Jean Vlădoiu, președintele celor de la FC Argeș, a vorbit la superlativ despre Dinamo și consideră că formația din „Ștefan cel Mare” are șanse să rămână în prima ligă.
„Dinamo este o echipă bună, la ce am văzut în această seară puteau să realizeze mult mai mult. Noi, așa cum am spus-o și înainte de meci, avem un lot valoros, avem nevoie de timp. Este primul joc acasă și mă bucur tare că am câștigat cele trei puncte puse în joc.
Mă rog la Dumnezeu să mai recuperăm din punctele pierdute anul trecut, îmi aduc aminte de meciul cu Gaz Metan, cu FCSB, când am condus, dar așa este fotbalul. Nu câștigă mereu echipa care își creează cele mai multe ocazii, ci echipa care este mai pragmatică, care marchează.
În această seară, noi am reușit să marcăm două goluri și să câștigăm. Pentru noi nu există meci ușor, vom merge la Craiova duminică și sunt convins că vom avea un meci foarte greu. Mai avem opt finale, avem această oportunitate să ne batem pentru play-off. Vom vedea ce va fi și în Cupa României, ne dorim să jucăm finala.
Le mulțumim suporterilor, au fost alături de noi în număr destul de mare, pe acest ger. Am înghețat din toate încheieturile, nu mai pot. Sper să nu-i dezamăgim. Lucrurile la Pitești sunt pe drumul cel bun.
Dinamo a arătat foarte bine în această seară. Eram conștient că vor veni să-și joace șansa. Cred că Dinamo are șanse să rămână în prima ligă”, a declarat Jean Vlădoiu, la finalul partidei cu Dinamo.
Andrei Prepeliță, antrenorul celor de la FC Argeș, s-a declarat fericit pentru victoria înregistrată de echipa sa și speră să termine pe loc de play-off, la finalul sezonului regulat.
„N-am avut decât două meciuri amicale, perioada a fost foarte scurtă. A fost o perioadă de pregătire intensă, mi-am dorit lucrul ăsta. Ne așteptam la un meci greu. A fost un pic de presiune, dar mă bucur că am trecut peste meciul ăsta.
Sper să legăm cât mai mult rezultate pozitive, așa cum am făcut-o și în tur, și anul trecut și să ne batem pentru un loc în play-off”, a declarat Andrei Prepeliță, la finalul partidei cu Dinamo.
FC Argeș s-a impus cu 2-1 în fața lui Dinamo în primul meci al etapei a 22-a din Casa Pariurilor Liga 1 și s-a apropiat la doar un singur punct de locul 6, ce asigură prezența în play-off.
Cu un meci în plus și cu 7 puncte în minus față de FC U Craiova, echipă ce ocupă primul loc deasupra liniei retrogradării directe. Dinamo are șanse tot mai mici să evite Liga 2, obiectiv ce pare în acest moment o Fata Morgana.
Vezi aici cele mai importante faze.
Min. 85: GOOOL DINAMO! Cursă pe dreapta a lui Bordușanu, centrare în centrul careului, de unde Ivanovski reduce din handicap cu un șut plasat, pe jos.
Min. 69: GOOOL FC ARGEȘ! Patriche îl faultează în careu pe Cristi Dumitru, arbitrul Marcel Bîrsan dictează penalty abia după intervenția tușierului, iar I. Șerban dublează avantajul gazdelor.
Min. 58: Cosmin Matei preia superb în careu și înscrie cu un șut plasat, dar golul este anulat eronat de centralul Marcel Bîrsan pe motiv de fault în atac.
Min. 51: GOOOL FC ARGEȘ! Corner pentru gazde bătut pe colțul lung, Turda recentrează în mijlocul careului, de unde Ișfan reia din întoarcere în poartă.
Min. 32: Ivanovski pătrunde în careu pe dreapta, dar șutul său din unghi trece mult pe lângă poartă.
Min. 25: Ivanovski înscrie cu un lob superb de la marginea careului, dar golul este anulat deoarece atacantul dinamovist se afla în offside.
Min. 19: Șutul lui Meza Colli de la marginea careului trece pe lângă poartă.
Min. 4: Centrarea lui Torje trece prin fața lui Patriche, care nu reușește să reia spre poară.
Min. 1: A început partida.
Au apărut echipele de start la FC Argeș – Dinamo. Din cauza numeroaselor indisponibilități din lot, Flavius Stoican a fost nevoit să-i titularizeze pe nou veniții Buleică și Pierret, dar și pe Torje, abia revenit după infectarea cu COVID.
