Generalii ruși care l-ar putea doborî pe Putin. Intrigile de la Kremlin, după eliminarea grupului Wagner

Lecția revoltei organizate de Evgheni Prigojin alături de mercenarii grupării Wagner pare a fi aceea că sfârșitul lui Vladimir Putin nu va veni ca urmare a unor alegeri sau proteste democratice, ci ca urmare a preluării puterii prin violență de către una din multiplele grupări folosite pentru menținerea regimului dictatorial de la Moscova, scrie publicația The Telegraph.

“Trebuie să ne trezim la realitate că prăbușirea regimului Putin și crearea unei Rusii mai bune nu se va realiza prin intermediul urnelor de vot sau prin alte mijloace pașnice, ci va fi nevoie de o insurecție armată”, a scris fostul oligarh rus, aflat acum în exil la Londra, Mihail Hodorkovski.

Sergei Șoigu, marele câștigător al eșecului insurecției

Actualul ministru al apărării este câștigătorul evident al revoltei ratate de sâmbăta trecută, fiind cel care controlează armata, marina și forțele aeriene – cele mai puternice dintre “corporațiile armate” care vor deține echilibrul puterii după moartea lui Putin, după cum notează Alex Gabuev, expert la Centrul Carnegie Eurasia.

Sergei Șoigu este, de asemenea, un strălucit operator politic și un supraviețuitor care a rămas la vârful guvernului rus încă dinainte de venirea lui Putin la putere. Longevitatea acestuia se datorează în parte deciziei de a nu contesta ascensiunea lui Putin la putere în 2000 – fapt recompensat de către președintele rus.

Digi24.ro

"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Pe de altă parte, o serie de dezastre militare suferite de armata rusă i-au slăbit considerabil poziția. “Dacă ar fi fost în ianuarie anul trecut și m-ați fi întrebat cine l-ar putea înlocui pe Putin, aș fi spus fără îndoială că Șoigu. Acum, nu are cum să fie rege. Dar un kingmaker – asta este o altă întrebare”, a declarat, Mark Galeotti, un specialist al jocurilor de putere de la Kremlin și autor a numeroase cărți despre Vladimir Putin.

Și jurnalistul italian, născut în Ucraina, Yaroslav Trofimov, corespondent al WSJ, notează că în acest moment poziția lui Șoigu pare să rămână asigurată, fiind totuși într-o poziție mai bună decât Gerasimov, care nu a mai fost văzut în public de la revolta Wagner.

Este de notat faptul că timp de luni de zile, Șoigu a fost atacat virulent nu numai de Prigojin, ci și de o vastă rețea de bloggeri ultranaționaliști și pro-război care îl acuză de moartea inutilă a zeci de mii de soldați ruși. Acest lucru îi convine lui Putin, al cărui model de guvernare presupune ca subalternii să își asume vina pentru tot ceea ce nu merge bine.

Dar victoria lui Șoigu în lupta pentru putere cu Prigozhin este o dovadă că abilitățile sale politice rămân ascuțite și că își păstrează accesul la Putin, adevărata monedă de schimb a puterii în Rusia contemporană.

Digisport.ro

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Un motiv ar putea fi faptul că greșelile tactice pe câmpul de luptă nu sunt neapărat greșeli politice la Kremlin. “A avea un ministru al apărării incompetent este o caracteristică, nu un defect”, spune Gabuev. “Este o politică de stat oribilă, dar este o modalitate rezonabilă de a te securiza dacă ești îngrijorat de amenințările interne”.

Dacă Șoigu este încă în funcție, el va avea un loc la masă atunci când elita va încerca să se gândească la ce să facă după moartea lui Putin. Dar șansele sale de a acționa independent împotriva șefului astăzi sunt slabe. “Întregul clan care l-a susținut și l-a înconjurat a dispărut”, spune Nikolai Petrov, un observator veteran al politicii interne rusești care lucrează în prezent la SWP, un grup de analiză german pe politică externă. “Shoigu este terminat”.

Comandatul Forțelor Aerospațiale Ruse, Surovikin – Generalul „Armaghedon”

Cea mai mare slăbiciune a lui Șoigu este că nu este un soldat. Chiar și înainte ca războiul din Ucraina să îi expună incompetența, puțini dintre cei 1,15 milioane de soldați, marinari și aviatori ai Rusiei ar fi fost suficient de devotați pentru a-l urma în încercarea de a obține puterea.

