O femeie a fost jefuită în trafic, pe o stradă din București. Doi bărbați, care ar fi fost trimiși de amantul victimei, i-au furat femeii nu mai puțin de 48.000 de euro. Întregul moment, surprins de camerele de supraveghere.
Incidentul din Capitală, care s-a produs pe 1 iunie 2023, a apărut acum în spațiul public. Scenariul este unul demn de un film de acțiune american. Astfel, o femeie de 28 de ani ar fi fost jefuită în trafic de doi bărbați trimiși de amant.
Polițiștii de la Secția 18 au descoperit, în urma cercetărilor, că doi bărbați erau pe un scuter și ar fi lovit în mod intenționat autoturismul femeii. În urma coliziunii, indivizii i-ar fi propus femeii să tragă pe dreapta în benzinărie și să facă amiabilă.
Victima, fără să știe ce o așteaptă, s-a conformat. Apoi, în timp ce unul dintre bărbați scria înțelegerea amiabilă, un altul a profitat și a furat o geanta plină cu bani din interiorul mașinii. Din informațiile celor de la Digi24, jaful a fost pus la cale de amantul femeii.
I s-au furat femeii, într-o clipă, o geantă în care se aflau 48.000 de euro și 1.800 de lei. Cel care a comandat furtul, un bărbat de 26 de ani (amantul), a fost reținut de polițiști. Inițial, oamenii legii din Capitală au făcut percheziții și au descoperit că el ar fi pus totul la cale.
“La data de 2 august 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 5 au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Este vizat un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt calificat“, informează un comunicat al DGPMB transmis, joi.
Furtul nu a fost singura infracțiune comisă de acești indivizi. Poliția a mai descoperit că scuterul folosit de hoți avea un număr de înmatriculare furat de la o mașină. În plus, cei doi bărbați aflați pe el nu aveau permis de conducere.
Ei sunt căutați de polițiști. Sunt acuzați pentru infracțiunile de punere în circulație sau conducere a unei vehicul neînmatriculat, dar și conducere a unui vehicul fără permis de conducere și furt calificat.
“În urma efectuării percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză. De asemenea, a fost depistat un tânăr, în vârstă de 26 de ani, bănuit că ar fi comis fapta împreună cu alţi doi bărbaţi faţă de care sunt desfăşurate activităţi de depistare a acestora“, mai spune poliția.