Fiul cântăreței din trupa Blondy conduce skijetul la doar 12 ani la Marea Neagră, chiar dacă este arborat steagul roșu. Cum a reacționat vedeta când și-a văzut băiatul care ieșise în larg cu soțul său, Dragoș Bîlteanu.
Cristina Rus are un băiat în vârstă de 12 ani, care recent a fost inițiat într-un sport cu foarte multă adrenalină. Potrivit click.ro, Dragoș Jr. s-a îndepărtat destul de mult de mal, chiar dacă era arborat steagul roșu de salvamari.
Băiatul de numai 12 ani conduce un skijet, dar nu este singur, ci însoțit de tatăl său. Adolescentul nu este numai plimbat cu ambarcațiunea cu două locuri, ci la un moment dat schimbă locurile cu figura paternă.
Fiul cântăreței este lăsat să preia controlul, lucru care o panichează pe frumoasa blondină. Cristina Rus nu stă liniștită și îi face semn partenerului de viață să revină cât mai aproape de plaja din stațiunea Mamaia.
Afaceristul se întoarce pe plajă, unde își lasă copilul, iar apoi pleacă din nou în larg. Dragoș Bîlteanu se bucură de o cursă nebunească pe mare, în ciuda faptului că autoritățile le cer turiștilor să țină cont de steagul arborat.
Cristina Rus a renunțat la cariera muzicală în urmă cu câțiva ani și a dispărut din lumina reflectoarelor. Frumoasa artistă este împlinită din punct de vedere personal, fiind căsătorită din anul 2009 cu un om de afaceri.
Soțul cântăreței, Dragoș Bîlteanu, a avut la un moment dat probleme cu legea și a fost condamnat pentru fraudă economică. Cei doi sunt părinții fericiți a unui băiat în vârstă de 12 ani și două fete. Cea mare are 8 ani.
Fetița cea mică a venit pe lume în urmă cu doi ani, sarcina Cristinei Rus fiind ținută ascunsă până aproape de termen.
„Sunt însărcinată, sunt super însărcinată. Mai am puțin și nasc… În ianuarie se va întâmpla, nu știu exact data la care va vrea să vină pe lume”, spunea fosta componentă a formației Blondy pentru viva.ro.