News

Grevă în învățământul preuniversitar. Care sunt salariile profesorilor și ce lefuri solicită sindicaliștii

Profesorii au intrat în grevă generală, cerând practic ca noua grilă de salarizare să prevadă lefuri pentru viitorii debutanți la nivelul celor aflați acum în prag de pensie.
22.05.2023 | 15:11
Greva in invatamantul preuniversitar Care sunt salariile profesorilor si ce lefuri solicita sindicalistii
Profesorii au intrat de luni în grevă generală/ Sursă foto: Inquam Photos - Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Sindicatele din învățământul preuniversitar au declanșat greva încercând să-i pună pe profesori într-o poziție cât mai favorabilă în procesul de elaborare al viitoarei legi a salarizării în sectorul public. Dacă Guvernul va ceda, pe viitor salariile profesorilor debutanți ar putea ajunge la nivelul celor pe care acum le primesc profesorii cu vechime, care se află în prag de pensie.

Sindicatele cer o nouă grilă de salarizare

Inițial, proiectul de lege a învățământului preuniversitar prevedea ca salariul unui profesor debutant să aibă ca nivel de referință nivelul salariului mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că un tânăr care intră în sistem ar fi urmat să primească circa 4.000 de lei net pe lună. În timpul dezbaterilor din Parlament s-a renunțat la această prevedere urmând ca această chestiune să fie tranșată prin viitoarea lege a salarizării în sectorul public, guvernanții afirmând că proiectul va fi finalizat în jurul datei de 15 iulie.

ADVERTISEMENT

Noi am lucrat cu Ministerul Educației o grilă, dar n-am primit un răspuns foarte clar dacă acea grilă se va pune sau nu în practică. O formă a acelei grile ar urma ca salarizarea în învățământ se facă plecând de la principiul profesorul debutant să aibă salariu de plecare mediu brut pe economie, altfel tradus în jur de 4.000 lei net, care înseamnă oricum puțin față de statutul social”, a afirmat Simion Hăncescu, preşedintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

În esență. debutanții ar fi urmat să câștige aproape cât câștigă acum un profesor cu gradul didactic I, cu o vechime de peste 25 de ani în învățământ. Dacă sindicatele vor avea câștig de cauză în urma grevei generale, vor crește proporționale și lefurile profesorilor cu definitivat sau cu gradele didactice II și I.

ADVERTISEMENT

Salariu mai mare, doar la final de carieră

Nivelul salariului depinde de mai multe criterii: gradul didactic obținut, vechimea în învățământ, precum și vechimea în muncă, acest din urmă criteriu fiind exprimat de gradații. În momentul de față, în vârful ierarhiei se află profesorii cu gradul I și cu peste 25 de ani de vechime în învățământ, care au un salariu de bază brut de 5.517 lei, calculat la gradația 0, însă gradațiile pot crește în intervalul 1-5, în funcție de vechime, după următoarea grilă:

a) gradația 1 – de la 3 ani la 5 ani – și se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază;
b) gradația 2 – de la 5 ani la 10 ani – și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
c) gradația 3 – de la 10 ani la 15 ani – și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
d) gradația 4 – de la 15 ani la 20 de ani – și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază;
e) gradația 5 – peste 20 de ani – și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază.

ADVERTISEMENT

Cu tot cu aceste gradații, un profesor în prag de pensionare poate ajunge la 6.758 lei brut, echivalentul a 3.953 lei net. Pe lângă salariul de bază, acordarea unor sporuri face ca un profesor să ajungă la 4.200-4.500 lei net pe lună. De exemplu, personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, învățătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învățământul primar, profesorii pentru învățământul preșcolar beneficiază de o majorare de 10% a salariului de bază.

Potrivit Legii salarizării 153/2017, 16% dintre profesori primesc gradație de merit, care se atribuie pe o durată de 5 ani și constă într-o creștere cu 25% a salariului de bază deținut. Alte sporuri sunt cele de activitate în localități izolate, de 20% din salariul de bază, sau pentru personalul didactic care predă simultan la mai multe clase. Acesta din urmă variază între 7% și 20%, în funcție de numărul de clase la care se face predarea simultană.

ADVERTISEMENT

Debutanții au lefuri foarte mici

Teoretic, un salariu de 4.500 de lei net pe lună ar fi unul destul de ridicat, însă până la a ajunge la acest nivel, un profesor trebuie să aibă multă răbdare și să se resemneze cu ideea că mulți ani va fi prost plătit. De exemplu, un profesor debutant, proaspăt ieșit de pe băncile facultății, va primul an un salariu de bază brut de 4.098 de lei, ceea ce înseamnă 2.424 lei net. La această sumă nu se mai adaugă aproape nimic întrucât debutantul nu este îndreptățit la vreo gradație mai mare decât gradația 0.

Brutul va crește la 4.144 lei după obținerea definitivatului, cu o vechime între 1 și 5 ani. Dacă presupunem că respectivul profesor va obține gradul II didactic, în intervalul 5-10 ani de învățământ, salariul de bază brut va ajunge la 4.326 lei, la care se adaugă gradațiile. Astfel, creșterea salariului se face lent, cu condiția ca profesorii să reziste în învățământ. De asemenea, condiția obținerii gradelor didactice succesive pentru creșterea lefii descurajează intrarea în sistem a persoanelor care vor să se reorienteze profesional în jurul vârstei de 30-40 de ani, întrucât aceștia ar beneficia doar de majorările aduse de gradații, adică vechimea în muncă în general, nu și de cele aduse de vechimea în învățământ și de gradele didactice.

Calculele sunt făcute pentru absolvenții de studii superioare, însă situația este și mai proastă pentru absolvenții de studii superioare de scurtă durată sau de studii liceale. Debutanții din aceste categorii vor avea un salariu net de numai 2.372, respectiv 2.322. Cu fiecare gradație sau grad didactic obținut, majorările de care beneficiază sunt mai mici decât pentru absolvenții de studii superioare.

ADVERTISEMENT
Tags: