Nerăbdători să-și urmărească favoriții din tribune după mai bine de un an de pauză forțată, suporterii Universității Craiova vor lua cu asalt arena „Ilie Oană” din Ploiești. Cu alte cuvinte, au fost achiziționate toate cele 1.750 de bilete puse la dispoziția lor de Federația Română de Fotbal.
În plus, fostul mare jucător al „juveților” Gică Craioveanu a promis că va respecta tradiția începută în zilele în care lupta pentru trofeu direct de la „firul ierbii”.
„Zi lungă la Lido. Nimeni nu rămâne acasă”, este mesajul Peluzei Nord înaintea meciului împotriva Astrei, programat sâmbătă, 22 mai, la ora 20:30. În tribune vor avea acces atât persoanele vaccinate, cât și cele care pot face dovada unui test PCR sau antigen negativ.
Concret, înaintea unor astfel de meciuri, Gică Craioveanu mergea în fața galeriei și arunca o păpușă alb-albastră, în timp ce suporterii scandau cu foc: „Gică! Gică! Gică Craioveneeeeee!”. Așa se va proceda și de această dată, dar nu cu o păpușă, ci cu simbolul echipei patronate de Mihai Rotaru, un leu alb-albastru.
„Astăzi avem program de la 12:00 la 00:00. Au venit toate tricourile! Organizăm în continuare deplasarea, comanda de bilete și testarea rapidă.
De la ora 14:00 se pot rezerva bilete și pentru cei care vor să meargă la meci cu test rapid. Testul trebuie efectuat după ora 20:30 și încărcat în rezervarea de bilete.
Cine întâmpină dificultăți în orice ține de deplasare este așteptat la Lido pentru rezolvare”, au anunțat suporterii din Peluza Sud pe pagina de Facebook. Lido este hotelul pe care aceștia l-au transformat în cartier general.
Nu mai puțin de șapte Cupe ale României are în palmares Universitatea Craiova, în sezoanele 1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983, 1990-1991, 1992-1993 și 2017-2018. Cucerirea celei de-a opta ar fi un omagiu pentru Ilie Balaci, legendarul purtător al tricoului cu numărului „8”.
În schimb, Marinos Ouzounidis nu este deloc mulțumit de jocul elevilor săi. Aceștia au obținut o victorie chinuită, 0-1, împotriva FCSB-ului, deși Toni Petrea a introdus o echipă formată numai din rezerve.
„Astra a retrogradat, dar e o finală şi ambele formaţii vor încerca să câştige trofeul. Dacă se juca în urmă cu două săptămâni aş fi spus că putem câştiga meciul, acum, lucrurile sunt diferite.
Să vedem ce putem face în finala Cupei, mai ales că nu am avut rezultate bune în ultimele meciuri. Unii jucători sunt supăraţi. În fotbal, lucrurile se schimbă. Sper că vom juca bine în finală. Avem nevoie să câştigăm Cupa!”, a declarat tehnicianul grec.