Este sezonul petrecerilor, iar băutura lipsește rareori, dar consumul acesteia poate duce la mahmureală, asociată cu dureri de cap și greață. Vestea bună este că, există trucuri care te pot ajută să scoți mai repede alcoolul din organism.
Perioada în care ne aflăm este una festivă, Crăciunul, Revelionul, Sfântul Ștefan și toate celelalte sărbători care sunt marcate și de mese întinse în familie, bucate care de mai de care mai delicioase, dar și băuturi alese.
Deși există persoane pe care consumul de alcool nu le afectează prea tare, altele plătesc scump a doua zi, luptându-se cu mahmureala. Unele dintre cele mai frecvente sunt durerea de cap și greața, căci băuturile alcoolice deshidratează organismul și irită mucoasa stomacului.
În plus, alcoolul acționează asupra oamenilor în funcție de mai mulți factori, precum vârsta, greutatea, consumul pe stomacul gol, medicamente administrate, boli de ficat și o cantitate mare băută într-un timp scurt.
Din fericire, însă, există câteva trucuri care te ajută să scoți alcoolul din organism și să scapi de mahmureală. În primul rând, fructele bogate în vitamina B și C sunt de mare ajutor, iar o metodă ușoară de a le consuma este în sucuri- care conțin fructoză.
Astfel că, dacă ai băut cu o seară în urmă, începe-ți dimineața cu un pahar de suc de portocale, pepene sau grefe. De asemenea, somnul este cel mai simplu mod de a elimina alcoolul și este bine să te asiguri că ai mâncat înainte și după ce ai băut.
Ca să scoți alcoolul din organism, hidratează corespunzător. Mișcarea ajută, căci prin transpirație sunt eliminate toxinele. Indicată este evitarea cafelei, căci aceasta nu va face decât să deshidrateze corpul.
Pe de altă parte, dacă ești nevoit să pleci undeva cu mașina, trebuie să știi cât timp este necesar să treacă din momentul în care ai consumat băuturi alcoolice până când te vei putea urca la volan.
Astfel, dacă ai consumat un pahar de vin, de 250 de mililitri, acesta va fi eliminat în trei ore și jumătate. Dar dacă ai băut un litru, atunci vei fi nevoit să aștepți între 7-9 ore. Iar 500 de mililitri de bere consumați într-o oră sunt eliminați în aproximativ două ore, dar dacă au fost băuți în jumătate de oră, timpul de așteptare se va prelungi până la 6 ore.