Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis schimbarea regulilor la Liga 2 începând cu sezonul 2020/2021.
Noua regulă impusă de FRF pentru Liga 2 începând din sezonul viitor este ca echipele să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor din campionat, un jucător de U19 (născut după 01.01.2002) și unul de U21 (născut după 01.01.2000).
Această năuă regulă o va înlocui pe cea în care formațiile erau obligate să foloseacă doi jucători U20 așa cum este prevăzut în prezent. Celelalte condiții rămân neschimbate.
Pe site-ul FRF se mai arată că s-a aprobat cu unanimitate de voturi propunerea Comisiei Tehnice și îl mandatează pe președintele Răzvan Burleanu să negocieze și să semneze cu Adrian Mutu un contract în calitate de antrenor al echipei naționale de tineret (U21).
Comitetul Executiv a luat act de propunerile privind modificarea Regulamentului privind Statutul Antrenorului și stabilește că urmează a se înființa o comisie care să redacteze o nouă variantă a Regulamentului.
De asemenea, s-a aprobat cu unanimitate de voturi solicitarea AJF Brașov cu privire la prelungirea perioadei de transfer pentru toate competițiile organizate de asociațiile județene până la cu 48 de ore înainte de data la care încep competițiile respective cu respectarea dispozițiilor art.19 alin. 4 din RSTJF.
Pentru evitarea oricărui dubiu jucătorii legitimați la nivel de AJF ulterior încheierii perioadei de transferuri a FRF nu pot participa la jocurile echipelor clubului ce evoluează în competițiile organizate de FRF.
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat cu unanimitate de voturi componența nominală a Comisiilor de clasificare pentru anul 2020.
De la ședința Comitetului Executiv al FRF au lipsit motivat Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, și Auraș Brașoveanu, reprezentantul Ligii 2.
FANATIK a scris încă din 6 ianuarie că Adrian Mutu va deveni noul selecționer al ”tricolorilor mici”. Debutul fostului mare internațional pe banca României U21 se va produce la sfârștitul lunii martie, odată cu meciul cu Danemarca din preliminariile Campionatului European.
Adrian Mutu a încheiat colaborarea cu Al Wahda, unde a antrenat la echipa secundă în ultimul an și jumătate, pentru a prelua naționala de tineret, în locul lui Mirel Rădoi, care a fost ”promovat” în funcția de selecționer al primei reprezentative.