Ciprian Marica a explicat că „marinarii” nu vor rămâne descoperiți după plecarea lui Denis Alibec în Qatar la Muaither SC.
Ciprian Marica a dezvăluit că Farul e foarte aproape să perfecteze un nou transfer: „Sunt discuții avansate pentru Louis Munteanu, sperăm să îl putem avea încă un an la Farul”, a spus acționarul minoritar al „marinarilor” la Prima Sport.
Astfel, mijlocașul ofensiv al Fiorentinei, are șanse mari să se întoarcă la Ovidiu după doar două luni. Jucătorul mai are contract cu italienii până la 30 iunie 2025 și e cotat la 1,4 milioane de euro conform Transfermarkt.
Louis Munteanu a crescut la Academia de Fotbal „Gică Hagi” și a fost cumpărat de Fiorentina în septembrie 2020, pentru 1,7 milioane de euro. A revenit în august 2022 la Farul sub formă de împrumut.
Jucătorul a fost decisiv pentru „marinari” în sezonul trecut și a reușit 10 goluri și șase pase decisive în 29 de meciuri. La finalul sezonului s-a reîntors la Fiorentina, însă avea șanse foarte mici să continue acolo.
Ciprian Marica e 100% convins că Farul a procedat corect în cazul atacantului: „La Alibec era clară treabă, promisiunea e promisiune. Clubul i-a promis că îl lasă să plece dacă are o ofertă bună”.
Fostul mare fotbalist a vorbit și despre cedarea lui Borza la Rapid și îi liniștește pe fanii „marinarilor”: „Cât despre Borza, mai avem copii buni în academie. Vânzarea de jucători este foarte importantă pentru noi”.
Marica nu exclude posibilitatea ca alți jucători să plece de la echipa lui Gică Hagi: „Vrem să ne luptăm acolo sus, dacă vor mai veni oferte mulţumitoare, vom vedea”.
Farul nu a avut nicio problemă în deplasarea din Estonia, iar Budescu și-a luat în serios rolul de lider: „Era clar că avem prima opţune după ce am câştigat cu 3-0 acasă. Vine încă o confirmare că am fost mai buni decât adversarul nostru şi am câştigat şi în deplasare.
Despre golul lui Budescu, ştim cu ţoţii ce calitate are. Cu grătare, fără grătare, dar calitate şi talent indiscutabil. Nu l-am cântărit pe Budescu, dar pare că vrea să facă treabă. Când îl ai pe Hagi antrenor, te obligă să ai o altă conduită”, a mai spus Marica pentru sursa citată.