Life
notix pixel id

Bătaie pe bilete pentru Florin Piersic: “La Bruxelles, s-au speriat ăștia că vin eu!”. La 85 de ani, actorul s-a “mutat” în avion

Florin Piersic va juca, la Bruxelles, piesa „Străini în noapte”, iar de Crăciun, va povesti amintiri inedite din timpul călătoriilor sale, în cadrul unei filmări care va avea loc în Dubai.
11.11.2021 | 10:48
Bătaie pe bilete pentru Florin Piersic:
Florin Piersic va juca la Bruxelles piesa „Străini în noapte” și va filma în Dubai un show în care va povesti amintiri cu Fidel Castro și Fernandel. Sursă foto Clujlife/Hotnews/AntenaPlay
ADVERTISEMENT

La 85 de ani, Florin Piersic pare mai activ ca niciodată, iar dovada este „maratonul” artistic și… aviatic, pe care actorul l-a acceptat, la invitația lui Dan Negru, în Dubai, dar și a publicului românesc, dornic să-l vadă pe scenă, în Belgia.

Florin Piersic n-are timp de odihnă. Obișnuit cu prezența pe scenele teatrelor din țară, artistul se pregătește să ofere surprize plăcute și românilor care îl iubesc, dincolo de granițele țării. Florin își împarte sufletul între prezența scenică și amintirile prețioase din vremurile în care a cunoscut politicieni de marcă, precum Fidel Castro, artiști plastici, ca Pablo Picasso și giganți ai cinematograiei mondiale, cum este cazul lui Fernandel sau al longevivei actrițe Danielle Darrieux.

La 85 de ani, Florin Piersic străbate lumea: “La Bruxelles, s-au speriat ăștia că vin eu!”

Am aflat de la „Mărgelatu” însuși, faptul că mâine va pleca la Bruxelles, acolo unde are programată o reprezentație cu piesa „Străini în noapte”, în regia regretatului Radu Beligan, un spectacol care ocupă, de peste 10 ani, un loc de frunte în topul preferințelor iubitorilor de teatru.

ADVERTISEMENT

„Vineri plec în Belgia, unde voi sta trei zile și voi avea spectacol cu piesa „Străini în noapte”. Urmează pentru mine o perioadă agitată, pentru că, în luna decembrie, voi merge în Dubai, la invitația lui Dan Negru, vom filma emisiunea de Crăciun, care deja a devenit tradițională. De această dată, voi pregăti telespectatorilor o surpriză și voi comenta fotografiile pe care le-am făcut, de-a lungul anilor, în timpul călătoriilor petrecute în străinătate”, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, Florin Piersic.

Fernandel
Afiș reprezentându-l pe celebrul comic francez Fernandel, unul dintre favoriții lui Florin Piersic (sursa hepta.ro)

Florin Piersic: „La Bruxelles, s-au speriat ăștia că vin eu! Apoi, abia aștept să vă povestesc amintiri din Cuba și de la Cannes”

Deși recunoaște că, în ultima vreme, deplasările în străinătate nu mai sunt atât de plăcute ca pe vremuri, din pricina controalelor amănunțite, Florin Piersic nu stă locului. Trăiește pentru publicul său și asta nu este o „uniformă de paradă”.

ADVERTISEMENT

Spre deosebire de felul în care se derulează evenimentele la București, unde, spre exemplu, la 22 noiembrie, Florin Piersic și Medeea Marinescu vor juca aceeași piesă pe scena „Naționalului” în fața unei asistențe reduse, cu numai 30% din locuri ocupate, la Bruxelles a fost bătaie pe bilete.

În stilul său caracteristic, Florin a povestit cum și-a pregătit, din timp, noul „descălecat” în inima Capitalei Europene. Deși, așa cum însuși recunoaște, nu se consideră „vedetă”, artistul și-a promovat, pe măsură, spectacolul care va avea loc, în Belgia.

ADVERTISEMENT

“Sunt fericit că oamenii mă iubesc, în continuare”

„Le-am trimis deja organizatorilor un scurt film, realizat la mine acasă. S-au speriat ăștia că vine Florin Piersic, și lumea vrea să meargă la spectacol! Sala „Excelsior”, unde se va juca piesa, va fi pe cât posibil de plină, evident, respectând condițiile impuse de restricții”, a subliniat actorul.

„Mă voi întoarce la Bruxelles, după doi ani de la ultimul recital pe care l-am susținut, în fața românilor de acolo. În ciuda problemelor cauzate de pandemie, mi-a dat telefon domnul Ciprian, organizatorul evenimentului, care mi-a spus că nu poate amâna spectacolul, pentru că toată lumea s-a bucurat că vin să joc acolo. Sunt fericit că oamenii mă iubesc, în continuare, așa cum vă iubesc și eu pe voi toți, iar emisiunea pe care v-o pregătesc de Crăciun va sta și ea, mărturie”, a continuat artistul.

ADVERTISEMENT

Pe cât este posibil, actorul răspunde tuturor provocărilor și nu ezită să „penduleze” între Cluj-Napoca, orașul în care locuiește de mai mulți ani, București, acolo unde joacă în continuare și plecările în străinătate.

