News

Fetele de la videochat refuză să mai plătească TVA în România. Se plâng că statul român le bagă în faliment

E război total între studiourile de videochat din România și ANAF, pe marginea colectării Taxei pe Valoare Adăugată (TVA). Războiul a ajuns în instanță.
11.03.2024 | 10:43
Fetele de la videochat refuza sa mai plateasca TVA in Romania Se plang ca statul roman le baga in faliment
ANAF a pus ochii pe fetele din industria videochatului / Colaj foto: fanatik / Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

ANAF a pus ochii pe lucrătoarele din industria videochatului, în încercarea de a aduce cât mai mulți bani la buget. De cealaltă parte, firmele care angajează modele de videochat se plâng că statul le-a adus în pragul falimentului.

Videochatul, clasificat de statul român drept activitate B2B

Industria videochatului este una dintre cele mai profitabile în acest moment, însă România nu și-a pus încă la punct legislația pentru acest domeniu. Din punct de vedere tehnic, lucrurile sunt relativ simple: un model individual sau un studio din România se înscrie pe o platformă mare din Europa sau Statele Unite, cu sute de mii de vizitatori pe zi. Aceștia (clienții finali) sunt taxați cu o anumită sumă atunci când intră în direct cu un model, din care platforma internațională își oprește un anumit procent, iar restul ajunge prestator. Problemele încep atunci când banii trebuie impozitați.

ADVERTISEMENT

Teoretic, sumele se plimbă prin conturi bancare și trebuie declarate, iar aici intervine Fiscul. Acesta consideră videochatul drept o activitate de prestări servicii tip B2B (Business to Business), cu consecința obligației de a plăti cota TVA în România. Asta pentru că statul român a ”decretat” că prestatorul român de servicii în videochat are drept client platforma externă (nu beneficiarul final al serviciilor), ambele persoane juridice, pasibile de plată a TVA-ului.

Pe scurt, organul fiscal apreciază că activitatea de videochat reprezintă ”o excepția de la regula” potrivit căreia serviciile de tip B2B intracomunitare se taxează cu TVA în statul beneficiarului. Din cauza acestor prevederi, firmele de videochat au ajuns să se plângă că activitatea lor este taxată de două ori: o dată la sursă, respectiv în țara benficiarului (clientului) și a doua oară în România.

ADVERTISEMENT

CJUE intervine în scandalul ANAF-videochatiste

Această situație a adus în pragul falimentului chiar și firme mari de videochat din România, care încearcă să lucreze legal. La începutul acestui an, ele s-au trezit cu titluri executorii pe sume importante, de ordinul sutelor de mii de euro, pe care nu le prevăzuseră în bugetele inițiale. Acestea au ajuns în instanță, solicitând anularea deciziilor de impunere pentru anul 2023 și recalcularea acestora.

”Executarea Deciziei de impunere contestate de subscrisa, înainte de finalizarea procedurii administrative de contestație și eventual a controlului instanței de contencios administrativ, ar conduce la intrarea în insolventă și faliment a subscrisei, întrucât aceasta nu are, actualmente, capacitatea financiară de a achita contravaloare TVA impus de organele fiscale române”, se arată într-o acțiune depusă la Tribunalul București de o cunoscută firmă de videochat.

ADVERTISEMENT

O gură de oxigen pentru industrie a venit din Curții de Justiție a Uniunii Europene, într-o speță în care un studio din Cluj, a contestat impunerea în sarcină a unui TVA de 130.000 de euro, obținut din tranzacțiile cu platforma americană Streamway (cams.com).

În cadrul unui litigiu cu ANAF-ul, Curtea de Apel Cluj a cerut opinia CJUE, care, pe 23 noiembrie 2023, s-a pronunțat în sensul că ”Articolul 53 din Directiva TVA nu se aplică unor servicii furnizate de un studio de videochat de operatorul unei platforme de difuzare prin internet și care constau în realizarea de conținuturi digitale în forma unor sesiuni video cu caracter erotic filmate într-un astfel de studio”.

ADVERTISEMENT

Doar că la data emiterii acestei hotărârii, organele fiscale calculaseră deja deciziile de impunere pentru anul 2023, luând în considerare regula că persoanele juridice din domeniul videochat trebuie să plătească TVA în România. Iar aceste acte nu pot fi anulate decât în instanță. Tocmai din acest motiv, în ultimele luni, mai multe firme de videochat au deschis litigii împotriva direcțiilor regionale ale finanțelor publice, solicitând recalcularea taxelor datorate.

Mai mulți români în industria videochatului decât în învățământ

România deține, în prezent, peste 5.000 de firme care operează în industria videochatului. Fostul șef al ANAF, Lucian Heiuș, aprecia că 400.000 de persoane lucrează în această industrie, un număr care îl depășește pe cel de angajați în învățământ. Totuși, majoritatea încasărilor se fac la negru, mai spunea fostul președinte al ANAF.

În 2021, jurnaliștii de la publicația Reporter de Iași remarcau că doar în acest oraș au apărut sute de firme care încasează profituri nete de 90% din cifra de afaceri, acestea fiind, de fapt, societăți ale unor practicante de videochat. Cu profituri de milioane de lei și cu un singur angajat, acestea înregistrau arareori datorii la stat, devenind veritabile motoare ale economiei.

Industria videochatului este într-o continuă creștere, în România. Specialiștii au evaluat că veniturile totale obținute de firmele în domeniu, doar în anul 2022, a fost de 1,9 miliarde de lei.

ADVERTISEMENT
Tags: