fost ironizat la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, deși FCSB a câștigat pe terenul lui Sepsi, scor 2-1 în a doua etapă a play-off-ului din SuperLiga. Vivi Răchită s-a amuzat pe seama declarațiilor făcute de cipriot, care a spus că ia toate deciziile în cadrul clubului roș-albastru.

Val de ironii pentru „slujitorul Haralambie”, antrenorul FCSB, după meciul cu Sepsi: „Vrea să ne spună că el a făcut schimbările”

FCSB a obținut trei puncte importante în duelul de la Sf. Gheorghe cu Sepsi, scor 2-1 și s-a apropiat la doar trei puncte de liderul Farul și la un punct de locul 2, ocupat de CFR Cluj. La pauza jocului împotriva covăsnenilor, în tabăra FCSB-ului au existat două modificări.

ADVERTISEMENT

David Miculescu l-a înlocuit pe Andrei Cordea, în timp ce Ovidiu Popescu i-a luat locul lui Malcom Edjouma. La finalul partidei, Elias Charalambous a lăsat de înteles că schimbările din a doua repriză au fost făcute de el. Vivi Răchită este convins că Gigi Becali se implică total în continuare la echipă.

„Gigi Becali nu a lăsat oameni care știau fotbalul românesc (n.r. să se implice la FCSB). Care erau totuși angrenați. Vine el din Cipru ca să-i conducă afacerea lui Gigi. ‘Prietene, poate nu ai văzut că aici este familia mea, echipa mea, afacerea mea, ceilalți sunt slujitori’.

ADVERTISEMENT

Ce vrea să ne spună el că a făcut schimbările și face totul la echipă. Puțin bun simț dacă ar avea ar fi mai…”, a dezvăluit Vivi Răchită, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. VEZI VIDEO AICI.

„Îți dai seama ce râde Strizu acum?”

Elias Charalambous l-a înlocuit pe banca tehnică a FCSB-ului pe Leo Strizu. Fostul antrenor principal al roș-albaștrilor s-a despărțit cu scandal de echipa lui Gigi Becali. „Îți dai seama ce râde Strizu acum? Cum râde Leo de el când îl vede ce spune și el știe ce e acolo.

ADVERTISEMENT

Ce să vorbească? Nimic. Cum să faci tu două schimbări la pauză fără să-ți dea voie Gigi Becali vreodată în viața ta”, a mai spus Vivi Răchită, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. Pentru Elias Charalambous și FCSB urmează un test mult mai complicat, duminică, 9 aprilie, ora 21:00.

Roș-albaștrii merg în Gruia pentru derby-ul cu CFR Cluj care poate fi decisiv în lupta la titlu. În meciul de la Sf. Gheorghe, FCSB nu s-a putut baza pe Octavian Popescu, accidentat, așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate.

ADVERTISEMENT

Elias Charalambous a comentat schimbările de la pauza meciului Sepsi – FCSB 1-2: „Aveam probleme la mijloc”

Elias Charalambous nu știe limba română și a vorbit în engleză la flash-interviul de la finalul victoriei FCSB-ului contra lui Sepsi. Antrenorul cipriot și-a felicitat jucătorii și a comentat schimbările petrecute în echipa roș-albaștrilor la pauza partidei.

„Felicitări jucătorilor, au făcut un efort grozav și au îndeplinit obiectivul, 3 puncte. Cel mai important lucru pentru mine a fost reacția de după golul primit. Să primești un gol în deplasare după câteva minute…

Au avut o reacție grozavă. 100% trebui să îmbunătățim multe lucruri, trebuie să vedem ce greșeli am făcut chiar și după victorii. Vom încerca să le reparăm cât mai repede posibil. Dacă ați văzut, am schimbat sistemul, pentru că Sepsi ne-a creat probleme și am trecut din 4-3-3 în 4-2-3-1, pentru că aveam probleme la mijloc.

Și cred că în a doua repriză am jucat mai bine datorită acestor schimbări. Când văd jocul, încerc să îmbunătățesc jocul echipei. Dacă eu consider că trebuie făcute schimbări, nu contează ce minut e”, a spus Elias Charalambous.

FOARTE IMPORTANT: puteți urmări FANATIK SUPERLIGA în fiecare zi de luni până vineri, începând de la ora 10:30, pe toate căile de comunicare „fanatice” de pe mediile sociale, de la site-ul FANATIK la canalul de YouTube FANATIK, de la pagina de Facebook FANATIK la contul FANATIK de pe Tik-Tok. Și nu uitați pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial!

ADVERTISEMENT