Putin numește de obicei persoane din afară în astfel de poziții exact din acest motiv, susține Nikolai Petrov. Dar nu același lucru este valabil și în cazul ofițerilor de carieră.

După cum a recunoscut săptămâna aceasta Serghei Markov, un analist politic rus apropiat Kremlinului, există foarte mulți soldați ruși care împărtășesc dezgustul lui Prigojin față de conducerea armatei ruse. Aceștia nu au susținut revolta, iar Markov insistă că armata rămâne dedicată luptei împotriva “neonaziștilor din Ucraina”. Dar, de asemenea, soldații știu mai bine decât oricine altcineva cât de dezastruoasă este invazia și tocmai au văzut cât de ușor este să conduci o brigadă sau două pe autostrada M4 spre Moscova.

Dacă ar trebui să numiți un ofițer cu profil public pentru a acționa, acesta ar fi Serghei “Armaghedon” Surovikin, comandantul Forțelor Aerospațiale.

Un general luptător, popular în rândul trupelor și respectat ca fiind competent – deși complet brutal – atât de inamici, cât și de aliați, Surovikin este probabil singurul general rus care a ieșit din dezastrul din Ucraina cu un oarecare grad de credibilitate publică, notează cei de la The Telegraph.

Șeful Forțelor Aerospațiale ale Rusiei a fost numit primul comandant general al armatei ruse în Ucraina în octombrie anul trecut, după o serie de înfrângeri pe câmpul de luptă. Supranumit de presa rusă “generalul Armaghedon” pentru campania sa de distrugere a infrastructurii electrice din Ucraina, Surovikin a fost lăudat în repetate rânduri de Prigojin – și a fost retrogradat în ianuarie, pe măsură ce relația proprietarului Wagner cu Șoigu și Gerasimov s-a deteriorat.

Surovikin a înregistrat un apel către Wagner pentru a opri revolta în seara zilei de 23 iunie, dar de atunci nu s-a mai auzit nimic despre el. Unele organizații de știri rusești relatează că acesta este anchetat pentru presupusa complicitate la rebeliune și este posibil să fie în arest, notează și WSJ.

În timpul ultimei sale apariții – într-un mesaj video în care făcea apel la Prigojin și Wagner să pună capăt revoltei – nu purta nici o glisieră de grad sau alte însemne și vorbea cu o voce neobișnuit de greoaie și lentă, ceea ce i-a determinat pe unii să speculeze că era beat sau drogat. „Dossier Centre”, o agenție de investigații finanțată de Hodorkovski, a susținut că a obținut documente care arată că generalul Surovikin era un membru secret “VIP” al lui Wagner.

Este posibil să existe și alți răzvrătiți, încă necunoscuți, care să aștepte în culise. Dar armata rusă nu are o istorie fericită în ceea ce privește intervențiile politice.

Ultima dată când a făcut-o a fost în 1953, când mareșalul Gheorghi Jukov, eroul celui de-al Doilea Război Mondial, l-a arestat personal pe Lavrenty Beria, șeful poliției secrete, detestat de toată lumea și pe cale să îi succeadă lui Stalin. KGB-ul și succesorii săi și-au învățat lecția. Armata de astăzi este infiltrată în profunzime de cel de-al doilea serviciu Serviciul Federal de Securitate (FSB), care se ocupă nominal de contrainformații militare, dar care, în realitate, este dedicat detectării neloialității.

“De aceea, spre deosebire de generalii din armatele occidentale sau chiar din armatele asiatice, care trebuie să fie la masă pentru a-i consilia pe lideri în chestiuni politice complexe, comandanții ruși au un mandat mult mai restrâns și o educație mult mai restrânsă. În Rusia, educația militară și calitatea sofisticării este foarte, foarte diferită. Din nou, aceasta este o caracteristică, nu un defect. KGB-ul a încercat să se asigure că acești oameni nu au nicio idee despre cum să conducă statul, tocmai pentru a nu încerca acest lucru”, a declarat politologul Alex Gabuev.

„Siloviki” – oamenii din serviciile de securitate

În august 1991, moscoviții s-au trezit cu “Lacul lebedelor” la televizor și cu tancuri pe străzi. Conducerea KGB-ului, hotărând că Mihail Gorbaciov devenise mai mult o amenințare pentru Uniunea Sovietică decât un avantaj, l-a arestat pe șeful Uniunii Sovietice.

