Sport

Gigi Becali nu are nicio emoție înainte de Viking – FCSB: „Așa echipă slabă n-am văzut! Gloria Buzău era mai tare ca ăștia!”

Gigi Becali (64 de ani) își bate joc de norvegienii de la Viking înainte de meciul retur din play-off-ul UEFA Conference League. Patronul FCSB e sigur că echipa se califică.
22.08.2022 | 11:12
Gigi Becali nu are nicio emotie inainte de Viking  FCSB Asa echipa slaba nam vazut Gloria Buzau era mai tare ca astia
Gigi Becali ar putea încasa peste 10 milioane de euro dacă FCSB se califică în grupele Conference League. Sursă foto: captură Digi Sport
ADVERTISEMENT

Viking e favorită pe hârtie după ce a câștigat cu 2-1 la București, însă patronul FCSB nu își face nici problemă cu privire la calificarea în grupele Conference League.

Gigi Becali râde de norvegienii de la Viking: „Pot să joace și pe acoperiș. Asta e valoarea lor. Nu ies deloc la joc”

Gigi Becali îi compară pe cei de la Viking cu un club de Liga a treia: „Acuma nici nu avem nevoie de un Bourceanu sau Olaru. E o echipă pe care noi o vom ataca încontinuu. Așa echipă slabă n-am văzut de când sunt eu în fotbal. Gloria Buzău era mai tare ca ăștia. Și dacă joci cu o echipă de Divizia C mai atacă și ei”.

ADVERTISEMENT

Patronul FCSB anunță o echipă ultraofensivă în Novergia, chiar dacă nu s-a sfătuit cu Nicolae Dică: „Pot să joace ei și pe acoperiș. Asta e valoarea lor și nu ies deloc la joc. Va fi o echipă cu foarte mulți jucători ofensivi. N-am vorbit încă cu Dică. Nu mă apuc eu să fac echipa acum. Abia acum la meciul ăsta e o chestiune tactică de specialiști. Nu știu ce s-a gândit să facă ca să îi spargă acolo în centru. Să vină cu centrări, dribling…”.

Becali a spus că Miculescu va fi titular și a mai lăsat de înțeles că Rață ar putea fi înlocuitorul lui Darius Olaru: „Dacă lipsește Olaru, Miculescu va juca. Cine va fi în locul lui Olaru. Asta e întrebarea. Ar fi Rață, ar fi Oaidă, Dulca. Nu știu. Părerea mea e că trebuie să fie o echipă de atac. O să ne calificăm. N-am nicio emoție”.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali, nemulțumit de Octavian Popescu: „Mă aștepta ca el să intre în advarsar, să dribleze unu-doi și să dea pasă decisivă”

Gigi Becali neagă faptul că l-a impus ca titular pe Alexandru Pantea în meciul tur cu Viking: „Nu e adevărat. Spuneam dacă era. Am vorbit cu Dică și am spus că acolo în dreapta era alegere între Pantea, Achim și Boboc. Pe Crețu eu nu l-am luat în calcul că ei zic că face niște prostii și nu centrează. Eu știu că nu vor să joace cu Crețu. Noi de fapt acolo avem o bijuterie și nu știam. E posibil să îl influențat pe Dică, dar nu l-am impus pe Pantea”.

„Perla” lui Gigi Becali e din nou criticată în direct la TV de patron: „Dacă Dică e mulțumit de el, cum să îl sun pe Tavi Popescu. Zice că el face ceea ce îi cere. Eu nu sunt mulțumit. Eu mă așteptam ca el să intre în adversar, să dribleze unu-doi și să dea pasă decisivă. S-au îmbătat cu apă rece norvegienii. Joi seară se vor trezi din beție. Antrenorii așa trebuie să fie. Și Dică are aceeași părere”.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă FCSB nu se va califică, Nicolae Dică are garantat postul la FCSB: „Dică ce vină are? Când a luat echipa era aproape necalificată. Ce vină are Dică că luăm noi două goluri aici. Dumnezeu ne-a dat golurile alea. A dat unul gol care habar nu are de fotbal. Ce funcționează?! Nu au legat două pase”.

Gigi Becali îi ironizează pe cei de la Dinamo și CSA Steaua: „O să fie maxim 15.000 de spectatori”

Gigi Becali îi atacă pe cei de la Dinamo și CSA Steaua, după ce derby-ul din Liga 2 se va juca pe Național Arena: „Ei joacă peste tot unde vor ei. Fac ce vor. Stadionul ăla îl țin ca bijuterie, nu joacă nimeni. Dacă ei sunt Securitatea României, ce vrei? Acolo în Armată nu ai ce să le mai faci. Ce poți să faci? Ei fac tot! Ăia săracii dacă aveau putere nu retrogradau. Nu au stadion și normal că joacă pe Arena Națională.

ADVERTISEMENT

Ei cred că se umple și luăm bani pe bilete. Se va umple peluza lui Dinamo și atât. O să fie maxim 10.000 de dinamoviști. Aia nu e Steaua. E o echipă de amatori care se distrează pe la noi, niște ostași neinstruiți. Altfel cine să se ducă la meci? Să aducă militari. Ăia sunt 1.500 de oameni la meci. Nucleul ăla dur de la Peluza Sud. 

Eu nu am treabă. Să fiți voi patroni în fotbal și să vedeți ce înseamnă. Acuma plătesc amenzi de 100.000 de euro. Cumpără niște cornete și 5% trebuie să le dea Stelicica. O să fie 3.000 de suporteri. Și de la Dinamo o să fie 10.000. Deci maxim 15.000”, a declarat Gigi Becali, la PRO Arena.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 2,95 este cota pentru ”2 solist” la Viking  – FCSB. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT