Chiar dacă a propus mereu talente de certă valoare, Africa nu a dat niciodată o naţională în semifinalele Campionatului Mondial. Ultima şansă risipită a fost la turneul final din 2010, organizat de Africa de Sud, când Ghana a fost la un pas de o calificare în careul de aşi. Luis Suarez a jucat un rol important în eliminarea africanilor, iar acest lucru nu a fost uitat niciodată.
Pentru orice ghanez, data de 2 iulie 2010 aduce multă suferinţă. Este ziua când Uruguay şi Ghana s-au duelat pentru un loc în semifinalele Campionatului Mondial din Africa de Sud. După 90 de minute, cele două erau la egalitate, scor 1-1. Situaţia a rămas neschimbată până în minutul 120, când toată lumea se pregătea de loviturile de departajare.
La o lovitură liberă, John Paintsil a trimis mingea în careul Uruguayului şi s-a declanşat haosul. Fernando Muslera nu a reţinut balonul, Stephen Appiah a şutat din apropiere, dar Luis Suarez a scos de pe linia porţii, apoi Dominic Adiyiah a lovit puternic cu capul şi părea că mingea va intra în poartă. Aflat în continuare pe linia porţii, Luis Suarez a comis un henţ intenţionat şi şi-a salvat echipa de la primirea golului. Olegário Benquerença a fost pe fază şi i-a acordat imediat cartonaşul roşu, iar Ghana a primit penalty.
Părea că Luis Suarez doar amânase deznodământul final. Asamoah Gyan a luat balonul şi şi-a asumat rolul de executant al celui mai important penalty din istoria fotbalului african. Atacantul lui Rennes a şutat puternic, dar în bara transversală. În drum spre vestiare, Luis Suarez a următit execuţia şi a sărbătorit ratarea de parcă ar fi marcat un gol decisiv în ultima secundă.
Jucătorii din Uruguay au avut nervii mai tari la loviturile de departajare, unde Fernando Muslera a fost eroul sud-americanilor, după ce a parat şuturile lui John Mensah şi Dominic Adiyiah. Ultima speranţă a ghanezilor era ca Sebastián Abreu să-l copieze pe Maxi Pereira, care ratase, însă “El Loco” l-a executat pe Richard Kingson cu o “scăriţă” şi a dus Uruguayul în semifinale.
La finalul meciului Uruguay – Ghana, Luis Suarez era exuberant, mai ales că decizia lui până la urmă ajutase selecţionata sud-americană. Atacantul a preferat să mai toarne nişte sare pe rana ghanezilor cu declaraţiile date la zona mixtă.
“Am reuşit parada turneului. Mâna lui Dumnezeu (n.r. procedeu prin care Diego Maradona marcase un gol controversat în Argentina – Anglia 2-1, de la CM 1986) este acum a mea”, spunea Luis Suarez.
Ibrahim Ayew, rezervă în Uruguay – Ghana, şi-a readus aminte momentul henţului, după 12 ani, într-un interviu pentru The Athletic. În plus, fundaşul dreapta a dezvăluit cum este astăzi văzut atacantul uruguayan.
“Credeam că am câştigat. Eram rezervă, mă încălzeam în spatele porţii lui Muslera şi am alergat pe teren pentru a sărbători. Credeam că mingea trecuse linia porţii şi reuşisem să devenim prima echipă africană calificată în semifinalele unui Campionat Mondial.
Nu jucam doar pentru Ghana, ci pentru toată Africa. Toţi aveam încredere în Asamoah. Appiah i-a dat mingea şi i-a spus: ‘Marchează şi fă întreaga Africă mândră’. Toată Ghana îl urăşte pe Suarez, la fel şi toată Africa. Toţi îl urăm şi abia aşteptăm revanşa”, a declarat Ibrahim Ayew
La conferinţa premergătoare meciului Ghana – Uruguay, Luis Suarez a fost întrebat, de un jurnalist african, dacă regretă gestul comis în urmă cu 12 ani. Atacantul de 35 de ani a învârtit din nou cuţitul în rana africanilor cu răspunsul dat.
“În primul rând, nu-mi pot prezenta scuzele pentru asta. Îmi asum hențul. Apoi, jucătorul Ghanei a ratat penalty-ul, nu eu! Eu pot să-mi prezint scuze dacă accidentez vreun jucător, dar în această situație am luat cartonașul roșu, arbitrul a dat penalty, nu e problema mea”, a explicat Luis Suarez.
Acum, Ghana are revanşa în mâini, la meciul cu Uruguay de vineri, de la ora 17:00. Africanii au două variante pentru calificarea în optimile de finală: victorie sau remiză cu sud-americanii. De cealaltă parte, uruguayenii pot obţine calificarea doar cu un succes, dar trebuie să fie atenţi şi la Coreea de Sud – Portugalia.