Marți seară, stadionul formației conduse de către Florentino Perez a fost gazdă pentru un amical de lux, Spania-Brazilia. Pe Santiago Bernabeu au evoluat și o serie de superstaruri care sunt sub contract cu Real Madrid.
Președintele celor de la Real Madrid, Florentino Perez, a urmărit partida de pe Santiago Bernabeu. Conducătorul madrilenilor a avut ce să vadă, pe teren s-au aflat jucători care evoluează pentru formația spaniolă.
Dani Carvajal, Vinicius Junior, Rodrygo sunt jucătorii care se află în acest moment, în lotul formației “Los Blancos”. Endrik a fost omul serii. Prezent și el pe teren, brazilianul se va alătura Realului din Madrid în vara acestui an.
La finalul partidei terminate la egalitate, 3-3, Florentino Perez a stat de vorbă cu fotbaliștii brazilieni pe care îi are sub contract. După un scurt dialog, conducătorul spaniolilor i-a cerut tricoul lui Rodrygo, brazilianul arătându-se încântat de cerința lui Perez.
Pe lângă Rodrygo, un alt brazilian a avut parte de un tratament special din partea celebrului președinte de club. Noul star în devenire al sud-americanilor, Endrik, a fost abordat de către Perez pe holurile vestiarelor.
Creatorul celebrului “Real galactic”, Florentino Perez i-a transmis lui Endrik că toată suflarea madrilenă îl așteaptă din vară, pe Bernabeu. Fotbalistul în vârstă de 17 ani a semnat deja cu Rel Madrid, dar spaniolii au fost nevoiți să-l lase pe brazilian la Palmerias, până în vara acestui an.
“Te așteptăm aici!”, i-a spus părintește Florentino Perez noului star brazilian. Endrik a avut parte de o săptămână de vis în tricoul naționalei Braziliei, acesta jucând pe Wembley împotriva Angliei și apoi pe Bernabeu, cu Spania.
De remarcat este faptul că tânărul în vârstă de doar 17 ani a marcat împotriva celor două super puteri ale fotbalului mondial. Endrik a deschis scorul cu Anglia, afișând o bucurie emoționantă pe Wembley.
Pentru ca marți seara să marcheze din nou, la doar patru minute după ce a fost introdus în teren, pe arena unde va ajunge din vară. Au fost primele două goluri pentru naționala Braziliei marcate de viitorul fotbalist al Realului.
Spania – Brazilia a fost amicalul serii de marți din fotbalul mondial. Cele două echipe au oferit un spectacol fotbalistic de gală, partida terminându-se la egalitate, scor, 3-3. Spania se pregătește pentru Euro 2024, în timp ce Brazilia dorește să o detroneze pe Argentina la Copa America, în această vară.