La fel ca și revolta lui Prigojin, lovitura de stat din 1991 a eșuat în cele din urmă. A fost prost planificată, a fost respinsă de majoritatea forțelor armate și a fost complet ruptă de starea de spirit a publicului. Dar FSB, care poate apela la un număr de 80.000 de oameni, rămâne cea mai puternică agenție armată din Rusia. Cu responsabilități în domeniul contrainformațiilor, al luptei împotriva terorismului, al controlului frontierelor și al operațiunilor de informații externe în țările fostei Uniuni Sovietice, se consideră garantul suprem al statalității rusești. Ea își conduce chiar și propriile forțe speciale, inclusiv unitățile Alfa și Vympel.

Aceștia sunt “siloviki” – “oamenii de forță” din umbră, înrădăcinați în lumea spionajului și a influenței. Putin are încredere în ei. El este unul dintre ei, la urma urmei, iar ei se numără printre principalii beneficiari ai celor 23 de ani de putere ai săi.

Dar dacă – și este un mare “dacă” – conducerea sa de vârf ar decide că Putin a devenit o povară, ar putea foarte bine să acționeze pentru a-l înlătura. Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate și fost șef al FSB, “este tribunul spionilor”. “El are tracțiune asupra gândirii lui Putin și este puternic pentru că gestionează accesul la omul de sus. Dar autoritatea sa personală scade dramatic de îndată ce Putin iese din scenă”, spune Galeotti.

Alexander Bortnikov, șeful FSB, exercită o putere mai directă și mai dură, în calitate de controlor al “corporației armate”, susține Gabuev. Dar el abia dacă este în dezacord cu Putin sau cu Patrușev. Și el și Patrușev sunt la fel de dependenți de Putin ca și el de ei. În ultimele 16 luni au prezidat eșecuri catastrofale ale serviciilor de informații care, în orice altă țară, i-ar fi determinat să fie concediați.

Ei au descris o imagine complet eronată a situației din Ucraina înainte de invazie, ceea ce a dus direct la un dezastru militar. Iar cel de-al doilea departament al FSB nu a reușit să oprească răzvrătirea lui Prigojin.

Firește, pentru a evita să se încredințeze prea multă putere unei singure organizații, există agenții “silovik” rivale – inclusiv Serviciul Federal de Gărzi, “garda pretoriană” responsabilă de securitatea personală a lui Putin. Dar nu există nicio îndoială că, în ciuda defectelor sale, FSB rămâne cea mai formidabilă agenție din țară. Dacă s-ar întoarce împotriva lui Putin, acesta s-ar lupta să supraviețuiască.

Șeful Gărzii Federale

În perioada imediat următoare revoltei lui Prigojin, Putin s-a limitat la discursuri video. Șoigu a păstrat tăcerea. Șefii FSB și ai altor unități de spionaj au rămas, așa cum le este obiceiul, în umbră.

Dar Vikor Zolotov, șeful Gărzii Naționale a Rusiei, radia de mândrie în timp ce răspundea la întrebările reporterilor la Kremlin. Nu, a spus el, răzvrătiții nu ar fi cucerit niciodată Moscova. Da, am avut informații în avans despre complot. În mod important, a adăugat el, revolta a scos la iveală slăbiciunile din forțele sale, care vor fi rezolvate acum. “Avem artilerie și mortiere, avem elicoptere de luptă, dar nu avem tancuri și alte arme grele cu rază lungă de acțiune. Le vom introduce în cadrul forței”, a declarat el.

Deși oamenii săi au fost desfășurați – în mod dezastruos – în Ucraina în primele etape ale războiului, adevărata misiune a lui Zolotov este de a pune capăt insurecției interne.

El comandă aproximativ 200.000 de oameni și nu răspunde nici în fața Ministerului Apărării, nici în fața FSB, nici măcar în fața Ministerului de Interne, ci în fața lui Putin însuși. Cu ajutorul tancurilor, Rosgvardia, așa cum este cunoscută, va face acum saltul final de la forța de securitate internă la armata propriu-zisă – și, prin urmare, un potențial broker de putere.

Zolotov, o veche gardă de corp a președintelui din Sankt Petersburg, este deseori ridiculizat de observatori ca fiind puțin cam slab de minte – un prim exemplu al obiceiului lui Putin de a promova loialitatea în detrimentul abilităților. “O gardă de corp bună nu face neapărat un bun comandant”, spune Petrov, înainte de a explica ascensiunea lui Zolotov la o funcție înaltă. “Unul dintre lucrurile pe care deseori nu le știm este motivul – probabil vreun incident din anii 1990 – pentru care Vladimir Putin decide că are încredere absolută în cineva”. Astăzi, Zolotov nu este de neglijat. “Este nebun, dar nu este un idiot”.

