Cât mai stau Ucraina și Republica Moldova la ușa UE? Bruxelles, între amenințarea Rusiei și nevoia de securitate

Uniunii Europene nu îi place să se extindă. Chiar și în cele mai bune vremuri, extinderea blocului comunitar duce la o diluare a puterii membrilor existenți. Iar dacă aceasta înseamnă și un cost economic, rezistența crește și mai mult. În plus, dacă nu există nici un motiv imperios de securitate, iar candidații trag de timp în privința reformelor, procesul se blochează din nou.

Impulsul pentru extindere și războiul din Ucraina

Aceasta a fost povestea Balcanilor de Vest și a Turciei: economii sub media UE, guvernanță slabă, democrații imperfecte, conflicte nerezolvate și politizarea extinderii – alături de garanția de securitate oferită de aderarea la NATO a Turciei, Albaniei, Macedoniei de Nord și Muntenegrului, precum și de prezența alianței în Kosovo – au golit de mult timp impulsul pentru extindere.

Cu toate acestea, invazia Rusiei în Ucraina și posibilitatea perspectivelor de aderare a așa-numitului „trio estic” (Ucraina, Republica Moldova și Georgia) au readus extinderea UE pe agenda europeană. În aceste cazuri, vorbim din nou de țări relativ sărace, democrații fragile și conflicte nerezolvate. Și în acest caz, UE ar evita extinderea dacă ar putea. Dar nu poate.

Deocamdată, nici una dintre țările din trio-ul estic nu-și permite luxul de a fi membră NATO și, având în vedere amenințarea Rusiei, există acum un motiv existențial de securitate în spatele extinderii UE. Așadar, având în vedere că extinderea trebuie să aibă loc, țările membre se întreabă ce înseamnă de fapt acest lucru – și rămân multe răspunsuri de dat în lunile și anii următori, analizează Politico.

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Kievul și Chișinăul au vânt în pânze

În primul rând, către ce țară să se extindă UE? În prezent, trioul estic – în special Ucraina, la care se adaugă și Republica Moldova – este cel care are vânt în pânze. Atâta timp cât războiul continuă și reconstrucția rămâne o prioritate a UE, aderarea Ucrainei va fi un obiectiv politic major. Acest lucru ridică problema decuplajului trio-ului de Balcani, unde imperativul de securitate pentru extindere este mai slab, reformele sunt lente și rezolvarea conflictelor este lentă.

Cu toate acestea, membrii blocului comunitar care au un interes în regiune vor face presiuni împotriva acestui lucru – și vor obține ceea ce vor dori. Nu este o coincidență faptul că, atunci când Ucraina, Republica Moldova și Georgia au fost recunoscute drept candidate anul trecut, Bosnia și Herțegovina a primit și ea candidatura, în timp ce Albania și Macedonia de Nord au deschis negocierile de aderare. Și, pe măsură ce Kievul și Chișinăul se îndreaptă spre a primi undă verde pentru negocierile de aderare în decembrie, eforturile de cuplare cu Balcanii de Vest vor continua să fie impulsionate.

O extindere de tip big-bang

Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că, în următorul deceniu, UE va asista la o nouă extindere de amploare, de la 27 la 35 sau 36 de state membre, în loc de 27 în prezent. O astfel de abordare de tip „mega-pachet” ar putea duce la blocarea din nou a extinderii și/sau la o marginalizare totală a priorităților de reformă și a unui proces bazat pe norme. Și, deși extinderea este în prezent determinată de o logică de securitate, acest lucru nu înseamnă că raționamentul său transformator va fi – și cu atât mai puțin ar trebui – abandonat.

În plus, o extindere de tip big-bang ar avea loc probabil peste un deceniu sau mai mult, probabil mult după încheierea războiului, iar probabilitatea este că, până atunci, forța politică se va fi epuizat. Astfel, cei care cred în extindere se întreabă cum poate fi menținut impulsul. De fapt, cu condiția ca reformele să se accelereze și să fie susținute, îmbrățișarea unor țări mici precum Republica Moldova în est și Muntenegru în Balcani ar putea avea loc cu mult înainte de un deceniu, depășind paralizia UE în ceea ce privește extinderea.

Digisport.ro

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Drum lung pentru Zelenski

Acest lucru se leagă de o întrebare crucială cu privire la modul în care se va dezvolta blocul comunitar: campania de extindere se referă în esență la Ucraina, însă Ucraina este cea mai mare și cea mai complexă țară care trebuie inclusă. Chiar și cu cele mai bune intenții la Kiev, la Bruxelles și în toate capitalele europene, este greu de înțeles cum ar putea Ucraina să intre în UE în mai puțin de un deceniu.

