Patru zile îi mai despart pe ”Leii din Bănie” de primul meci în Liga 1 după o pauză de un deceniu în care au evoluat în eșaloanele inferioare.
În așteptarea partidei cu CFR, de vineri, oltenii și-au prezenta cu mare fast echipamentele în care vor evolua în viitorul sezon, pe care apare și noul logo.
Pentru sezonul 2021/2022 FC U Craiova a primit din partea sponsorului tehnic, Adidas, trei seturi de echipament într-o singură culoare: complet albastru, unul complet alb și complet negru.
”Acest logo se află pe tricourile de joc destinate meciurilor din deplasare sau din Cupa României. Este un rebranding al celebrei litere U, de pe tricourile de joc ale echipei noastre din anii ’70.
Istoria și nostalgia ne obligă să amintim, să dedicăm și să celebrăm momentele de glorie ale echipei fanion a oltenilor, supranumită de-a lungul timpului ’Campioana unei mari iubiri’, ’Craiova Maxima’ și Știința.
Prin această noutate ce ține de marketing și de identitatea clubului, Fotbal Club Universitatea 1948 arată faptul că dorește să mențină linia începută de cluburile mari ale lumii: Juventus, Manchester City, Inter, Leeds United, Nantes sau Bristol City, care au apelat la o restilizare a siglei de pe echipament.
Adoptând aceasta inovație, clubul nostru intră pe făgașul modernizării și al profesionalismului în materie de marketing sportiv”, menționează clubul din Bănie într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
FC U Craiova continua să -și dezvolte capitolul de imagine, iar acest lucru se regăsește în toate acțiunile grupării din ultima vreme.
Clubul patronat de Adrian Mititelu și-a prezentat noul autocar cu mare fast, iar FANATIK a dezvăluit în exclusivitate primele imagini cu autocarul pe care îl vor folosi oltenii începând din această vară.
Prezentarea autocarului de 550.000 de euro a fost făcut într-un eveniment la care a fost prezent și un reprezentant al firmei care l-a produs, dar și tehnicianul Adrian Mutu.
Recent FC U Craiova 1948 SA a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci o marcă figurativă ce poartă denumirea de „U 1948”, iar reproducerea grafică seamănă foarte mult cu litera „U” purtată pe echipamente de Universitatea Craiova în perioada anilor ’70.