Sport

Gigi Becali dă peste nas Federației Maghiare de Fotbal: „Dacă pun o hartă a Europei aici, Europa este a mea?” Cum l-a descris pe Laszlo Dioszegi. Video

Gigi Becali i-a dat peste nas Federației Maghiare de Fotbal care a anunțat că UEFA a permis folosirea simbolului Ungariei Mari. Ce a spus despre Laszlo Dioszegi.
30.03.2023 | 07:37
Gigi Becali da peste nas Federatiei Maghiare de Fotbal Daca pun o harta a Europei aici Europa este a mea Cum la descris pe Laszlo Dioszegi Video
Gigi Becali i-a dat peste nas Federației Maghiare de Fotbal. Sursă foto: gsp.ro. (stânga). Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Gigi Becali i-a dat peste Federației Maghiare de Fotbal, după ce a anunțat că UEFA le-a permis suporterilor să afișeze simbolul Ungariei Mari la meciurile oficiale. Ulterior, FRF a cerut un punct de vedere de la forul european care a precizat că nu a permis maghiarilor afișarea hărții Ungariei istorice la meciurile internaționale.

Gigi Becali dă peste nas Federației Maghiare de Fotbal: „Pe mine mă interesează faptele”

Gigi Becali a comentat pentru a doua oară vizavi de anunțul Federației Maghiare de Fotbal. Patronul de la FCSB nu este impresionat de atitudinea forului care conduce fotbalul din țara vecină, fiind convins că totul se rezumă doar la intenții.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

„Și ce e cu harta? Eu, dacă pun o hartă aici a Europei, Europa este a mea? Să facă, ce mă interesează? Să pună și harta Americii. Hai, mă, prostiile lor, nu mă deranjează astea. Pe mine mă interesează faptele, nu mișmașurile, ăsta e mișmaș, au pus așa…”, a declarat Gigi Becali.

Ulterior, patronul roș-albaștrilor a îndreptat discuția către Sepsi Sf. Gheorghe, viitoarea adversară a FCSB-ului. Partida programată în a doua etapă din play-off-ul SuperLigii va avea loc luni, 3 aprilie, ora 20:30. În ciuda intențiilor pe care le are Orban, prim-ministru al Ungariei, Gigi Becali este convins că Sepsi este compusă dintr-un grup de oameni cuminți în frunte cu Laszlo Dioszegi. patronul de la Sf. Gheorghe.

ADVERTISEMENT

„Ei nu fac blaturi cu CFR Cluj, alții mai țaca-paca”

(n.r. despre Sepsi) Să știi un lucru, ei sunt unguri, e adevărat că Orban face mișmașuri, dar cuminți oameni, ăla, patronul lor, cum îl cheamă? Dioszegi, cuminte om, pe cuvânt, om liniștit, la locul lui. Și să spun încă ceva, blaturi cu CFR ei nu fac.

Alții mai țaca-paca, dar ei nu fac. Adică sunt serioși ungurii, nu ai ce să… Că îi vrem, nu îi vrem… Și la guvernare pun numai oameni deștepți. Ce să le mai zici? Nu îi vrem noi, că mai fac alții de afară mizerii, dar ăștia de aici, din interior, nu, sunt cuminți oameni, eu așa îi văd”, a mai declarat latifundiarul din Pipera.

ADVERTISEMENT

Totodată, Gigi Becali a vorbit despre meciul direct care le pune față în față pe FCSB și Sepsi. Patronul roș-albaștrilor nu este dispus că le lase vreo șansă advesarilor. „Nu le dau nicio caldă, îi bat și calzi, și reci, și căldicei, îi bat, îi spulber. Ce să le dau „calde”?

(n.r. Laszlo Dioszegi) Dar dacă e omul cuminte, să zic că e rău? L-ai văzut că a făcut vreodată ceva? Îl atacă tot timpul, îl atacă ăia, el își vede de treaba lui, om cuminte”, și-a încheiat discursul Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

UEFA a negat anunțul făcut de Federația Maghiară de Fotbal

La scurt timp după anunțul care a fost aspru criticat de oamenii fotbalului din România, potrivit căruia suporterii maghiari pot afișa simbolul Ungariei Mari la meciurile internaționale, FRF a luat atitudine și a solicitat un punct de vedere din partea UEFA.

Forul conducător al fotbalului european a mărturisit în răspunsul dat FRF că nu a permis afișarea hărții Ungariei istorice la meciurile internaționale și oficiale, în care se încadrează și preliminariile Euro 2024.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 1,45 este cota pentru „total goluri: peste 1,5” la meciul Sepsi – FCSB

ADVERTISEMENT