Sport

Fanii Universității Craiova, în “război” cu Alexandru Băluță. Bani falși aruncați către el și mesaj special. Foto

Alexandru Băluță a avut parte de o primire ostilă din partea suporterilor Universității Craiova, în duelul cu FCSB.
29.01.2024 | 00:08
Fanii Universitatii Craiova in razboi cu Alexandru Baluta Bani falsi aruncati catre el si mesaj special Foto
Mesajul special afișat de către fanii Universității Craiova pentru Alexandru Băluță. Foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Suporterii Universității Craiova i-au pregătit o primire specială lui Alexandru Băluță, așa cum a anunțat FANATIK. Atacantul celor de la FCSB a fost pedepsit de către fanii olteni pentru că a preferat transferul la FCSB și a refuzat să revină în Bănie.

Fanii Universității Craiova, în război cu Alexandru Băluță

Suporterii olteni n-au ratat șansa de a-l pedepsi pe fotbalistul de 30 de ani. În prima repriză a derby-ului cu FCSB, fanii au aruncat cu bani falși către Băluță. Mai mult, galeria Universității a afișat și un banner dedicat acestuia, cu mesajul “Când păcănelele sunt totu’ pentru tine-n viața asta / E normal să-ți înșeli și echipa și nevasta”.

ADVERTISEMENT

Trimiterea este la problemele pe care actualul fotbalist al celor de la FCSB le-ar avea cu jocurile de noroc. Băluță a fost foarte aproape în prima repriză de a le da replica oltenilor. În minutul 36, scăpat singur cu Popescu, a șutat puțin pe lângă poartă.

bani-craiova-baluta
Fanii Universității Craiova au aruncat cu bani falși către Băluță. Foto: Fanatik
bani-falsi-craiova-baluta
Fanii Universității Craiova au aruncat cu bani falși către Băluță. Foto: Fanatik

Băluță, 4 ani la Universitatea Craiova

Alex Băluță, născut în Craiova, a jucat în perioada 2014–2018 la Universitatea Craiova. A fost o perioadă foarte bună pentru el, timp în care se lupta pentru titlul de golgheter. Atacul oltenilor format din Gustavo, Băluță și Mitriță era unul dintre cele mai tari din prima ligă. Rezultatele foarte bune ale Craiovei din acea perioadă le-a permis fiecăruia dintre ei să prindă transferuri în străinătate.

ADVERTISEMENT

În 2018, Băluță a fost cumpărat de Slavia Praga pentru aproximativ 3 milioane de euro. Nu s-a impus la Slavia, unde a marcat doar 3 goluri, și a fost împrumutat la Slovan Liberec.

În 2020 a părăsit Cehia și a ajuns în Ungaria, la Akademia Puscas. A marcat 13 goluri în 3 sezoane, dar oferta primită de la FCSB în 2023 l-a convins să se întoarcă în România.

ADVERTISEMENT

Atunci, atacantul de 30 de ani a fost ofertat și de către Universitatea Craiova, însă a ales să semneze cu FCSB. Decizia sa a provocat furia fanilor olteni, care au anunțat că nu-l vor ierta pentru această “trădare”.

După ce a semnat cu FCSB, Băluță și-a explicat decizia la conferința de presă în cadrul căreia a fost prezentat:

ADVERTISEMENT

“E important să dau tot ce am mai bun pentru Steaua și să am cel mai bun randament. Știu ce va urma aici, știu că nu va fi ușor. E o presiune mare. Sunt profesionist. Mereu mi-am câștigat respectul prin muncă. Vreau să am un parcurs cât mai bun aici. Am semnat pe 3 ani și mă concentrez aici. Pot juca pe orice poziție de la mijloc în sus.

S-au spus multe despre mine. A fost o lipsă de respect față de mine și față de ce am făcut la Craiova. Am ales ce e mai bine pentru mine și familie. Nu au fost oferte egale. Nu a existat niciun echilibru între oferta de aici și cea de la Craiova.

Nici financiar, nici din punct de vedere al efortului. Am simțit că sunt dorit mai mult aici. Oamenii au fost OK cu mine, mi-au dat timp, pentru că nu era o decizie ușoară. Nu au pus presiune. Și-au dorit foarte mult să vin aici și au făcut toate eforturile. E o diferență foarte mare. Atitudinea Craiovei nu a fost una serioasă. M-am simțit subestimat”.

ADVERTISEMENT