News

Gabriela Firea, după revenirea în cursa pentru Capitală: ”Suntem soluția corectă”. Primul atac la Nicușor Dan

Gabriela Firea a făcut primele declarații după revenirea în cursa pentru primăria Capitalei. A și pornit războiul cu Nicușor Dan
23.04.2024 | 21:55
Gabriela Firea dupa revenirea in cursa pentru Capitala Suntem solutia corecta Primul atac la Nicusor Dan
Gabriela Firea a redevenit candidatul PSD la primăria Capitalei Sursa foto: hepta
ADVERTISEMENT

Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut primele declarații în calitate de candidat al PSD la primăria generală în care și-a exprimat încrederea în victorie.

Gabriela Firea, după revenirea în cursa pentru Capitală

Senatoarea social-democrată spune că este convinsă ca va reuși să strângă semnăturile necesare depunerii candidaturii, iar Marcel Ciolacu a promis că se va implica personal în această operațiune.

ADVERTISEMENT

„Am fost și sunt motivată să muncesc, întotdeauna am fost o persoană extrem de activă și implicată și am știut să fac echipă cu colegii mei.

Acum avem o șansă în plus dată fiind relația foarte bună pe care o avem ca primari cu Guvernul României prin persoana premierului Marcel Ciolacu și sunt convinsă că membrii și simpatizanții noștri se vor mobiliza în această perioadă, nu doar pentru a strânge un nou rând de semnături, ci de această dată pentru candidatura mea și a colegilor din Consiliul General, ci și pentru a încerca să le explicăm bucureștenilor că timpul e scurt, iar votul trebuie să fie unul util.

ADVERTISEMENT

Un vot pentru curățenia Capitalei, un București fără gropi, fără șobolani, un București în care să ne facă plăcere să trăim.

Intru (în competiție n.r.) cu gândul de a-i convinge pe bucureșteni că suntem soluția corectă, soluția bună, echipa social-democrată din București, cu sprijinul Guvernului, în echipă cu colegii de la sectoare, sunt convinsă că vom schimba fața Capitalei. Intru în competiție cu un gând optimist”, a declarat Gabriela Firea.

ADVERTISEMENT

Partidul Social Democrat urmează să valideze oficial în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei în cadrul forurilor statutare, a declarat președintele partidului.

„Cred că e o procedură simplă, săptămâna viitoare, o să facem în online, până la depunerea candidaturii”, a spus Marcel Ciolacu, la sediul central al PSD.

ADVERTISEMENT

Liderul PSD a mai precizat că se va implica direct în strângerea de semnături pentru candidatura Gabrielei Firea, în Capitală. „Eu o să mă implic direct, dacă doamna Firea o să îmi permită, şi cu echipa dânsei de campanie, o să particip direct la strângerea de semnături în Bucureşti”, a adăugat premierul Ciolacu.

Firea, primul atac la Nicușor Dan

Imediat ce a fost desemnată candidatul PSD la Primăria Municipiului București, Gabriela Firea a început războiul cu actualul edil, Nicușor Dan.

„Bani au fost în acești ani. Bani au fost la dublu față de sumele pe care le-am avut noi, dar banii au rămas în cont. Treaba unui primar este să facă rost de bani pentru proiecte. Actualul primar ține banii în cont, în timp ce orașul și traficul arată mult, mult mai rău.

Domnul primar a mințit în campania electorală! Celebrele societăți ilegale ale lui Firea au devenit brusc foarte legale. Acele societăți nu au fost inventate de mine, alea au fost inventate de către Viena și ați văzut cum arată Viena.

Acum sunt foarte legale pentru că acum sunt doar oameni de la USR în conducere și deodată sunt foarte legale și foarte bune”, a acuzat Gabriela Firea.

ADVERTISEMENT