News

Gestul extrem al unei tinere din Constanţa. Femeia s-a spânzurat într-o cameră de hotel. Video

Gestul extrem al unei femei, care a închiriat o cameră de hotel, în Constanța, iar apoi s-a sinucis. Cum a fost găsită aceasta.
19.07.2023 | 11:41
Gestul extrem al unei tinere din Constanta Femeia sa spanzurat intro camera de hotel Video
Gestul extrem al unei tinere din Constanţa. Colaj Fanatik/ Sursa foto: Hepta/ captura Ziua Constanta
ADVERTISEMENT

Gestul extrem al unei tinere din Constanţa, care s-a spânzurat într-o cameră de hotel. Descoperirea macabră a fost făcută, marți, 18 iulie, de o angajată a hotelului Jumeirah Royal Apartments, situat pe strada Ștefan cel Mare din Constanța, potrivit presei locale.

Gestul extrem al unei femei care a închiriat o cameră de hotel, în Constanța

Femeia venise în cameră pentru a face curat, atunci când a găsit-o pe tânără decedată. Șocată, camerista a alertat personalul hotelului. Au fost sesizate autoritățile, iar la fața locului au ajuns polițiștii municipiului Constanța, dar și un echipaj medical. Din păcate, personalul de pe ambulanță nu a putut decât să confirme decesul femeii.

ADVERTISEMENT

„La data de 18 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța- Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, intr-un imobil din municipiul Constanța, a fost găsită o femeie decedată prin spânzurare.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie, de 33 de ani. Personalul medical a declarat decesul acesteia.”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

ADVERTISEMENT

Tânăra se cazase la hotel cu o seară înainte

Potrivit cercetărilor, femeia de 33 de ani se cazase la hotelul respectiv cu o seară înainte. Nu se știe ce motiv a avut să comită gestul dramatic. Polițiștii spun că nu a fost găsit un bilet de adio în care să explice de ce a recurs la această faptă.

Oamenii legii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. De asemenea, în zona respectivă au ajuns și criminaliștii pentru a desfășura cercetări. „În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au adăugat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

ADVERTISEMENT

Un caz șocant a fost descoperit și în Suceava, în urmă cu aproximativ o săptămână. Un bărbat de 50 de ani a fost găsit spânzurat într-o pădure. Cadavrul se afla în stare de putrefacție.

Trupul neînsuflețit a fost descoperit de localnici. Din primele verificări ale organelor abilitate, se pare că bărbatul ar fi murit cu două sau trei săptămâni înainte să fie găsit.

ADVERTISEMENT

Identitatea omului nu a fost stabilită, dar conform presei locale, este posibil să fie vorba despre un șofer de TIR, cetățean ucrainean. El și-a abandonat vehiculul pe drum și a dispărut.

ADVERTISEMENT