Fotbal intern

Gigi Becali pregătește două transferuri la FCSB! Vrea să plătescă 1,2 milioane de euro pentru un fotbalist de la Viitorul

10.04.2019 | 10:42
Gigi Becali pregateste doua transferuri la FCSB Vrea sa platesca 12 milioane de euro pentru un fotbalist de la Viitorul
ADVERTISEMENT

Gigi Becali și-a pregătit lista de transferuri pentru perioada de mercato din vară. Latifundiarul din Pipera vrea să cumpere doi jucători care evoluează în Liga 1 Betano și dorește să scape de Florentin Matei și Adrian Stoica, fotbaliști care au ajuns sub comanda lui Mihai Teja la începutul anului și care nu au dat randament în tricoul roș-albastru.

Două transferuri pregătite de Gigi Becali la FCSB. Ionuț Vînă, principala țintă

Conform telekomsport.ro, Gigi Becali este pregătit să bage mâna adânc în buzunar și să îl transfere pe Ionuț Vînă, fotbalistul celor de la FC Viitorul Constanța. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani este ținta principală a latifundiarului din Pipera pentru mijlocul terenului, toate acestea după ce Mihai Pintilii s-a tot accidentat în ultima perioadă, iar Dragoș Nedelcu nu a dat randament.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali a luat legătura cu Gică Hagi pentru a aflat ce pretenții are în ceea ce îl privește pe Ionuț Vînă, iar antrenorul și finanțatorul celor de la FC Viitorul Constanța i-a transmis patronului de la FCSB că va fi de acord cu vânzarea mijlocașului doar la finalul sezonului, toate acestea deoarece speră să prindă un loc în Europa League. Gigi Becali e dispus să ofere 1,2 milioane de euro în schimbul transferului lui Ionuț Vînă, dar tranzacția ar putea ajunge la 1,5 milioane de euro.

Ionuț Vînă în timpul unui meci jucat de Viitorul

Gigi Becali l-a dorit și în iarnă

Nu este prima oară când afaceristul se interesează de serviciile fotbalistului în vârstă de 24 de ani. Gigi Becali a cerut informații despre situația lui Ionuț Vînă și la finalul anului 2018, dar nu a ajuns la un acord cu Gică Hagi. Atunci, latifundiarul din Pipera oferea 500.000 de euro în schimbul transferului celui mai bun pasator din prima divizie, informație anunțată de FANATIK  pe 9 februarie 2019.

ADVERTISEMENT

“Dacă recuperarea lui Pintilii întârzie, vreau un mijlocaș central. Caut de mult un astfel de jucător. Nu prea există în România. Am unul în minte, dar nu sunt convins. E din Liga 1 și e român. Vi-l spun că nu e nicio problemă. E Ionuț Vînă de la Viitorul”, declara Gigi Becali pe 2 octombrie 2018, după ce Mihai Pintilii suferise o accidentare serioasă și devenise indisponibil.

Jonathan Rodriguez, pe lista lui Gigi Becali

Un alt fotbalist care se află pe lista de transferuri a FCSB-ului este Jonathan Rodriguez, un mijlocaș central care poate să facă bine ambele faze de joc. Latifundiarul din Pipera are o relație foarte bună cu Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, și încearcă să profite de situația în care se află echipa. Astfel, patronul vicecampioanei României este dispus să scoată din buzunar pentru argentinian aproximativ 400.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Jonathan Rodriguez a ajuns la FC Botoșani în septembrie 2017 și mai are contract cu echipa din Liga 1 Betano până pe 30 iunie 2021. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a jucat în 24 de meciuri pentru gruparea moldovenilor în sezonul 2018 – 2019, toate din postura de titular, și a înscris patru goluri. Pe parcursul carierei a mai jucat pentru Defensores Belgrano, CAI Rivadavia și Deportivo Madryn.