O femeie a fost transportată la spital, luni, 25 martie, după ce a fost rănită în urma unui accident cu trei mașini, în București. Din primele informații, se pare că victima aștepta tramvaiul în stație.
Accidentul neobișnuit a avut loc, luni seara, chiar în fața sediului Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) din Capitală. Un pieton, care a avut ghinionul de a se afla în stația de tramvai chiar în momentul producerii evenimentului rutier, a suferit leziuni.
Conform polițiștilor, trei autoturisme au fost implicate în incident. Victima, o femeie de 43 de ani, era în stația de tramvai atunci când una dintre mașini a lovit-o, cel mai probabil, după coliziunea dintre cele trei autoturisme.
De altfel, din imaginile publicate în mediul online, se poate observa cum una dintre mașini a dărâmat un semafor. Femeia a suferit răni, fiind nevoie de un echipaj medical la fața locului. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili, cu exactitate, în ce împrejurări s-a produs accidentul. Șoferii au fost supuși testării cu aparatul etilotest, reieșind că nu se aflau sub influența alcoolului. Circulația a fost restricționată pe a treia bandă, pe Sos. Ştefan cel Mare, dinspre Str. Dr. Grozovici către Str. Dinu Vintilă.
„Din accident a rezultat rănirea pietonului care a fost transportat la Spitalul Floreasca. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind 0”, informează oamenii legii.
Nu este singurul incident rutier petrecut în această zi pe șoselele din România. Începutul de săptămână a venit cu un val de accidente, iar trei dintre acestea s-au soldat cu decesul mai multor oameni.
Două persoane au murit în Iași, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un TIR. Victimele sunt șoferul și o femeie, pasageră în autoturism. Un alt accident mortal a avut loc pe un drum din Botoșani, acolo unde un șofer de 48 de ani și-a pierdut viața. Bărbatul a intrat cu vehiculul într-un copac.
Un alt accident tragic s-a produs, luni, pe DN 41, între localitățile Prundu și Pietrele, în județul Giurgiu. Un motocilist, în vârstă de 34 de ani, și-a pierdut viața, iar o femeie, pasager, a ajuns în stare critică la o unitate spitalicească.