News

Fostul vice-cancelar al Austriei, la miting-ul pro-Rusia de sâmbătă. „Ne-au înșelat să credem că putem câștiga ceva punând Rusia în genunchi”

Fostul vice-cancelar al Austriei, Heinz-Christian Strache, a participat sâmbătă la un miting pro-Rusia organizat la Viena
11.12.2022 | 11:47
Fostul vicecancelar al Austriei la mitingul proRusia de sambata Neau inselat sa credem ca putem castiga ceva punand Rusia in genunchi
Heinz-Christian Strache, prezent la un miting pro-Rusia. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Fostul oficial austriac, citat de presa rusă, a criticat regimul sancțiunilor impuse de către Occident Rusiei, susținând că acestea au avut exact efectul opus.

Fostul vice-cancelar al Austriei, la miting-ul pro-Rusia

Fostul vicecancelar austriac Heinz-Christian Strache a luat cuvântul la un miting la Viena împotriva sancțiunilor rusești. În opinia sa, oamenii au fost înșelați de afirmațiile potrivit cărora Rusia ar fi îngenuncheată de restricții.

ADVERTISEMENT

“Am trecut prin multe în ultima vreme, trecem printr-o mulțime de sancțiuni care au fost adoptate și care ne-au înșelat, făcându-ne să credem că am putea câștiga ceva prin îngenuncherea Rusiei. Nu este absolut deloc așa”, a declarat Heinz-Christian Strache la miting, citat de presa rusă.

El a spus că sancțiunile au făcut ca veniturile din petrol și gaze ale Rusiei să crească de la 100 de miliarde de euro la 220 de miliarde de euro din cauza creșterii costurilor energiei.

ADVERTISEMENT

Mitingul de la Viena a avut loc cu o zi înainte, pe 10 decembrie. Aproximativ 300 de persoane s-au adunat acolo, potrivit estimărilor presei locale. Aceștia au cerut o politică neutră față de Rusia și măsuri de combatere a migrației ilegale.

Heinz-Christian Strache a ocupat funcția de vicecancelar din decembrie 2017 până în mai 2019 în cabinetul lui Sebastian Kurz. Până în 2019, el a fost șeful Partidului Libertății din Austria.

ADVERTISEMENT

El a părăsit toate posturile pe fondul acuzațiilor de complicitate cu o rusoaică, Alena Makarova, care s-a dat drept nepoata unui oligarh rus. O înregistrare video a întâlnirii lor secrete a fost publicată în mass-media. Igor Makarov a negat că ar avea nepoate, iar Kremlinul a declarat că femeia din videoclip nu are nicio legătură cu Rusia. În vara anului 2021, Strache a fost condamnat la 15 luni de închisoare cu suspendare într-un caz de corupție.

Fake-news cu privire la efectul sancțiunilor

Discuția cu privire la efectul sancțiunilor asupra Rusiei se poartă atât în cercurile academice cât și în cancelariile occidentale. Deși un număr de comentatori susțin că acestea își dovedesc ineficiența prin faptul că nu au descurajat invazia declanșată de Rusia, analiștii economici sunt de părere că efectul lor se simte asupra economiei ruse, notând că efectele acestor sancțiuni nu se simt imediat ci pe termen lung.

ADVERTISEMENT

Unii analiști au interpretat forța rublei, mărimea rezervelor valutare la dispoziția lui Vladimir Putin și capacitatea Kremlinului de a redirecționa exporturile destinate Europei către vecinii sudici doritori ca fiind un semnal că arsenalul de sancțiuni desfășurate împotriva Moscovei nu mai are efect.

“Fondul Monetar Internațional a declarat la începutul acestui an că economia rusă se va contracta cu 6% în 2022; cu impactul suplimentar al sancțiunilor, modelul nostru arată că va fi mai degrabă de 10%”, a declarat pentru The Guardian economistul Mikhail Mamonov. El crede că consumul gospodăriilor și al întreprinderilor se va contracta cu 10%-15%, iar investițiile vor scădea cu 17% în 2022. “Este nevoie de timp pentru ca sancțiunile să își producă impactul, și mai ales atunci când ținta este o țară condusă de un lider autocrat care poate mobiliza resurse mari pentru a compensa efectele în primele șase luni”.

ADVERTISEMENT
Tags: