Fotbal intern

Florin Tănase continuă dialogul de la distanță cu Gigi Becali: “Golul sper că-mi va aduce ‘revenirea pe planetă’!”

29.09.2019 | 19:14
Florin Tanase continua dialogul de la distanta cu Gigi Becali Golul sper cami va aduce revenirea pe planeta
ADVERTISEMENT

FCSB s-a impus cu 3-0 în duelul cu Academica Clinceni, din etapa a 11-a din Casa Pariurilor Liga 1. La finele meciului de la Călărași, Florin Tănase a continuat duelul de la distanță cu Gigi Becali, declarând că odată cu golul marcat “a revenit pe planetă”, aluzie la comentariile făcute de patron, care-l numea “aerian”.

Florin Tănase îi răspunde lui Gigi Becali

Florin Tănase a fost în ultimul timp cel mai vocal jucător din lotul pregătit de Bogdan Argeș Vintilă, iar replicile “decarului” pentru patron au reapărut și după victoria cu Clinceni. Mijlocașul ofensiv declară că a “revenit pe această planetă” după golul marcat la Călărași, răspunzând atacurilor lui Gigi Becali, care declara că fotbalistul este deseori “aerian”. În plus, Tănase declară că prestațiile sale din ultimul timp au fost afectate și de poziția sa din teren, schimbată în dese rânduri.

ADVERTISEMENT

Suntem bucuroși pentru cele trei puncte, aveam mare nevoie. Acum gândul se îndreaptă către derby, trebuie neapărat să câștigăm. Îmi aduce încredere faptul că am marcat, sper că și revenirea pe planetă, am fost plecat. Sunt fericit pentru echipă. Eu cred că am făcut meciuri bune când am jucat în poziția de mijlocaș, dar pe alt post e mai greu, eu n-am văzut nicăieri în lume un jucător să joace pe atâtea posturi. Am discutat cu antrenorul și am evoluat pe postul de mijlocaș. Derby-ul va fi încins, sper să avem parte de un gazon mai bun și să oferim spectacol pentru fani. Cu siguranță va veni multă lume la stadion. Și la meciul cu CFR au fost mulți, cu Dinamo cred că vor fi mai mulți“, a declarat Florin Tănase.

FCSB a câștigat cu 3-0 meciul cu Academica Clinceni. Sursă Foto: Sportpictures
FCSB a câștigat cu 3-0 meciul cu Academica Clinceni. Sursă Foto: Sportpictures

Cristi Bălgrădean așteaptă derby-ul cu Dinamo

Neînvins pentru al patrulea meci la rând, Cristi Bălgrădean remarcă forma bună a celor de la FCSB, venită înaintea unuia dintre cele mai importante jocuri ale toamnei, derby-ul cu Dinamo.

ADVERTISEMENT

E normal că mă bucur că nu am primit gol. Important e că am reușit să câștigăm toate cele trei puncte, urmează derby-ul cu Dinamo, avem o săptămână să-l pregătim și sperăm să ieșim invingători. Am fost într-o situație grea, am strâns rândurile și acum am făcut niste jocuri bune. Suntem la un punct de play-off acum, dar nici nu cred că s-a pus vreodată problema să nu ajungem în primele 6. Nu știu dacă suntem într-o formă mai bună decât Dinamo, dar avem patru victorii la rând, suntem bine“, a declarat Cristi Bălgrădean.

În urma victoriei obținută la Călărași, FCSB a urcat pe locul opt în Casa Pariurilor Liga 1 și este despărțită de poziția a șasea, ultima care asigură calificarea în play-off, de un singur punct.
“Roș-albaștrii” au ajuns la 4 meciuri consecutive fără înfrângere în Casa Pariurilor Liga 1. Etapa viitoare, formația lui Bogdan Argeș Vintilă va disputa derby-ul cu Dinamo, programat sâmbătă de la ora 20:30, pe Arena Națională.

ADVERTISEMENT