Fotbal intern

FCSB poate juca derby-ul cu CFR Cluj, din play-off, pe Arena Națională! Unde va evolua în celelalte jocuri de acasă

12.04.2021 | 18:21
FCSB poate juca derbyul cu CFR Cluj din playoff pe Arena Nationala Unde va evolua in celelalte jocuri de acasa
ADVERTISEMENT

FCSB poate juca 2 meciuri din play-off pe Arena Națională, după ce Primăria București a anunțat că UEFA va prelua cel mai mare stadion din România pentru turneul final al Euro 2020 în 14 mai.

LPF anunțase mai devreme că toate jocurile din play-off ale liderului din Liga 1 vor avea loc la Giurgiu.

ADVERTISEMENT

FANATIK a scris încă din 10 martie despre faptul că ”roș-albaștrii” nu vor putea juca pe Arena Naționlă și au ales stadionul “Marin Anastasovici” din Giurgiu.

În 2 meciuri din play-off, FCSB va putea evolua pe Arena Națională

Deși FCSB a ajuns la o înțelegere cu proprietarii stadionului din Giurgiu pentru a juca acolo partidele din play-off-ul Ligii 1, Primăria Capitalei a anunțat că gruparea lui Gigi Becali va putea să mai joace 2 meciuri pe Arena Națională, înainte ca aceasta să fie preluată de UEFA.

ADVERTISEMENT

”În data de 7 aprilie s-a finalizat procedura de îndepărtare a gazonului existent. Recoltarea noului gazon (hybrid) se va realiza astăzi, 12 aprilie, în Italia. Noul gazon va fi descărcat la stadionul Arena Naţională, în data de 16 aprilie, urmând a fi demarată procedura de montare, ce va fi finalizată în jurul datei de 26 aprilie.

La o săptămână după finalizarea procesului de montare a noului gazon hybrid, în jurul datei de 2 mai, se vor putea disputa din nou partide de fotbal pe stadionul Arena Naţională. Stadionul se va preda UEFA în data de 14 mai”, a anunțat Primăria Capitalei într-un răspuns pentru digisport.ro.

ADVERTISEMENT

Pe Arena Națională cu CFR Cluj și Clinceni

În aceste condiții, în perioada 2-14 mai se vor putea juca meciuri din Liga 1 pe Arena Națională. În acest interval de timp, FCSB va juca pe teren propriu cu CFR Cluj și Academica Clinceni, în etapele 5 și 7 din play-off.

Astfel, formația pregătită de Toni Petrea va fi nevoită să se deplaseze la Giurgiu pentru jocurile considerate pe teren propriu doar în etapele 1 (FC Botoșani), 3 (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe) și 9 (Universitatea Craiova).

ADVERTISEMENT

Până la începerea play-off-ului, FCSB o va întâlni pe CFR Cluj în Supercupa României. Partida se va disputa joi, 15 aprilie, de la ora 19:00, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, și va fi arbitrată de Radu Petrescu.


  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – FCSB: 2,07 este cota pentru „ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT