Filmul românesc de pe Netflix care te va ține într-un suspans total. E cu Florin Piersic Jr și spune o poveste ireal de bună. Producția de ficțiune este regizată de Anca Damian și scrisă de Lia Bugnar, fosta iubită a lui Anghel Damian.
Pelicula românească difuzată pe platforma de streaming Netflix, cu Florin Piersic Jr. în rol principal, are o narațiune interesantă. Este un film care te va ține cu sufletul la gură datorită acțiunii pe care o propune încă de la început.
Moon Hotel Kabul are în centru un jurnalist pe nume Ivan, personaj interpretat de fiul maestrului Florin Piersic, care este pus într-o situație dificilă. Acesta se află într-o misiune de presă în Afganistan, unde merge să scrie despre moartea a doi militari români.
Scenele acestea sunt filmate, de fapt, în Maroc, din motive de securitate. Aici este pus într-o situație care îl face pe protagonist să-și pună întrebări despre adevăr, dragoste, dar și prețul pe care trebuie să-l plătim pentru ele.
Mai exact, Ivan are o aventură cu o traducătoare pe nume Ioana, rol interpretat de Ofelia Popii. La scurt timp după întoarcerea în București, jurnalistul află că tânăra care mai rămăsese câteva zile la Kabul la ordinul unui superior, s-ar fi sinucis.
De aici și până la finalul filmului românesc de pe Netflix lucrurile încep să prindă alt contur. Moon Hotel Kabul, care a avut premiera în anul 2018, devine tot mai palpitant, în timp ce firul acțiunii scoate la iveală o înregistrare video neașteptată.
Moon Hotel Kabul este filmul românesc care abordează toate temele cinematografice posibile, printre care se numără: războiul, aventura erotică, frica, responsabilitatea civilă, religia sau unele obiceiuri creștine.
Pelicula care poate fi urmărită pe Netflix a fost premiată la secțiunea regie, în cadrul Festivalului de la Varșovia. Potrivit cinemagia.ro, Ofelia Popii și Rodica Negrea au primit titlul de Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un film de lungmetraj ficţiune.
Totodată, premiul de la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un film de lungmetraj ficţiune a fost câștigat de Alexandru Nagy. Actorul născut la Cluj, în anul 1990, provine dintr-o familie de artiști lirici.