În plus, „câinii” vor avea doar 5 rezerve pentru meciul de la Pitești, așa cum FANATIK v-a informat în exclusivitate încă de la prânz.
Meciul FC Argeş – Dinamo are loc vineri, 21 ianuarie, cu începere de la ora 20:00, în cadrul etapei a 22-a din Casa Pariurilor Liga 1. Este primul meci oficial în fotbalul românesc în anul 2022, o partidă extrem de importantă pentru ambele echipe, cu obiective total diferite: piteştenii se bat pentru un loc de play-off, „câinii” pentru salvarea de la retrogradare.
Confruntarea FC Argeş – Dinamo se dispută vineri, 21 ianuarie, de la ora 20:00, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Parcul Trivale din oraşul Piteşti. Fiind vorba de reîntâlnirea cu fotbalul şi cum sunt premise de condiţii favorabile din punct de vedere climatic, este de aşteptat ca la meci să asiste câteva mii de spectatori.
Aceştia nu vor putea însă intra pe stadion decât dacâ vor prezenta certificatul COVID, care să ateste fie schema de vaccinare completă a posesorului ori dovada trecerii prin boală în ultimele şase luni. Altminteri nu se va permite accesul nici unui spectator care nu întruneşte aceste condiţii de natură sanitară.
Partida FC Argeş – Dinamo se joacă vineri, 21 ianuarie, de la ora 20:00, în etapa a 22-a din Casa Parirurilor Liga 1, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti şi este transmisă în direct pe micile ecrane pe canalele Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Plus. O mai puteţi viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.
La Piteşti, se anunţă o vreme frumoasă, însorită, dar destul de rece, temperatura la ora partidei putând coborî chiar spre zero grade, pentru că maxima zilei nu va depăşi trei grade. Acest meci va fi condus de către unul dintre cei mai vechi arbitri din Liga 1, Marcel Bîrsan.
Dacă la piteşteni perioada de pauză nu a adus noutăţi importante la capitolul achiziţii, lotul fiind acelaşi de la încheierea anului 2021, la Dinamo binecunoscuta vânzoleală a continuat. Noul antrenor Flavius Stoican practic nu ştie pe ce jucători se poate baza, pentru că mereu au fost plecări dar şi sosiri. Jucătorii aduşi de Mircea Rednic au plecat cu o singură excepţie, grecul Kainargious. Cea mai importantă plecare este însă vedeta Deian Sorescu, transferat în Polonia, la Rakow. Iar Steliano Filip şi portarul Plamen Iliev vor şi ei să plece.
Au plecat însă şi fotbalişti crescuţi în pepiniera lui Dinamo, Moldoveanu ajungând la Farul. De venit au venit fundaşii Tomozei de la UTA şi Patriche de la Academica Clinceni, mijlocaşul francez Pierret, un alt francez, portarul Chesneau, dar şi fostul goalkeaper al lui CFR Cluj, Cristiano şi mutările nu se vor opri aici. Pe lângă Iliev și Filip, la meciul de la Piteşti lipsesc accidentaţii Eşanu şi Mihaiu, iar Giafer şi Amzar sunt în izolare, suspecţi de virus.
Toate aceste veniri – plecări nu au cum să asigure nici linişte, nici stabilitate în vestiarul lui Dinamo. Flavius Stoican recunoaşte că există încă multe probleme şi lucruri de pus la punct, dar rămâne optimist şi crede că odată ce lotul va fi definitivat Dinamo va arăta mult mai bine.
FC Argeş se află la patru puncte de locul 6, ultimul care duce în play-off şi piteştenii nu uită cum au ratat la mustaţă sezonul trecut accesul în grupul echipelor care se bat pentru cupele europene. „Alb-violeţii” nu vor să se dea bătuţi şi promit să se bată pentru obiectiv atâta timp cât matematica le va permite acest lucru.
Evident că poziţiile celor două echipe la finalul a 21 de etape, FC Argeş locul 8 – 28 puncte, Dinamo locul 15, penultimul, cu numai 12 puncte, au determinat şi stabilirea cotelor de către casele de pariuri. FC Argeş este favorită, dar are o cotă chiar generoasă la victorie, 1,85 faţă de posibilitatea ca Dinamo să dea lovitura, 4,40. Un gol marcat de oaspeţi are cotă 1,60.
Singurul factor care poate oferi o notă de optimism bucureştenilor este ciudata simetrie a victoriilor celor două echipe în ultimele două sezoane, după revenirea după 16 ani a „alb-violeţilor” în primul eşalon. Piteştenii au câştigat ambele meciuri de la Bucureşti, dar le-au pierdut pe amândouă în Trivale!