Și el este doar unul dintre mai mulți foști bodyguarzi ai lui Putin mutați în roluri importante în cadrul unei remanieri din 2016. Alții îl includ pe Alexey Dyumin, guvernatorul regiunii Tula și, spun clasele trăncănitoare de la Moscova, o stea în ascensiune de urmărit. Cu toate acestea, este puțin probabil ca gărzile de corp să se răzvrătească.

“Planul, din câte îl putem reconstitui, a fost acela de a le oferi acelor ofițeri absolut necunoscuți publicului larg o anumită experiență ca politicieni publici și manageri civili, iar mai târziu să-i folosească pentru a conduce corporații mari și puternice”, spune Petrov. Dyumin, bănuiește el, este pregătit pentru postul lui Șoigu. “Ei sunt ca și copiii lui Putin. Fără el nu au nicio perspectivă”.

Ramzan Kadîrov, liderul cecenilor

Șeful Ceceniei, în vârstă de 46 de ani, este loialistul suprem al lui Putin, care a fost unul dintre primii oficiali importanți care a denunțat public insurecția lui Wagner și a trimis trupe pentru a le face față.

Cu toate acestea – acum că Prigojin a ieșit din scenă – el este, de asemenea, cel mai apropiat lucru pe care Rusia îl are de un lider de război independent. Temerile legate de ambițiile sale pe termen lung datează cu mult înainte de războiul din Ucraina.

Ca și Prigojin, Kadîrov este un monstru creat de Putin. Atâta timp cât menține Cecenia liniștită, în interiorul Federației Ruse și loială președintelui, Kremlinul îi permite să conducă republica ca pe un fief personal autonom.

El poate să ucidă cu impunitate în țară și peste hotare și – lucru unic printre liderii regionali strict controlați ai Rusiei – menține o armată privată.

Regimentul special motorizat 141 A A Kadîrov, numit după tatăl decedat al lui Ramzan, Akhmat, face parte, din punct de vedere tehnic, din garda națională rusă sub comanda lui Viktor Zolotov. În realitate, este alcătuit din loiali ceceni ai lui Kadîrov și răspunde exclusiv în fața liderului cecen.

Același lucru este valabil și pentru batalionul său înfrățit 249 Sud, unitatea specială de reacție rapidă “Akhmat”, unitatea mobilă cu destinație specială “Akhmat-Grozny” și regimentul de poliție cu destinație specială “A A Kadîrov”.

În iunie, Kadîrov a anunțat că va ridica încă patru batalioane de etnici ceceni pentru a lupta în Ucraina. În total, el comandă probabil peste 10.000 de oameni. În cazul în care Putin moare sau este grav slăbit, loialitatea lui Kadîrov ar putea fi testată. Unii la Moscova, în special în FSB, cred că o altă rebeliune cecenă este în cele din urmă inevitabilă.

Se zvonește că acesta menține, de asemenea, un contingent puternic înarmat la unul dintre cele mai mari hoteluri din centrul Moscovei, o poliță de asigurare pentru a-și proteja interesele din capitală.

În cazul dispariției lui Putin, aceștia ar putea acționa rapid – dacă nu pentru a-l instala pe Kadîrov însuși, atunci în favoarea oricărei facțiuni sau persoane pe care acesta alege să o susțină. Este clar că are o gândire strategică. În Ucraina, trupele sale au fost ridiculizate drept soldații “TikTok” din cauza pasiunii lor pentru videoclipuri de autopromovare pe rețelele de socializare și a unui talent ciudat de a evita orice luptă reală.

Dar există o justificare pentru acest lucru, explică Galeotti: “Kadîrov este de fapt foarte atent cu luptătorii săi. Aceștia sunt cei care, în cele din urmă, îl mențin la putere acasă. Deci, vrea el să meargă să moară în Ucraina?“. De asemenea, ei ar fi depășiți numeric de armată, FSB și alte părți ale gărzii naționale – iar Kadîrov este temut și antipatic în mod universal.

Petrov nu este sigur că acest lucru contează. “Prigojin însuși, chiar și la apogeul popularității sale, nu a fost iubit de majoritatea rușilor. Nici Stalin nu era iubit când a început să preia puterea. Dacă există o persoană care este suficient de decisivă și capabilă să preia puterea, este o altă chestiune să folosești mass-media controlată de stat pentru a o face populară.

