Life

Florin Busuioc, o „copilărie de rahitic”. Prezentatorul de la meteo s-a născut având 800 de grame

Florin Busuioc a dezvăluit că a avut o „copilărie de rahitic”. Acesta s-a născut la nouă luni, dar cântărea doar 800 de grame, așa că a petrecut în spital primele trei luni din viața sa.
03.08.2022 | 12:40
Florin Busuioc o copilarie de rahitic Prezentatorul de la meteo sa nascut avand 800 de grame
Florin Busuioc, prezentatorul meteo, se luptă cu kilogramele în plus Sursa foto: Pro TV
ADVERTISEMENT

Florin Busuioc a povestit cum a ajuns să dea la teatru, dar și că s-a născut cel mai mic copil din județul său.

Florin Busuioc, născut la 800 de grame: „Copilărie de rahitic”

Florin Busuioc a povestit că a fost cel mai mic copil din Hunedoara la naștere, el cântărind doar 800 de grame. Nu era prematur, dar aceea a fost greutatea pe care a reușit să o aibă din burta mamei sale.

ADVERTISEMENT

Astfel, vreme de trei luni a stat în spital pentru a mai crește și a mărturisit că a avut o „copilărie de rahitic”.

Conform lui, a fost cel mai mic copil din Hunedoara, iar lucrurile au început să se schimbe abia mai târziu, din clasa a IV-a, când a decis să facă sport.

ADVERTISEMENT

„Eu, în primul rând, am avut 800 de grame la naștere. Ce să mai vorbim? Eram cât o lingură. Nu prematur, la nouă luni m-am născut. Am stat vreo trei luni în spital, în incubatoarele alea din 1962, după care a început copilăria mea de rahitic.

Eram vai de viața mea. Eram cel mai mic copil din Hunedoara, probabil până prin clasa a patra”, a povestit actorul în podcastul lui Damian Drăghici.

ADVERTISEMENT

Ce vis și-a îndeplinit la 16 ani. Cum a ajuns să fie actor

Abia după ce a făcut ping-pong, volei și atletism și-a dat seama prezentatorul de la rubrica meteo că vrea, de fapt, să devină actor.

Astfel, după ce a mers la teatrul tatălui său și a ajucar un rol, a vrut să dea la Teatru, lucru pe care l-a și făcut.

ADVERTISEMENT

„Apoi mi-a venit ideea, mergeam la teatrul lui tata, m-a chemat să joc un rol acolo, am jucat, a fost bine, am luat și un premiu și am zis apoi să dau la teatru. Pe la 16 ani s-a întâmplat”, a mai spus Florin Busuioc.

Apoi, avea să lase actoria pentru cariera sa din televiziune, dar a reluat-o după 12 ani, acesta fiind cea mai bună decizie, după cum chiar el a spus.

ADVERTISEMENT
Tags: