După ce a reușit prima mutare în fereastra de transferuri, aducându-l pe litoral pe Ronaldo Deaconu, Farul continuă să fie activă pe piață. Asta pentru că Hagi punctează iar în mercato și îl ia pe căpitanul dorit și de Mihai Rotaru la Universitatea Craiova în vară. Este vorba despre fundașul dreapta al lui FC Argeș, Costinel Tofan, în vârstă de 27 de ani.
Fotbalistul a intrat în ultimele șase luni de contract cu piteștenii, iar trupa „Regelui” profită pentru a-l aduce încă de acum pe cel mai reprezentativ jucător din trupa de azi a „vulturilor”.
Din informațiile FANATIK, gruparea lui Hagi va achita 200.000 de euro pentru Tofan, iar Argeșul va păstra și un procent de 20% din drepturile de proprietate. În tranzacție ar urma să intre și 1-2 jucători ai campioanei, care vor merge sub formă de împrumut în Trivale.
Într-o criză prelungită după retrogradarea în Liga 2 și plasată abia pe locul 15 în divizia secundă, formația lui Eugen Neagoe a fost nevoită să-l lase să plece pe liderul vestiarului, pentru care șansa de a merge la Farul nu putea fi blocată cu o ofertă de prelungire.
Aflat încă din 2017 la FC Argeș, Tofan a fost dorit și de Mihai Rotaru la Universitatea Craiova înainte de startul actualului sezon. Piteștiul a preferat atunci să țină de jucător în speranța că, după retrogradare, echipa se va aduna rapid spre a ataca imediat promovarea la loc în SuperLiga. Traseul șubred din prima parte a sezonului a aruncat însă în aer planurile de revenire ale Argeșului și au deschis acum calea către cedarea căpitanului la Farul.
După barajul ratat cu Dinamo, în finalul campionatului precedent, Tofan punea deja pe tapet problema plecării: „N-aș vrea să dau vina pe nimeni, antrenorii au fost de valoare, dar cred că totul s-a schimbat după plecarea lui Prepeliță. Atunci a fost momentul-cheie. Argeșul este clubul meu de suflet, am muncit 6 ani și nu vreau să dau în ei.
Este greu ca unii să aibă mii de euro salarii, acum să rupă contractul și să plece acasă, și proștii, românii, care au luptat, cu salariile cele mai mici, să rămână. Nu pot să spun acum, dacă rămân colegii mei, rămân și eu. A fost un an foarte greu, am învățat toți diferite lucruri și sper ca această echipă să revină în prima ligă, pentru că acolo îi este locul”.
Tranzacția nu e încă parafată, dar din informațiile FANATIK mai sunt de pus la punct doar câteva detalii. În funcție de rapiditatea cu care se vor finaliza actele, Tofan ar putea ajunge chiar de joi în cantonamentul Farului de la Ovidiu.
Pentru că timpul până la reluarea campionatului e foarte scurt, Hagi a decis ca toată pregătirea de iarnă să se efectueze acasă, în baza de la Ovidiu. Pe 13 ianuarie, constănțenii au prevăzut și un amical cu Cerno More, liderul la zi din Bulgaria.