Andrei Dumiter, atacantul lui FC Voluntari, i-a adus acuzații extrem de grave lui Szabolcs, fratele mult mai celebrului Istvan Kovacs. Fostul jucător de la FCSB l-a criticat pe Szabolcs Kovacs pentru limbajul pe care arbitrul l-a avut în timpul jocului FC Voluntari – Hermannstadt, scor 1-1, în etapa a 24-a din SuperLiga.
FC Voluntari a scos un punct din meciul cu Hermannstadt de pe teren propriu. Sibienii au condus din minutul 30, însă Daniel Florea a restabilit egalitatea dintr-un penalty acordat cu VAR la ultima fază. Andrei Dumiter, cel care a fost faultat în careu, l-a criticat pe Szabolcs Kovacs pentru limbajul pe care l-a folosit.
„A trebuit să stau jos, să vină doctorul, să vină salvarea, ca să și dea seama că e penalty. Să fie și dânșii mai atenți și să vorbească mai frumos în timpul meciului.
Mi-a zis arbitrul că la următoarea fază mă execută. Nu înțeleg acest vocabular. Am stat cu mâinile la spate să nu aibă motiv să-mi dea cartonaș. Trebuie să existe un respect reciproc. Noi suntem mereu cei mai proști, ei mereu au un alibi în regulament.
Când e implicat un jucător mai tânăr, ei îl «execută». Trebuie să fie și ei mai echilibrați. Dacă la fotbal stăm să executăm, nu știu ce e aici. M-am calmat, să nu existe posibilitatea să mă execute. Probabil însemna cartonaș roșu. Cred că până la urmă o să-și dea seama și el că a greșit în această seară”, a declarat Andrei Dumiter la finalul partidei.
Hermannstadt a ratat ocazia de urca pe loc de play-off la finalul etapei cu numărul 24 din SuperLiga. Înainte ca FC Voluntari să egaleze, sibienii au ratat ocazii monumentale prin Daniel Paraschiv și Silviu Balaure. Marius Măldărășanu i-a taxat pe anumiți jucători din lotul său care, în opinia sa, nu aleargă suficient.
“Am făcut o greșeală mare în final și am pierdut două puncte. Din păcate, este aceeași greșeală ca la Galați. Avem 5 jucători pe linia de fund, minge aruncată și noi facem penalty. Nu am ce să le reproșez jucătorilor și cât timp voi fi aici nu o să le spun nimic legat de asta.
Am văzut că sunt jucători tineri, dar de la noi tot Sota, tot Paraschiv aleargă. La Voluntari e Nemec, care la 38 de ani aleargă foarte mult. Consider că puteam avea mai multe puncte, dar am avut multe ratări.
Nu am profitat și fotbalul ne-a pedepsit. Mergem mai departe, nu avem ce să facem. Pretențiile au crescut datorită jucătorilor noștri, care au avut evoluții bune”, a spus Marius Măldărășanu, după FC Voluntari – Hermannstadt 1-1.