Premierul a precizat, totuși, că târgurile de Crăciun nu vor fi afectate de noua ordonanță. Marcel Ciolacu spune că prioritatea executivului pe final de an este cofinanțarea pentru a nu pierde fonduri europene.
Șeful executivului a mai explicat și că ordonanța de urgență lansată în dezbatere publică marți, care taie cheltuielile ”nu tocmai necesare” din primării și administrația centrală este obligatorie într-un final de an cu mai puține venituri și o ”prognoză cam optimistă”.
”Nu, nu le îngheț, cheltuielile sunt cheltuieli. Le ordonăm. Din surse proprii, primarii pot face ce consideră de cuviință pentru cei care i-au ales, haideți să lăsăm lucrurile să fie într-o descentralizare. În ultimele luni a fost un avânt al cheltuielilor nu tocmai necesare.
Avem o economie care se dezvoltă, nu avem probleme, dar lăsați-mă să iau niște măsuri astfel încât să nu aventurez România într-o experiență neplăcută de a avea fondurile europene blocate. Nu o să fac asta, indiferent cât de mult o să se dea cineva cu capul de birou de supărare că s-au luat nu-știu-ce…
Nimeni nu a explicat până acum, dacă vreți să intrăm în detalii. Este sfârșitul exercițiului financiar trecut, e normal ca prioritatea Guvernului să fie cofinanțarea.
Dacă noi nu trimitem plățile până pe 31 decembrie, pierdem miliarde de euro. Mă lasă rece cheltuielile de mobilier din nu-știu-ce minister sau primării, pe mine.
Asta e, a venit un final de an cu mai puține venituri, cu o scădere a consumului, cu o scădere industrială pe timpul verii, o prognoză cam optimistă, dar am reușit să aducem inflația la o cifră în două luni de zile”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de România TV.net.
Premierul a ținut să sublinieze faptul că târgurile de Crăciun vor funcționa în România și nu vor fi afectate de noua ordonanță de reducere a cheltuielilor.
”Asta spune ordonanța, să lăsăm un pic cheltuielile care se făceau de obicei: pixuri, agende, clopoței, nu e un capăt de țară. Târgurile de Crăciun funcționează. După ce Nehammer îl închide pe cel din Viena, vă promit că și eu le închid în România.
Este necesar, pentru că o populație trăiește. Că altfel s-ar închide și cel de la Viena, și cel de la Munchen și cel de la Londra. Și uitați un lucru, aceste târguri cu adevărat sunt niște cheltuieli, dar aduc și niște venituri”, a mai spus Marcel Ciolacu.