Sport

Fotbaliştii care au apelat la chirurgie dentară! Ronaldo, Bale și Coutinho au plătit bani grei ca să zâmbească

Unii dintre marii fotbaliști ai lumii și-au reparat dantura, la scurt timp după ce au început să aibă succes. Există și antrenori celebri care au procedat asemenea.
12.01.2022 | 20:15
Fotbaliştii au început să apeleze la chirurgie dentară în ultimul timp
ADVERTISEMENT

Cei mai buni fotbaliști și antrenori din lume consideră că igiena dentară este importantă. Așadar, mulți dintre ei au investit mii şi chiar zeci de mii de lire sterline pentru repararea sau albirea dinţilor.

Fiind mereu în centrul atenției, acești mari sportivi s-au asigurat că vor arăta cel mai bine atât pe teren, cât și în afara lui.

ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo, printre jucătorii care au apelat la chirurgia dentară

Starul lui United are mereu un zâmbet de cinci stele când se află într-o stare bună. Acest lucru se datorează faptului că dinții săi arată perfect.

În perioada de început a carierei sale la Manchester United, dinții lui Cristiano Ronaldo erau ușor dezordonați și galbeni, iar zâmbetul său nu era prea estetic. După ani buni de salarii generoase, a purtat aparat dentar, a suferit o intervenție chirurgicală corectivă, și-a albit dinții, iar acum arată „ca noi”.

ADVERTISEMENT

Ce alte vedete au mers la dentist

Gareth Bale

La fel ca Ronaldo, Bale știa că trebuie să investească în aspectul său pentru a putea face bani din publicitate, pe lângă salariile primite la Tottenham sau Real Madrid.

Cândva un adolescent palid, ulterior s-a acoperit cu un bronz fals. Dar tocmai dinții săi erau problema aspectului fizic. Inițial neglijați, acum sunt de un alb curat și se potrivesc excelent cu albul tricourilor de la Real Madrid.

ADVERTISEMENT

Philippe Coutinho

Crescând în Rio de Janeiro, lui Coutinho nu îi era prea ușor să facă controale la dentiști buni. După ce a ajuns la echipe de top, el și-a albit dinții astfel încât acum poate să zâmbească liniştit jurnaliștilor în conferințe, pe terenul de fotbal sau pe rețelele de socializare.

Roberto Firmino

Probabil că Firmino are același dentist ca și fostul său coleg, Coutinho, astfel încât zâmbetele celor doi par identice. De fapt, ei ar putea fi jucătorii cu cei mai strălucitori dinți din lume.

ADVERTISEMENT

Analizând atent fotografiile când Firmino abia ajunsese în Premier League, astăzi este cât se poate de clar că și-a albit dinții, iar pe alocuri și-a umplut micile goluri.

Ronaldinho

Fostul mare fotbalist a fost un pic cam lent în ceea ce privește vizitele la medicul dentist. De-a lungul carierei sale, dinții lui Ronaldinho au arătat groaznic nu doar pentru că nu erau aranjați, ci și pentru că erau mai galbeni decât soarele. Acum, Ronaldinho are motive pentru care să zâmbească, nu că n-ar fi zâmbit destul și pe teren cât timp a jucat.

Jurgen Klopp

Echipele lui de fotbal strălucesc pe teren, dar cu siguranță dinții lui aveau nevoie de o îmbunătățire. Așadar, nu era de mirare că Jurgen Klopp a decis să își repare „comorile”.

Acum, antrenorul lui Liverpool nu are nicio problemă să-și arate cu mândrie dinții albi sidefați, mai ales după ce și-a montat și fațete.

Jose Mourinho

Mourinho este foarte atent la igiena dentară și insistă ca echipele pe care le antrenează să fie verificate de un dentist.

Când a ajung pentru prima dată pe “Old Trafford”, el a vrut ca întreaga echipă să meragă la un control stomatologic. Se spune că același lucru l-a făcut și la Chelsea, deoarece consideră că dinții curați și frumoși îmbunătățesc performanțele.

Deși nu există dovezi științifice care să ateste acest lucru, British Journal of Sports Medicine a susținut că sănătatea dentară a fotbaliștilor este „slabă și afectează performanța” într-un studiu recent.

ADVERTISEMENT
Sf. Andrei 2023. Urări, mesaje şi felicitări pentru sărbătoriţii de pe 30 noiembrie
Sf. Andrei 2023. Urări, mesaje şi felicitări pentru sărbătoriţii de pe 30 noiembrie
De la tenis, la ”cratiță”! Unde a apărut fosta ocupantă a locului 2...
De la tenis, la ”cratiță”! Unde a apărut fosta ocupantă a locului 2 mondial
Vedeta care face furori la Antena 1 a fost la un pas de...
Vedeta care face furori la Antena 1 a fost la un pas de căsătorie cu fiul regretatului Nae Manea! Avea doar 17 ani când s-au cunoscut
Cât de frumoasă este soţia milionarului care nu s-a lăsat intimidat de clanul...
Cât de frumoasă este soţia milionarului care nu s-a lăsat intimidat de clanul Caran. Femeia este fiica unui magnat român
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3...
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3 ani: „Dacă ai o proprietate, ai grijă de ea!”
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit...
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit cu amărăciune: Biserica era plină de…
A MURIT marele ARTIST al României! S-a stins la 3 zile după soţie....
A MURIT marele ARTIST al României! S-a stins la 3 zile după soţie. Durere fără margini
Cozonac de post cu umplutură de nucă. Rețeta pregătită în bucătăriile mănăstirilor din...
Cozonac de post cu umplutură de nucă. Rețeta pregătită în bucătăriile mănăstirilor din România
Anamaria Prodan, răzbunare maximă pe Laurenţiu Reghecampf, avem imaginile colosale
Anamaria Prodan, răzbunare maximă pe Laurenţiu Reghecampf, avem imaginile colosale
Cum a murit de fapt Sfântul Andrei, apostolul devenit ocrotitorul românilor
Cum a murit de fapt Sfântul Andrei, apostolul devenit ocrotitorul românilor
EXCLUSIV. De unde vin banii cu ajutorul cărora AUR și-a făcut ziar de...
EXCLUSIV. De unde vin banii cu ajutorul cărora AUR și-a făcut ziar de propagandă cu patru milioane de exemplare în trei luni
Ultimul mesaj transmis de un soldat român dispărut în Al Doilea Război Mondial....
Ultimul mesaj transmis de un soldat român dispărut în Al Doilea Război Mondial. Ce le-a scris celor dragi pe o scoarță de mesteacăn.
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa...
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa și America!