Sport

Gafă a celor de la FRF! Comuna Recea s-a retras din campionat, dar e programată în Cupa României: “Atât le pasă lor!”. Exclusiv

FRF a anunţat programul din turul trei al Cupei României. Comuna Recea se regăseşte printre participante, deşi s-a retras din Liga 3, iar Federaţia a luat act de această decizie.
18.08.2021 | 15:17
Gafa a celor de la FRF Comuna Recea sa retras din campionat dar e programata in Cupa Romaniei Atat le pasa lor Exclusiv
Gafă a celor de la FRF! Comuna Recea s-a retras din campionat, dar e programată în Cupa României: "Atât le pasă lor!". Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Federaţia Română de Fotbal a tras la sorţi meciurile pentru turul trei al Cupei României. Însă, FRF a omis faptul că una dintre echipele calificate şi-a anunţat retragerea din campionat şi a programat-o în Cupa României.

Gafă a celor de la FRF! Comuna Recea s-a retras din campionat, dar e programată în Cupa României

Comuna Recea, echipă care a activat anul trecut în Liga II şi care a retrogradat la finalul stagiunii, şi-a anunţat retragerea din noul sezon al Ligii a III-a. Federaţia Română de Fotbal a anunţat deja că a luat act de această decizie:

ADVERTISEMENT

“În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă, compus din Răzvan Burleanu – Preşedinte FRF, Gino Iorgulescu – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian Goga – Vicepreşedinte FRF, hotărăște:

– Ia act de retragerea din cadrul competiției Liga a 3-a a clubului ACS Fotbal Comuna Recea și aprobă completarea locului vacant astfel apărut de către echipa a doua a clubului ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu”, se arată în comunicarea Federaţiei.

ADVERTISEMENT

Comuna Recea “joacă” împotriva lui Minaur! În această săptămână, 11 jucători de la Recea au semnat cu echipa din Baia Mare

Câteva zile mai târziu, FRF a programat-o pe Comuna Recea în Cupa României, chiar împotriva fostei rivale de pe plan local, Minaur Baia Mare. Numai că, echipa din Recea nu mai există, jucătorii fiind deja plecaţi de la echipă.

Ironia este că 11 dintre jucătorii de la Comuna Recea au plecat la Minaur Baia Mare în această săptămână, chiar echipa împotriva căreia ar fi trebuit să joace săptămâna viitoare în Cupa României.

ADVERTISEMENT
Ţintarul din Cupa României
Ţintarul din Cupa României

Reacţie dură de la Recea: “Ce să zic… atât le pasă lor de echipele mai mici”

Preşedintele echipei de fotbal din Recea, Florin Gherasim, a comentat pentru FANATIK situaţia, lansând săgeţi către Federaţia Română de Fotbal:

“FRF a luat act de retragerea noastră, dar ne-a programat în Cupa României. Ce să zic… atât le pasă lor de echipele mai mici. Noi am avut un proiect de fuziune care putea fi pus în practică dacă am fi primit un loc de liga secundă.

ADVERTISEMENT

Nu ni s-a acceptat înscrierea în Liga 2, deşi văd că Astra nu se ştie dacă mai rămâne două sau trei etape şi mai sunt câteva echipe care ameninţă că se retrag. Asta este. Proiectul echipei Maramureşului era interesant, dar nu a fost acceptat.

“Probabil noi o să o luăm de la zero cu juniorii, din Liga a 4-a”

Acum, 11 jucători de la noi au plecat deja la Baia Mare, probabil noi o să o luăm de la zero cu juniorii, din Liga a 4-a. Este păcat pentru că aveam nişte proiecte de infrastructură încheiate cu cei de la CNI”, a comentat Florin Gherasim.

Meciurile din turul trei al Cupei României se vor disputa miercuri, 25 august. Este faza în care intră şi echipele de liga secundă în competiţie.

ADVERTISEMENT