Bărbatul cercetat penal pentru furt, este angajat al firmei căreia îi aparține macaraua plutitoare. Polițiștii au ridicat motorina furată de marinar.
Conform datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, furtul de motorină a fost comis în noaptea de sâmbătă spre duminică.
”La data de 23 martie a.c., în jurul orei 22.50, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia de Poliţie Port au identificat un bărbat, de 62 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, la data respectivă, acesta ar fi sustras 20 de litri de motorină de pe o macara plutitoare, aflată în Portul Constanţa pentru lucrări de mentenanţă”, a transmis duminică IPJ Constanţa.
Reprezentanții polițiștilor constănțeni au mai precizat că bărbatul este angajat, în funcția de marinar, al societăţii comerciale care deţine utilajul respectiv.
”Cantitatea de motorină a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, a mai transmis IPJ Constanța.
Autoritățile au fost solicitate noaptea trecută și în Portul Constanța Sud Agigea. Pompierii din cadrul ISU Dobrogea al Județului Constanța și SAJ Constanța au fost solicitați în ajutorul unui marinar turc prins la bordul unei nave între lift și peretele acestuia.
Deși au reușit scoaterea victimei, bărbatul în vârstă de 45 de ani nu a putu fi salvat. Incidentul a avut loc pe o navă sub pavilion Panama.
”Seara trecută am fost solicitați să intervenim la o persoană prinsă între lift și peretele acestuia într-o navă sub pavilion Panama în Dana 130 în Portul Agigea.
La fața locului am intervenit cu o descarcerare și o autospecială de stingere. Colegii au reușit să ajungă la persoana suprinsă sub lift și au extras-o, din nefericire, aceasta fiind declarată decedată la fața locului, fiind vorba despre un cetățean turc”, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.