Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Florin Gardoș, încântat de revenirea FCSB-ului în Ghencea: ”Va fi plin”

Florin Gardoș a vorbit despre revenirea FCSB-ului în Ghencea. Fundașul, fost jucător în Premier League, crede că stadionul va fi plin la derby-ul cu CFR Cluj, de duminică.
02.08.2023 | 19:16
Florin Gardos incantat de revenirea FCSBului in Ghencea Va fi plin
Ce spune Florin Gardoș despre revenirea FCSB-ului în Ghencea. Foto: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

FCSB a semnat contractul de închiriere a stadionului Ghencea și va juca acolo meciul cu CFR Cluj, primul din Ghencea din 2015 până acum. Vânzarea de bilete este foarte accelerată, în șapte ore de la punerea în vânzare a biletelor fiind cumpărate aproximativ 20.000 de bilete.

Florin Gardoș, încântat de revenirea FCSB-ului în Ghencea

Florin Gardoș a vorbit, la FANATIK SUPERLIGA, despre revenirea echipei de la care a plecat în Premier League în Ghencea. El va fi pe stadion la partida cu CFR și crede că stadionul va fi plin, dacă nu vor fi probleme organizatorice. Până la meciul cu CFR, FCSB se pregătește de returul cu CSKA 1948 Sofia, acolo unde nu îl va folosi pe fostul coleg al lui Gardoș, Vlad Chiricheș.

ADVERTISEMENT

Cred că indiferent cu cine s-ar fi jucat meciul era stadionul plin. E imposibil, doar să nu fie ceva organizatoric, cum a fost pe Arcul de Triumf, au fost probleme”, a spus Florin Gardoș, într-un dialog cu HORIA IVANOVICI, moderatorul FANATIK SUPERLIGA.

Gardoș crede că CSA Steaua are de pierdut după ce derby-ul cu Dinamo nu s-a jucat în Ghencea

La FANATIK SUPERLIGA, Florin Gardoș a spus că CSA Steaua a amânat o situație inevitabilă, iar acum au de pierdut pentru că au atras antipatia publicului.

ADVERTISEMENT

Gardoș crede că inclusiv suporterii neutri sunt de partea FCSB-ului, deoarece natura umană duce la susținerea părților care sunt dezavantajate într-un mod incorect.

S-a întâmplat exact ceea ce anticipam atunci când cei de la CSA se bucurau de victorie. A fost o victorie de moment care cred că le-a făcut mai mult rău decât bine. A trecut o săptămână, echipa a semnat contractul, va juca acolo. Din ce înțeleg vor fi repercursiuni, vor fi anchete interne. Au amânat inevitabilul și cred că și-au făcut o defavoare.

ADVERTISEMENT

Au supărat multă lume, pentru că echipa asta, așa cum e, ei nu o consideră Steaua, are câteva milioane de suporteri. Au reușit să enerveze foarte multă lume, și pe cei neutri. Așa e construit omul, când simți că i se face cuiva o nedreptate, vrei să fii alături de el. Până la urmă, au avut de pierdut. Victoria a fost mincinoasă.

Abia aștept, voi merge pe stadion, abia aștept să văd atmosfera. Am fost la România – Grecia. Chiar vreau să simt atmosfera de pe stadion. Am fost cândva în aceiași familie cu Peluza Sud.

ADVERTISEMENT

Ar fi culmea, pe noi să ne prindă, acolo am făcut performanță și eram toți acolo, ne strigau numele, acum să ne alerge. Toată lumea așteaptă, cererea de bilete va fi sigur foarte mare, mai mare decât capacitatea stadionului. Meciurile de acasă, în afară de derby-uri unde poți să aduci 50.000, ar fi un plus.

În Ghencea ar veni mai mulți oameni la meciurile cu echipele mici, dacă cu Voluntari pe Arenă ar fi 7.000, în Ghencea ar veni mai mulți”, a spus Florin Gardoș, la FANATIK SUPERLIGA.

FANATIK SUPERLIGA este live pe FANATIK.RO în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30, ori în reluare pe Facebook și Youtube, de la ora 17:00. Gazda emisiunii este HORIA IVANOVICI.

Ce spune Florin Gardoș despre revenirea FCSB-ului în Ghencea

ADVERTISEMENT