Fotbal intern

FCSB – Astra Giurgiu 3-0 în Liga 1. Liderul a făcut show pe final de meci

15.01.2021 | 21:57
FCSB  Astra Giurgiu 30 in Liga 1 Liderul a facut show pe final de meci
ADVERTISEMENT

FCSB – Astra Giurgiu 3-0. Roș-albaștrii s-au distanțat din nou în fruntea clasamentului. Echipa lui Toni Petrea a câștigat datorită golului lui Dennis Man și al „dublei” lui Tănase. FCSB are 37 de puncte, cu trei peste CFR Cluj și patru peste Craiova. De cealaltă parte, fotbaliștii lui Neagoe sunt pe poziția 12, cu 16 puncte.

FCSB – Astra Giurgiu 3-0 (Man 77, Tănase 81, 89) – VEZI AICI TOATE FAZELE VIDEO

Min 89 – GOOOL!!! Florin Tănase face „dubla” din pasa lui Octavian Popescu.

Min. 81 – GOOOL!!! Florin Tănase face 2-0 și ajunge la cota 10 în topul marcatorilor din Liga 1.

ADVERTISEMENT

Min. 77 – GOOOL!!! FCSB deschide scorul după o superbă lovitură de cap a lui Dennis Man! Reușita a venit dintr-o centrare perfectă a lui Radunovic.

Min. 46 – Repriza a doua a început fără Crețu și fără Simion pe teren. În locul lor au intrat Ovidiu Popescu și Perianu.

ADVERTISEMENT

Min. 34 – O nouă intervenție senzațională a lui Lazar! Portarul Astrei scoate de la vinclu șutul surprinzător al lui Florin Tănase.

Min. 26 – Paradă incredibilă a lui Vlad! Portarul roș-albaștrilor are o intervenție salvatoare în fața lui Mihai Răduț, care, din doi metri, nu reușește să bage mingea în poartă.

ADVERTISEMENT

Min. 24 – O nouă șansă de gol pentru FCSB! Florin Tănase bate bine o lovitură liberă din apropierea suprafeței de pedeapsă, dar Lazar intervine salvator.

Min. 11 – Ocazie mare de gol a gazdelor! Florin Coman șutează frumos din interiorul careului, dar bara îl salvează pe Lazar.

ADVERTISEMENT

Min. 5 – Prima ocazie importantă le aparține giurgiuvenilor. Dragoș Gheorghe trage bine, dar mingea nu prinde spațiul porții lui Vlad.

Echipele de start:

FCSB: Vlad – Crețu (Ov. Popescu 46), Miron, Cristea, Radunovic – Olaru (Buziuc 75), Simion (Perianu 46), Tănase – Oct. Popescu, Man, Coman
Rezerve: Straton, Soiledis, Vînă, Buziuc, Ov. Popescu, Perianu, Oaidă, Adrian Șut

Astra: Lazar – Hugo Sousa, Graovac, Găman (Montini 71), Bruno – Crepulja – Canadija, Răduț (Balaure 80) – Stahl (Riza 71), Budescu, D. Gheorghe (V. Gheorghe 12)
Rezerve: M. Popa, V. Gheorghe, Balaure, Dimu, Wuthrich, Merloi, Riza, G. Şerban, Montini


FCSB s-a dovedit a fi echipa cu cel mai bun fotbal în turul campionatului, cifrele fiind dovada grăitoare a acestui aspect. Echipa lui Toni Petrea are cel mai bun atac, cu 37 de goluri înscrise, tot atâtea cât au realizat împreună urmăritoarele Craiova şi CFR Cluj.

Singura bilă mai puţin albă este compartimentul defensiv, care a încasat 15 goluri, adică exact cât au primit oltenii şi clujenii împreună. Însă acest lucru nu a creat probleme prea mult, pentru că golurile marcate au anihilat balastul celor primite.

FCSB – Astra Giurgiu Live Stream Digi Sport, Telekom Sport şi Look Plus

Partida FCSB – Astra Giurgiu se joacă vineri, 15 ianuarie, de la ora 20:00, pe Arena Naţională şi este transmisă pe micile ecrane de canalele Digi Sport, Telekom Sport şi Look Plus. Meciul mai poate fi urmărit şi în format LIVE VIDEO pe site-ul FANATIK.RO.

FCSB este văzută de specialişti drept principala candidată la titlu, dar pentru aceasta este necesar să rămână până la final de sezon toate starurile care au căutare în Europa şi pentru care Gigi Becali visează să încaseze zeci de milioane de euro.

FCSB nu s-a înţeles cu Dennis Haruţ

Sunt oferte concrete pe sume foarte mari pentru Dennis Man şi Olimpiu Moruţan, iar patronul FCSB ar fi tentat să îi vândă, însă este conştient că în acest fel ar scădea simţitor şansele la titlu. Perioada de transferuri în campionatele mari se încheie la începutul lui februarie şi vom vedea dacă se va concretiza ceva.

FCSB a fost preocupată de a remedia problemele din sistemul defensiv. A fost adus chiar de la Giurgiu fundaşul stânga Radunovic, pentru a-l înlocui pe Panţâru. Marea afacere preconizată a căzut, pentru că Dennis Haruţ, jucătorul pentru care Becali se înţelelsese pentru 650.000 de euro cu Botoşani, a declarat că nu va accepta să joace decât fundaş central şi nu lateral, atitudine care l-a deranjat pe patronul din Pipera şi afacerea a căzut.

Pericolul numărul 1 de la giurgiuveni rămâne Budescu

Nu sunt încheiate nici discuţiile despre o eventuală revenire la FCSB a play-maker-ului Astrei, Constantin Budescu, însă la momentul actual acesta continuă să îmbrace tricoul alb-negru al giurgiuvenilor şi va evolua vineri seară, fiind considerat principalul pericol pentru poarta lui Vlad.

Bookmakerii sunt convinşi că FCSB are forţa de a pune capăt invincibilităţii Astrei, trioul Man-Coman-Tănase fiind extrem de greu de oprit pentru jocul în mare viteză şi cu un ridicat grad de tehnicitate etalat. Cotă 1,45 are victoria FCSB şi 7,60 a primit Astra. Care însă poate reuşi să marcheze şi cota este de 1,75, superioară clar victoriei bucureştenilor.

ADVERTISEMENT