“Ceea ce a demonstrat revolta de la Wagner este că, într-o luptă în interiorul elitei, nu neapărat cea mai mare forță militară va domina, ci cea mai rapidă.”

Cum arată tranziția la putere în Rusia

Sistemul de guvernare al lui Putin depinde de rivalitățile gestionate și, timp de 23 de ani, acesta l-a servit bine. Disensiunile unora sunt menite să fie înăbușite din fașă de inamicii care preferă status quo-ul. Toți înțeleg că niciunul dintre ei nu-l va putea înlocui vreodată pe Putin în sistemul actual, așa că are sens să-l mențină acolo.

La sfârșitul săptămânii trecute, sistemul a funcționat – dar încet, imperfect și cu prețul expunerii unor slăbiciuni fundamentale. Întrebarea, spune Galeotti, este cum va reacționa atunci când următorul lucru va merge prost.

“Ar putea fi o prăbușire dramatică pe front, iar trupele ucrainene să intre în Crimeea. Poate că Vladimir Putin se va îmbolnăvi grav și va fi incapabil să guverneze. Ar putea fi o criză în cascadă care să se răspândească din regiune în regiune”, spune el.

“Există o întreagă gamă de lebede negre care ar putea să vină să plutească deasupra Kremlinului. Ideea nu este care va fi criza, ci faptul că va exista o criză”.

Cei mai mulți observatori ai Rusiei cred că dispariția lui Putin va combina elemente de farsă și tragedie, ca într-un scenariu de Armando Iannucci, mai degrabă decât să semene cu o lovitură de stat atent planificată. La fel ca după moartea lui Stalin, când va veni punctul de inflexiune pentru Putin, brokerii de putere supraviețuitori ai Rusiei – inclusiv Bortnikov, Shoigu, Zolotov și Kadîrov – vor încerca să ajungă la un fel de înțelegere.

În mod ciudat, este posibil ca adevărații săi beneficiari să nu fie niciunul dintre oamenii puternici enumerați mai sus. Conform constituției ruse, Mikail Mișușin, prim-ministrul rus, este cel care ar urma să preia automat funcția de președinte interimar în cazul în care Putin moare sau este incapabil.

El nu comandă loialitatea personală a niciunei armate. Dar el conduce birocrația civilă a Rusiei și niciunul dintre oamenii cu arme nu ar putea spera să guverneze fără el.

Haosul

Dar ce se întâmplă dacă, venind ceasul, Patrușev trimite un semnal secret ofițerilor FSB, iar familiile celorlalți oameni puternici sunt în acel moment arestate? Și dacă Zolotov a ordonat oamenilor săi să facă același lucru? Sau dacă, între timp, Kadîrov le-a spus oamenilor săi să pună mâna pe Kremlin și pe turnul de televiziune Ostankino?

Și mai există și alți jokeri. Prigozhin și răzvrătiții lui Wagner sunt înfrânți, dar încă în libertate. Companii militare private mai mici bat câmpurile de luptă din Ucraina. Naționaliști radicali precum Igor Strelkov, fostul colonel FSB care a condus prima invazie a Ucrainei în 2014, abia își ascund visele de a profita de pe urma haosului de tip 1917 acasă. Ei ar putea exercita influență dacă ar putea aduna un “Freikorps” de susținători înarmați care se întorc de pe front.

Serviciile de informații ucrainene susțin în prezent două grupuri militante rusești care fac raiduri în regiunea Belgorod. Una dintre ele, Corpul Voluntarilor Ruși, este condusă de un neonazist declarat. Celălalt, Legiunea pentru libertate a Rusiei, este format din dezertori și prizonieri de război sătui de regimul actual. Și ei ar putea avea planuri în Rusia post-Putin. Și s-ar putea ca Hodorkovski să aibă dreptate – liberalii marginalizați din Rusia nu au o armată. Dar ei nu ar trebui să fie neglijați în totalitate.

Imaginați-vă, spune Gabuev, că atunci când Putin dispare “există atât de multe sentimente de răutate reprimate încât vom vedea proteste în masă la Moscova pentru alegeri libere”. “Imaginați-vă că acestea rămân în stradă și nu pleacă acasă. Imaginați-vă că nu există un ordin ferm de a-i împușca, așa că mai mulți oameni sosesc atunci când își dau seama că este sigur”. Sunt o mulțime de “dacă”. Dar revoluția ar putea fi mai aproape decât credem.