Fotbal international

Gică Hagi e mândru de Dan Petrescu: „Ar fi fost culmea să fie bulgarii mai buni decât noi”

23.10.2020 | 00:16
Gica Hagi e mandru de Dan Petrescu Ar fi fost culmea sa fie bulgarii mai buni decat noi
ADVERTISEMENT

Gică Hagi este foarte mândru de Dan Petrescu după victoria CFR-ului, 2-0 împotriva celor de la ȚSKA Sofia. Patronul de la Viitorul Constanța consideră că ar fi fost neobișnuit dacă bulgarii ar fi învins și ar fi demonstrat că sunt superiori din punct de vedere fotbalistic.

Hagi l-a felicitat pe antrenorul CFR-ului după succesul din Bulgaria, meci în care fostul mare jucător român consideră că ardelenii au reprezentat cu brio fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT

Fostul internațional român a vorbit și despre meciul lui Rangers, în care Ianis Hagi a fost titular, în ziua în care acesta a împlinit 22 de ani.

Gică Hagi e mândru de Dan Petrescu: „Ar fi fost culmea să fie bulgarii mai buni decât noi”

„Eu sunt foarte fericit pentru Dan Petrescu, de asta am vrut să intru, să îl felicit. Am vorbit cu el, i-am zis că ne reprezintă România. CFR a câștigat, e un lucru extraordinar, mai ales că suntem într-o luptă cu țările vecine. Tu ai reprezentat România, ne-ai făcut să fim mândri iar, ar fi fost culmea să fie bulgarii mai buni decât noi.

ADVERTISEMENT

Dan e foarte bun, conducerea creează condiții, adică un buget foarte bun, iar el ca manager tehnic a adus jucători și a făcut echipa să joace în stilul său. Fiecare are stilul său, mai ofensiv, mai defensiv, mai bazat pe posesie, sunt foarte multe opțiuni de a interpreta fotbalul, important este să ai succes. Iar Dan Petrescu are succes și este cel mai bun, ne arată cum ar trebui să facem să ajungem în cupele europene, a declarat Gică Hagi pentru Digi Sport.

Hagi despre Ianis: „Eu zic că este la echipa ideală”

„Regele” a vorbit și despre meciul în care Ianis Hagi a jucat pentru Rangers, câștigat de scoțieni în deplasare, cu 2-0, împotriva celor de la Standard Liege.

ADVERTISEMENT

„Eu zic că este la echipa ideală care îl poate face să crească, nu știu unde va ajunge Ianis Hagi, vom vedea. Eu îmi doresc ca el să facă o carieră foarte frumoasă, cât de mare va fi, nu știm încă. Cu toții sperăm ca toți cei de la U21 să își facă o carieră frumoasă în Vest.

Ianis joacă la 22 de ani într-o echipă extraordinară, mă bucur pentru el, se luptă să fie acolo sus, unde trebuie să ai o mentalitate de învingător. Mă bucur că au plecat cu cele trei puncte și mi-a plăcut șutul lui Ianis de la 30 de metri, a fost aproape.

ADVERTISEMENT

La 22 de ani să fii acolo la Rangers, să fii cu ei, să câștigi aproape meci de meci, e într-o zonă foarte bună. E respectat, e apreciat, aștept să dea mai multe goluri, pase de gol are. Rolul său nu este să fie golgheter, ci să dea pase decisive, de aceea și joacă meci de meci, că dă pase de gol, joacă pentru ceilalți”, a susținut Hagi.

Gheorghe Hagi nu va reveni pe bancă curând

„Nu cred că voi reveni pe bancă până vara viitoare, principiul meu de bază este să nu iau nimic de pe drum, toate greșelile mele mari au fost când am făcut asta. Am viziunea mea, modalitatea mea de a face lucrurile, atunci când am luat-o de la început am câștigat. Nu am nevoie să fiu pe bancă, am o muncă foarte importantă în academie, unde trebuie să creez o nouă generație, între 2000-2007, să selectez jucători, să găsesc un loc competitiv să încerc să devin cel mai bun din Europa”, a adăugat Gică Hagi.

ADVERTISEMENT