Fidel Castro
„El Lider Maximo” Fidel Castro ocupă un rol important în amintirile lui Florin Piersic (sursa hepta.ro)

„Călătoriile lui Florin”, conceptul unui show susținut de un „muzeu” fotografic

Aproape de mijlocul lunii viitoare, Florin Piersic și Dan Negru vor filma pentru emisiunea de Crăciun, devenită deja tradițională. Locul acțiunii, Dubai, o destinație pe care, în ciuda nenumăratelor sale turnee, actorul n-a avut ocazia s-o descopere până acum.

ADVERTISEMENT

Spre deosebire de alte ocazii, show-ul va fi dedicat unei întoarceri în timp. „Baza de date” fotografice de care dispune Florin Piersic poate deveni, ușor, colecție de muzeu, iar Dan Negru a știut să profite de oportunitatea situației.

Artistul n-a dorit să dezvăluie, în totalitate, surprizele pe care le pregătește, dar a dezvăluit că „va fi un fel de emisiune diferită, față de ce ați văzut până acum, în sensul în care, spre exemplu, nu voi recita versuri. Subliniez sintagma „un fel de emisiune!”. Eu voi aduce fotografiile făcute în diverse călătorii și îmi voi reaminti, în fața telespectatorilor, momentele trăite în vremurile respective”.

„Vă voi arăta pozele pe care le-am făcut în Cuba, în Anglia, în Franța și în alte țări pe care le-am vizitat. Mi-am dorit, însă, foarte mult, ca emisiunea să fie filmată într-o altă atmosferă decât aceea cu care v-am obișnuit până acum. Din acest motiv, filmarea din Dubai va fi, deopotrivă, inedită și oportună”, a detaliat protagonistul.

Danielle Darrieux
Danielle Darrieux, o actriță cu o carieră lungă de opt decenii (sursa hepta.ro)

Amintiri din Parisul romantic al lui Danielle Darrieux

Florin Piersic a anunțat, prin intermediul FANATIK, că va depăna amintiri de pe parcursul unor întâmplări legate de festivalul de la Cannes și de întâlnirile pe care le-a avut cu mari actori francezi, precum Danielle Darieux, celebra actriță cu o carieră care a durat nu mai puțin de 80 de ani, sau celebrul comic Fernandel.

„Pentru că vorbeam despre Franța, am fost la Paris și la Marsilia și am trăit o mulțime de momente pe care nu le-am mai povestit, astfel că acum s-a ivit această oportunitate, la rugămintea lui Dan Negru”, a continuat actorul.

Florin Piersic a insistat pe tema faptului că emisiunea de Crăciun „nu va fi un recital, ci o întâlnire prietenească, în cadrul căreia eu voi povesti mai multe episoade petrecute în timpul voiajelor mele, în străinătate. De fapt, acesta este conceptul de la care plecăm, Călătoriile lui Florin”.

Un amănunt în plus este legat de faptul că, potrivit spuselor artistului, Ambasada României de la Abu Dhabi a insistat foarte mult ca acesta să meargă în vizită în Dubai și să povestească amintirile sale, în fața camerelor de filmat.

Dan Negru
Realizatorul TV Dan Negru, poreclit „Regele Audiențelor”( sursa hepta.ro)

Dan Negru: „Florin Piersic n-a mai fost niciodată în Dubai. Am căutat un loc exotic, nu o sală de spectacol!”

Dan Negru este unul dintre prietenii lui Florin Piersic, iar show-urile realizate împreună, la Antena 1, în care îndrăgitul actor „dărâmă” audiențele au devenit, deja, o tradiție. Actualul proiect al lui Dan Negru este, însă, complet diferit de cele realizate cu ocazia altor sărbători, iar realizatorul ne-a dezvăluit câteva amănunte de culise.

„Doream să pregătesc cu Florin ediția anuală, de Crăciun. Tema este „Călătoriile lui Piersic” și mi-am dat seama că el nu a arătat niciodată fotografiile sale cu personalități precum Fidel Castro, Pablo Picasso sau Fernandel. Am căutat un loc exotic, nu o sală de spectacol, așa cum am mai făcut”, a precizat, în exclusivitate pentru FANATIK, Dan Negru.

Realizatorul TV a adăugat: „Așadar, ne-am gândit să găsim o locație specială. Spre exemplu, ce ar fi să-l vedem pe Piersic, pe malul mării? Contează mult și faptul că Florin nu a mai mers până acum în Dubai, astfel că va fi o experiență pe măsură și pentru el. Până la urmă, am descoperit o grădină superbă, dar, de aici înainte, aș vrea să păstrez misterul asupra secretelor acestei emisiuni…”

„Piersicmania” cucerește Orientul

Există posibilitatea ca o parte din interviurile realizate cu Florin Piersic să fie înregistrate și la sediul Consulatului României din Dubai. Potrivit lui Dan Negru, acolo există o sală care dispune de 200 de locuri și deja au avut loc discuții cu autoritățile consulare, pe teme organizatorice. Dar, pentru că urmează să vină Florin Piersic, lucrurile pot scăpa oricând de sub control…

Și pentru că „Piersicmania” se pregătește să cucerească Orientul, a prins contur și varianta unei emisiuni cu public. Deocamdată, însă, au rămas de pus la punct o mulțime de detalii…

„Până la urmă, doamna Consul din Dubai are dreptate. Ce o să ne facem, dacă vom anunța că filmările se vor desfășura cu spectatori, și ne vom trezi acolo cu 5000 de români?”, s-a amuzat, în final, Dan Negru.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 866. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri