Gică Popescu rămâne optimist după înfrângerea fără drept de apel a României împotriva Columbiei, mult mai clară decât o arată scorul. „Baciul” a dezvăluit cum vede naționala pe posturile cheie la turneul final.
Gică Popescu a remarcat faptul că atunci când Columbia a jucat cu primul unsprezece „tricolorii” nu au avut nicio șansă: „Păcat că s-a terminat meciul. Păcat că nu am avut aceeași abordare de la finalul meciului. Columbia ne-a dominat copios cu principala garnitură.
Apoi au intervenit schimbările, iar la noi s-a văzut asta în joc. Se repetă ce s-a întâmplat la meciurile anterioare. Întotdeauna am avut un finish foarte bun, așa cum am revenit și în Elveția de la 2-0. Ei n-au mai pierdut un meci oficial din februarie 2022”.
Popescu a subliniat un lucru extrem de important: „E un duș rece pe care trebuie să îl gestionăm cu calm. Trebuia să vină și o astfel de înfrângere care să ne arate lucrurile mai puțin bune. În repriza a doua am început să avem inițiativă, mai multă personalitate și Moldovan a avut două intervenții nemaipomenite la 2-0. Dacă apară așa va rămâne prima opțiune”.
Gică Popescu e de părere că sud-americanii sunt prima echipă de top pe care „tricolorii” o întâlnesc în ultimii patru ani: „E bine că am jucat contra unor adversari de alt calibru, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimele două campanii de calificare. Iată că mai apar momente neplăcute pe care trebuie să le gestionăm cu maturitate. Sunt convins că vor trage învățăminte după această înfrângere care la un moment dat arăta foarte rău. Trebuie să remediem aceste probleme”.
Fostul mare fotbalist vede deja niște piese bătute în cuie pentru turneul final în angrenajul echipei și e convins că Hagi își poate găsi locul în primul unsprezece în Germania: „Nu cred că le poate lua nimeni fața lui Burcă și Drăgușin. Ianis a intrat cu un spirit extraordinar și cred că va fi un titular indiscutabil la turneul final. A recuperat mingea la gol. Nu sunt selecționer, dar cred că Alibec e prima soluție”.
În concluzie, Popescu preferă această înfrângere în detrimentul unui egal smuls in extremis: „Sunt convins că această înfrângere va aduce mai multe plusuri decât un egal mincinos. Am avut un final de meci foarte bun. Această putere mentală de a reveni o văd foarte pozitivă. Dacă mai erau câteva minute poate chiar egalam”.
Gică Popescu a mai tras o concluzie interesantă: „Faptul că am arătat diferit din punct de vedere al spiritului cred că a fost locomotiva acestei calificări. Jucătorii nu au suportat diferența de 3 goluri. Asta ne arată puterea mentală a jucătorilor.
Cu siguranță are și Edi un merit, dar e o chestiune de orgoliu personal. Nu supoți ca adversarul să te domine și să te conducă atât de clar”, a mai spus fostul membru al Generației de Aur pentru Antena 1.