Sport

Gheorghe Mustață, ultimatum pentru conducerea FCSB-ului: „Peluza Nord nu mai acordă clemență! Fă transferuri”. Nici jucătorii n-au scăpat

Gheorghe Mustață a dat un ultimatul pentru conducerea FCSB-ului și îi cere lui Gigi Becali să facă transferuri la echipă.
23.06.2023 | 23:58
Gheorghe Mustata ultimatum pentru conducerea FCSBului Peluza Nord nu mai acorda clementa Fa transferuri Nici jucatorii nau scapat
Gheorghe Mustață, ultimatum pentru conducerea FCSB-ului. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Liderul Peluzei Nord a spus că nu va mai exista nicio clemență din partea fanilor și că vor începe să boicoteze meciurile echipei în cazul în care nu le sunt respectate dorințele, vorbind și despre jucători, de la care se așteaptă la mult mai multe.

Gheorghe Mustață, ultimatum pentru conducerea FCSB-ului

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a dat un ultimatum pentru conducerea FCSB-ului: „Am avut 2-0 cu Farul și am rămas blocați… să iei bătaie de la 2-0, deși erai la 45 de minute de campionat… ne-am blocat!

ADVERTISEMENT

Am fost la bază, am întrebat ce s-a întâmplat. Am vorbit cu Pintilii, nu mă feresc: ’Băi Pinti, ce s-a întâmplat la pauză?’. Mi-a răspuns că ’A schimbat ăsta (n.r. – Gigi Becali) 2 jucători’. ’Bun, de acord, dar cei care au intrat? Ce se întâmplă?’

Dacă ești fotbalist, joacă fotbal! Te bagă ăla 15 minute, forează, rupe terenul, arată ceva! În minutul 60, când au egalat ei, tot mai era o șansă de a se decide campioana în ultima etapă. Am vrut să pun punctul pe i după ce se termină campionatul”.

ADVERTISEMENT

„Șansele pe care le-am dat până acum nu le vor mai vedea niciodată în viața lor. Am hotărât împreună cu ceilalți lideri din Peluză: susținere ZERO din momentul în care începe campionatul, dacă nu se face echipă și nu simțim că s-au adus jucători.

Vor răspunde pentru rezultatele proaste! Nu e normal să răspunzi în fața suporterilor? Îți place când spui că joci cu 40.000 de suporteri și câștigi 700.000 de euro din bilete?”, a mai spus Gheorghe Mustață în podcastul „Tare De Tot”.

ADVERTISEMENT

„Peluza Nord nu mai acordă nicio clemență!”

„Dacă-ți place, atunci dă-le și lor satisfacție! Spui doar că ai stadionul plin, fraierii încurajează și tu încasezi? Dar nu le faci și lor echipă? Că așa a promis. Gigi a promis.

Peluza Nord nu mai acordă nicio clemență, indiferent de prietenia pe care o am cu MM, Vali Argăseală, Pinti și cu toți. Dacă ei cred că suntem doar de imagine, doar să venim și să aplaudăm, se înșală”, a continuat Gheorghe Mustață.

ADVERTISEMENT

„Anul ăsta nimic nu mai merge! Cu toate riscurile pe care ni le asumăm. Chiar și să luăm interdicție, ne asumăm! Dau 20-30 de torțe pe teren și îmi asum. Risc să fiu interzis, să fiu văzut pe cameră și interzis un an. Suntem atenți, nu le aruncăm să lovim jucătorii.

Că venim sau nu, vedem. Dacă vedem că echipa nu joacă și nu se fac transferuri, nu o să mai încurajăm la 1-0 sau 2-0 pentru adversar. Nu! Nu mai poți! Sunt 3 ani de când sunt acasă (n.r. – de la eliberarea din închisoare) și 8 de când Steaua nu mai câștigă nimic”, a mai spus Gheorghe Mustață.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 3,25 este cota pentru „Câștigător Liga 1 2023/2024: FCSB”

ADVERTISEMENT