Sport

A răsuflat motivul pentru care Ferran Torres a ținut morțiș să revină la FC Barcelona. Iubita sa are legătură cu clubul și cu naționala

S-a aflat un detaliu important care a stat la baza deciziei lui Ferran Torres de a reveni în Spania, la FC Barcelona. Dincolo de aspectele fotbalistice, este iubita sa, Sira Martinez, fata selecționerului Luis Enrique.
18.01.2022 | 10:15
A rasuflat motivul pentru care Ferran Torres a tinut mortis sa revina la FC Barcelona Iubita sa are legatura cu clubul si cu nationala
ADVERTISEMENT

Transferul lui Ferran Torres s-a oficializat extrem de rapid. Tratativele au fost rapide, facilitate și de Pep Guardiola, fostul său antrenor. Iar apoi au mai rămas de pus la punct doar aspectele legate de fair-play-ul financiar.

Fotbalistic, ținând cont că spaniolul nu avea o poziție de titlar, o mutare logică. Însă, a mirat cumva că, într-un moment în care salariile țin capul de afiș în mercato, aceste aspecte au părut insignifiante.

ADVERTISEMENT

Ferran Torres a revenit în Spania pentru a fi mai aproape cu Sira, fata lui Luis Enrique

Ei bine, misterul a început să se risipească. Un aspect important pentru decizia lui Ferran Torres a fost una personală. Avea o relație la distanță și și-a dorit să fie mai aproape de iubita sa, Sira.

Primele zvonuri au fost lansate de cotidianul catalan En Blau încă din decembrie. Iar acum, au fost confirmate chiar de jucător. Care a postat o fotografie pe profilul său de Instagram.

ADVERTISEMENT

Revenit în Catalunya, după ce a debutat în înfrângerea 2-3 contra lui Real Madrid, din semifinalele Supercupei Spaniei, noul atacant al Barcelonei a fost prezent în weekend la Royal Polo Club din Barcelona.

Acolo unde a și realizat instantaneul. Pentru a celebra triumful Sirei într-un concurs de călărie.

ADVERTISEMENT
iubita Ferran Torres
Ferran Torres a confirmat zvonurile privind legătura sa cu Sira, fata lui Luis Enrique, cu o postare pe Insta. Pe care a preluat-o și iubita sa. Iar mai apoi media.

Postarea a fost preluată și de către iubita sa. Și, evident, imediat, canale media din Spania, dar și din Marea Britanie, au răspândit vestea despre relația lor.

Sira Martinez, o sportivă extrem de promițătoare

Sira Martinez este fata cea mare a lui Luis Enrique. Se știe, acesta a mai avut o fiică, Xana. Care, din păcate, a decedat la vârsta de 9 ani, în urma unei maladii incurabile.

ADVERTISEMENT

Sira a ales călăria drept ”refugiu” după această tragedie. Și practică acest sport la un nivel foarte bun. De altfel, specialiștii în această disciplină spun că are șanse să obțină rezultate notabile și pe plan internațional. Acolo unde vrea să participe cu un nou cal, Ike, în vârstă de opt ani.

Sira, iubita Ferran Torres
Sira postează pe Instagram o mulțime de instantanee realizate în activitatea sa sportivă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În plus, ea este extrem de activă pe Instagram, acolo unde a postat numeroase fotografii de la meciurile naționalei Spaniei, antrenată de tatăl său, dar nu numai.

iubita Ferran Torres
Sira Martinez, iubita lui Ferran Torres, alături de tatăl său, Luis Enrique, selecționerul Spaniei.

Fără îndoială însă, de-acum, cei peste 28,5 milioane de urmăritori vor avea și un alt motiv să o urmărească. Evident, relația sa cu Ferran Torres.

ADVERTISEMENT