Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Ploiești, a decurs la un gest sfidător. Băiatul s-a urcat pe o mașină de poliție și s-a filmat în timp ce dansa manele pe capota acesteia.
Pentru a-i vedea toată lumea isprava sa, tânărul a publicat filmulețul pe Tik-Tok și a stârnit valuri de reacții din partea utilizatorilor aplicației. Însă, printre cei care au vizualizat fapta lui au fost și oamenii legii.
Reprezentanții IPJ Prahova nu au stat indiferenți la vederea imaginilor și au acționat. Au dat de urma autorului și vor lua măsuri față de acesta.
Făptașul s-ar putea alege cu o amendă sau cu dosar penal. Poliția a mai transmis că mașina nu a fost avariată în urma gestului său.
”Având în vedere apariția pe o rețea de socializare a unui clip video în care un tânăr se urcă pe capota unei autospeciale de poliție, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova este abilitat să comunice următoarele:
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autospeciala de poliție este din dotarea Serviciului Județean Poliție Transporturi Prahova.
În baza cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea persoanei implicate, ca fiind un tânăr în vârstă de 19 ani din municipiul Ploiești.
Acesta urmează sa fie condus la sediul unității de poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun. În urma evenimentului, autospeciala în cauză nu a fost avariată”, a transmis IPJ Prahova, într-un comunicat de presă, informează Ziarul Incomod.
Nu este pentru prima oară când au loc întâmplări similare cu cea a tânărului din Ploiești. Tot mai mulți indivizi se filmează, în ultima vreme, în timp ce se urcă pe mașini de poliție, iar pentru a se lăuda postează apoi pe rețelele de socializare.
În octombrie, de exemplu, un alt tânăr, din Dolj, s-a urcat pe un autovehicul al oamenilor legii, lăsat la un service pentru reparații, și ulterior și-a făcut gestul cunoscut pe Tik-Tok. Din nefericire pentru el, fapta i-a fost sancționată, alegându-se cu dosar penal.