News

Grav incident de securitate în Republica Moldova: mii de cartușe dispărute de la Ministerul de Interne

Procuratura din Chișinău investighează dispariția unei lăzi în care se aflau mii de cartușe. Incidentul, raportat la o unitate de elită a Ministerului de Interne.
07.02.2024 | 14:57
Grav incident de securitate in Republica Moldova mii de cartuse disparute de la Ministerul de Interne
Alertă în Republica Moldova: mii de cartușe au dispărut dintr-o unitate de elită a Ministerului Afacerilor Interne. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Procuratura din Republica Moldova a anunțat, miercuri, că investighează un caz extrem de grav. Mii de cartușe au dispărut dintr-o unitate de elită a Ministerului Afacerilor Interne.

Alertă în Republica Moldova: mii de cartușe au dispărut dintr-o unitate de elită a Ministerului Afacerilor Interne

Într-o apariție publică de miercuri, 7 februarie 2024, președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică din Parlamentul de la Chișinău, Lilian Carp, a anunțat că Procuratura din Republica Moldova investighează dispariția a mii de cartușe.

ADVERTISEMENT

Armamentul ar fi dispărut dintr-un depozit al Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială (BPDS) ”Fulger”. Vorbim de o unitate de elită a Ministerului Afacerilor Interne de peste Prut.

Pentru a masca furtul acestor cartușe, cei responsabili le-au înlocuit cu pietre și nisip. Carp avertizează că, pentru un astfel de incident, cineva ar trebui să răspundă cu funcția.

ADVERTISEMENT

Anchetatorii încearcă să afle cum au dispărut gloanțele din acea ladă și cum ulterior s-a făcut înlocuirea. Putea fi oricine, un șef de grup, oricine, dar Procuratura trebuie să se pronunțe. Faptul că trebuie cineva să răspundă cu funcția este altă poveste și ministrul Afacerilor Interne va lua deciziile necesare în acest sens”, a spus Carp, conform Radio Moldova.

Oficialul de la Chișinău mai adaugă că responsabilii din cadrul BPDS ”Fulger” ar trebui sancționați cu demiterea. Recent, surse din Poliţie au confirmat că angajații brigăzii urmau să folosească o parte din gloanțele dispărute pentru exerciții tactice de rutină.

ADVERTISEMENT

Informația pe care a oferit-o domnul ministru este că au fost eliberate lăzile cu muniții în anul 2022, pentru forțele de intervenție. Acum, când trebuie să le predea înapoi s-a observat că nu există sigiliu la ladă care a fost întoarsă înapoi.

În interior s-a depistat că în loc de cartușe lada era plină cu pietre și nisip. Procuratura este la fața locului și are loc anchetarea”, a spus Lilian Carp, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT

Conducerea Procuraturii Generale (PG) din statul vecin precizează că: ”pe 06 februarie 2024, Inspectoratul de Poliție Buiucani a înregistrat un proces penal, urmând a fi efectuate toate acțiunile necesare pentru elucidarea circumstanțelor”.

ADVERTISEMENT