Dar războiul are loc acum, astfel încât căutarea securității, reconstrucția și consolidarea democratică vor preceda aderarea deplină a țării. Cum pot fi soluționate aceste probleme?
Aici intervin ideile de integrare treptată – atât cele tradiționale privind intrarea pe piața unică și un acces mai mare la fondurile UE, cât și cele mai inovatoare, cum ar fi includerea candidaților în Green Deal-ul european, piața digitală, politica industrială și politica externă și de securitate. Atâta timp cât aceste acorduri sectoriale nu devin alternative la aderare, integrarea treptată a Ucrainei ar trebui să fie continuată.

O Mare Britanie înapoi în UE?

Și poate că o altă țară mare – Marea Britanie – ar putea sfârși prin a urma un parcurs gradual similar de revenire în blocul comunitar, ajungând la astfel de acorduri sectoriale în următorul deceniu. Dacă UE se extinde pentru a include câțiva noi membri (mici), ajungând în același timp la aceste tipuri de acorduri substanțiale – pe calea aderării depline – cu Ucraina (și cu Marea Britanie) până în 2034, ar fi realizat o performanță strategică uimitoare.

Acest lucru ne aduce la întrebarea finală cu privire la ce UE anume ar urma să adere noii membri. Spre deosebire de ultimele două decenii, când lipsa de aprofundare era prezentată ca un motiv, sau o scuză, pentru a bloca extinderea blocului, acum există o mai mare onestitate în a recunoaște că aprofundarea are loc pentru că este necesară extinderea. Așadar, ce reforme sunt necesare?

Problema procesului decizional

Cele mai evidente și mai urgente – și, de asemenea, cele mai ușoare – se referă la reprezentare: Va continua fiecare membru să desemneze un comisar? Și cum ar trebui redistribuite locurile în Parlamentul European și drepturile de vot în Consiliul European? În acest caz, însuși Tratatul de la Lisabona indică calea de urmat. Regulile sunt stabilite, iar acestea trebuie doar să fie puse în aplicare atunci când va fi nevoie.

Apoi, problema procesului decizional – în special adoptarea votului cu majoritate calificată în domenii precum politica externă, sancțiunile și impozitarea – a atras cea mai mare atenție. Desigur, acestea sunt chestiuni extrem de importante în sine, dar, strict vorbind, nu sunt condiții pentru extindere. Unanimitatea încetinește lucrurile, dar nu oprește spectacolul. Este pur și simplu o idee bună ca un bloc pregătit să se confrunte în continuare cu crize să fie capabil să le răspundă rapid și eficient. Cu toate acestea, deși nu există niciun apetit pentru deschiderea Tratatului UE pentru a realiza acest lucru, unele țări membre gravitează din ce în ce mai mult în jurul ideii de a utiliza abținerea constructivă și clauza-pasarelă – așa cum a sugerat un grup de miniștri de externe ai UE.

Politicile comune

Între timp, cel mai dificil set de întrebări – în special în ceea ce privește Ucraina – se referă la politicile cu implicații bugetare mari. Pentru a pregăti intrarea Ucrainei în UE, aceasta va trebui să își revizuiască în mod radical politicile comune în domeniul agriculturii și al coeziunii și să se gândească cum să includă Kievul în următorul cadru financiar multianual, care va începe în 2028.

Teoretic, aceste discuții ar trebui să înceapă anul viitor, iar în UE ar putea fi deja prea târziu pentru a include pe deplin Ucraina în următorul său ciclu bugetar. Cu toate acestea, având în vedere că blocul s-a angajat să aloce 50 de miliarde de euro pentru reconstrucția Ucrainei în următorii patru ani prin intermediul unui mecanism de tip NextGenerationEU – și este posibil ca această cifră să crească și mai mult – țara ar putea, eventual, să intre în UE fără a fi pe deplin integrată în bugetul 2028-2034, având în vedere rolul blocului în finanțarea extrabugetară a reconstrucției Ucrainei.

Când Jean-Claude Juncker a fost numit președinte al Comisiei Europene în 2014, a creat o agitație inutilă atunci când a declarat ceea ce toată lumea știa deja: că extinderea nu va avea loc în timpul mandatului său. Următorul președinte al Comisiei, care își va prelua mandatul în 2024, ar trebui să întoarcă declarația lui Juncker pe dos, creând o agitație pozitivă prin faptul că se angajează la ceea ce nimeni nu a avut încă curajul să spună: că extinderea va avea loc sub supravegherea lor.