News

Fenomen spectaculos pe cerul Marii Britanii. „Suntem atacați de marțieni?”

01.03.2021 | 23:00
Fenomen spectaculos pe cerul Marii Britanii Suntem atacati de martieni
ADVERTISEMENT

Mai mulți locuitori din Marea Britanie au asistat la un fenomen neînțeles, care a creat o adevărată polemică pe rețelele de socializare.

Concret, oamenii au văzut o lumină puternică pe cerul nopții, însoțită de o bubuitură puternică pe care au asemănat-o cu o minge de foc.

ADVERTISEMENT

Explozia a fost atât de puternică, încât a provocat alarmele în toată Marea Britanie, de la Manchester la Cardiff, existând peste 120 de martori diverși la eveniment.

Un meteorit a explodat deasupra Marii Britanii

Rețelele sociale au explodat și au început adevărate dezbateri pe seama celor văzute. Conform Societății americane pentru Studierea Meteoriţilor, astfel de mingi de foc sunt la fel de luminoase precum planeta Venus (magnitudine -4). Spre comparație, Luna e magnitudine -12.6, iar Soarele -26.7, conform rt.com

ADVERTISEMENT

„Credeam că e o stea sau un avion, dar apoi s-a mărit și a devenit mult mai rapid. Pentru o secundă a explodat, după care s-a transformat ca într-un fel de foc de artificii”, a scris unul dintre martorii impresionați de cele văzute.

Au existat și internauți care au făcut haz de necaz și au pus incidentul pe seama marțienilor care au început atacul asupra planetei Pământ, drept răspuns la faptul că oamenii studiază tot mai atent Planeta Roșie.

ADVERTISEMENT

În urmă cu 4 zile, roverul  Perseverance a trimis primele imagini panoramice HD de pe planeta Marte.  Roverul a făcut 142 de fotografii la 360 de grade, cu camere foto HD. Acestea au fost surprinde pe 21 februarie de camerele Navcam şi Mastcam montate pe Perseverance.

Nice meteor hit the earth’s atmosphere at 21:54 slightly obscured by the house ?? #fireball #meteor pic.twitter.com/JdFrfxucZV

ADVERTISEMENT

— Paul Bunyard (@wildaboutimages) February 28, 2021
Ne-am instalat într-un loc foarte bun, de unde se pot vedea caracteristici foarte asemănătoare cu cele identificate de Spirit, Opportunity şi Curiosity (trei rovere care au precedat Perseverance pe Marte) în zona lor de asolizare”, a declarat Jim Bell de la Universitatea din Arizona, potrivit Space.com.

ADVERTISEMENT