News

Grevă generală în școli. Peste 150.000 de profesori și-au întrerupt activitatea. Elevii nu merg la ore nici marți. Update

Negocierile au eșuat. Profesorii români intră în grevă generală. Procesul de învățământ va fi paralizat în mai multe școli.
22.05.2023 | 16:07
Greva generala in scoli Peste 150000 de profesori siau intrerupt activitatea Elevii nu merg la ore nici marti Update
Profesorii români intră în grevă generală. Foto: Hepta.
ADVERTISEMENT
22-05-2023
13:16

Greva generală din Învățământ continuă și marți. Elevii stau acasă

Greva generală din Educație continuă și marți, 23 mai. Acest lucru a fost confirmat de liderul Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”. Simion Hăncescu a spus, pentru Edupedu.ro, că sindicatele nu au primit luni vreo invitație pentru o eventuală discuție cu reprezentanții Guvernului.

Anterior, George Purcaru, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, spunea la Radio România Actualități că Simion Hăncescu, președintele FSLI, a solicitat duminică, 21 mai, o nouă întâlnire cu reprezentanții Guvernului. Acesta nu a primit un răspuns.

”Nu avem niciun calendar de discuții ulterioare. Noi ne-am arătat deschiși că, la orice oră din zi, din noapte, suntem dispuși să discutăm, dar să ne aplecăm pe discuții serioase, nu așa cum s-a întâmplat ieri în cadrul discuției de la Guvern.

Chiar noi am cerut, prin vocea președintelui Hăncescu, o întâlnire chiar și astăzi (n.r. luni) la Ministerul Muncii, să lucrăm în regim de urgență pe ceea ce înseamnă grila de salarizare, să vedem ce este și ce nu este acceptat”, a spus Purcaru.

22-05-2023
10:45

Sindicaliștii amenință cu proteste în stradă

Peste 150.000 de cadre didactice și circa 70.000 personal didactic auxiliar şi nedidactic intră, luni, în greva generală. Dascălii amenință că vor ieși să protesteze în stradă, dacă guvernanții nu vor veni cu soluții concrete. 

Potrivit sindicaliștilor, acțiunile de protest se vor desfășura în paralel cu grevă generală: “Atenționăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluționarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învăţământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariații din educație sunt hotărâţi ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă. (…)

Nu avem nevoie de ajutoare sociale! Nu suntem asistaţi social! Avem nevoie de salarii decente! Nu am decis să facem grevă peste noapte! Nu facem jocuri politice! Este greva oamenilor şcolii, este greva celor peste 200.000 de angajaţi din învăţământ, care s-au săturat de nepăsarea guvernanţilor. Este greva celor care spun răspicat: Aşa nu se mai poate! Acum, mai mult ca oricând, este important să dăm dovadă de unitate. Le mulţumim pentru susţinere şi înţelegere părinţilor şi elevilor!“.

 

 

22-05-2023
07:57

Guvernanții lucrează la actele care să permită salarizarea personalului nedidactic conform cu grilele din legislație

Reprezentanții Ministerului de Educație  fac precizări cu privire la discuția purtată de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu cu sindicaliștii. Potrivit acestora, au început demersurile pentru elaborarea actelor normative care să creeze cadrul legal pentru: “salarizarea întregului personal nedidactic din învățământul de stat, la nivelul grilelor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022”.

Ministerul Educației precizează că “aceasta înseamnă o creștere de circa 9% a salariului și un impact bugetar estimat la 90 de milioane de lei, până la finalul anului calendaristic, pentru cei aproape 55.000 de beneficiari din învățământul preuniversitar și 10.000 din învățământul superior; acordarea unui bonus pentru profesorii debutanți; acordarea unor stimulente financiare pentru profesorii care sunt încadrați în unități de învățământ din zone defavorizate”.

“Menționăm că acordarea unor stimulente financiare pentru cadrele didactice care își desfășoară activitatea în unități de învățământ din zone defavorizate este unul dintre obiectivele cuprinse în proiectul Legii învățământului preuniversitar, care se află, astăzi, la vot, în plenul Senatului României”, se precizează  într-un comunicat emis luni, 22 mai, de Ministerul Educației.

