News

Femeie de 36 de ani, găsită decedată în locuință, în Arad. Corpul acesteia prezenta urme ale unei agresiuni

O femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită decedată într-o locuință din Arad. Pe corpul ei s-au găsit urme ale unei agresiuni.
14.07.2021 | 19:32
Femeie de 36 de ani gasita decedata in locuinta in Arad Corpul acesteia prezenta urme ale unei agresiuni
ADVERTISEMENT

Descoperire terifiantă în municipiul Arad. O femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită moartă în locuință.

Din primele informații furnizate de Poliție, aceasta ar fi decedată de mai multe zile, cadavrul fiind în stare de putrefacţie.

ADVERTISEMENT

Femeie de 36 de ani, găsită decedată în locuință, în Arad. Avea urme de agresiune pe corp

Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit într-un imobil de pe strada Iakob Cardoș din Arad, miercuri după masa.

În acest moment, polițiștii din Arad efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul femeii.

ADVERTISEMENT

Corpul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

”În această după-masă, în jurul orei 15:00, am fost sesizați prin apel 112, despre faptul că într-un imobil de pe strada Iakob Cardoș, se află o persoană decedată.

ADVERTISEMENT

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și un echipaj al ambulanței care au constatat că este vorba despre o femeie de 36 de ani, care ar fi decedată de mai multe zile, cadavrul fiind în stare de putrefacție.

Acesta a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.  Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, se precizează într-un comunicat al IPJ Arad citat de Aradon.

ADVERTISEMENT

Conform unor surse citate de Agerpres, victima din Arad a fost găsită într-o poziție nefirească și prezenta pe corp posibile urme ale unei agresiuni.

Arad, zguduit de o altă moarte suspectă, în mai

Cu nici două luni în urmă, municipiul Arad a fost zguduit de o altă moarte care a ridicat multe semne de întrebare.

Pe 29 mai, omul de afaceri Ioan Crișan a murit în urma unei explozii. Bărbatul s-a urcat în mașina, după ora 7.00, după ce şi-a băut cafeaua la un local din zonă, iar când a pornit mașina aceasta a explodat. Martorii susțin că a avut loc e explozie foarte puternică și au simțit miros de praf de pușcă.

Imediat, la fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj al pompierilor care au constatat că este vorba de un autoturism incendiat iar în interior se afla un bărbat decedat.

ADVERTISEMENT