 

Dascălii români spun că nu mai pot fi umiliți de sistem și vor să fie auziți de guvernanți. Profesorii intră azi în grevă generală. Se pare că negocierile au eșuat. Sindicatele au o poziție fermă și nu vor facă compromisuri. Membrii acestora solicită “documente oficiale care să le garanteze faptul că va fi o lege a salarizării corectă”. Procesul de învățământ va fi întrerupt în mai multe școli.

Procesul didactic va fi oprit în mai multe școli

Negocierile au fost un eşec. Nu suntem asistați social pentru a primi genul acesta de stimulente. Nu suntem asistați social pentru a primi genul acesta de stimulente. Statutul social pentru personalul din învățământ nu prin acordarea unor stimulente poate fi asigurat, ci printr-o grilă de salarizare care să conducă la o salarizare decentă.

ADVERTISEMENT

Pentru că avem o problemă gravă cu resursa umană, de la personal nedidactic la personal didactic auxiliar didactic de predare și inclusiv personal care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control. Despre asta vorbim, respectul nu se poate asigura pentru această categorie atât de oropsită acordând stimulente.

Această ofertă nu diferă cu nimic față de ceea ce s-a discutat la întâlnirea anterioară. Doar faptul că pe viitoarea lege unitară de salarizare vor începe niște discuții începând cu 15 iulie. Păi, vor fi discuții începând cu 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii. Va intra în Parlament de la 1 septembrie și cu aplicabilitate, cine știe, de la 1 ianuarie anul viitor.

ADVERTISEMENT

Dar nu știm care va fi grila, pentru că a doua grilă negociată cu Ministerul Educației este considerată ca fiind greu de pus în aplicare și de asemenea nu există niciun angajament clar sau vreun act normativ prin care să spună dacă se aplică dintr-o dată și de când se aplică”, a declarat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei “Spiru Haret”, pentru antena 3.

Protestele vor dura până când profesorii nu vor primi soluții concrete

Potrivit acestuia, greva de învățământ va dura “până în momentul în care colegii noștri, care la referendum au votat cu DA pentru această formă de protest, tot prin referendum vor decide să înceteze acțiunea în cauză. Deci totul depinde strict de ceea ce va face clasa noastră politică, de ceea ce va face Guvernul României, Parlamentul României”.

ADVERTISEMENT

“Discutăm de asumarea unei decizii politice. Este capabilă clasa politică de o astfel de decizie? Dacă da, atunci vor trebui să se manifeste cât mai rapid cu putință. Vreau să repet nu este o grevă de lider de sindicat, este o grevă a majorității colegilor noștri, chiar și ale membrilor de sindicat.

Ei decid ceea ce este satisfăcător din punct de vedere al statutului social. În funcţie de ce decid colegii noștri vom ști ce vom face mai departe”, a explicat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei “Spiru Haret”.

ADVERTISEMENT

Sindicaliștii cer salarii mai mari

Simion Hăncescu, președintele FSLI, susține că guvernanții nu au perceput corect situația actuală și nu au propus măsuri rezonabile pentru rezolvarea dificultăților cu care se confruntă dascălii români. Potrivit acestuia, profesorii nu mai au răbdare și a venit momentul ca umilința să înceteze.

“Respingere 100% iar ne simțim jigniți. Adică să vii după cinci luni cu aceeași ofertă pe care am primit-o în urmă cu cinci luni este prea mult. Înseamnă că totuși Guvernul României n-a înțeles nimic din doleanțele noastre și argumentele că să vedem, să nu luăm bani din PNRR, dacă nu știu, depășim debitul bugetar.

Să mai avem răbdare, nu mai merge. Am fost umiliți 33 de ani. A sosit momentul să ca această umilință să înceteze. Vrem lucruri concrete, oamenii vor documente oficiale care să le garanteze faptul că va fi o lege a salarizării corectă și se știe foarte bine că noi am lucrat cu Ministerul Educației o grilă, dar n-am primit un răspuns foarte clar dacă acea grilă se va pune sau nu în practică.

O forma a acelei grile ar urma ca salarizarea în învățământ se facă plecând de la principiul profesorul debutant să aibă salariu de plecare mediu brut pe economie, altfel tradus în jur de 4.000 lei net, care înseamnă oricum puțin față de statutul social 4.000 lei”, a conchis Simion Hăncescu, preşedintele FSLI.

ADVERTISEMENT