Îmbrăcat în geaca cu sigla Universității Craiova, nepotul lui Alex Mitriță a făcut un selfie cu Darius Olaru la sfârșitul derby-ului cu FCSB. Suporterii „alb-albaștrilor” l-au cerut afară pe juniorul oltenilor, iar Sorin Cârțu a rămas uimit când a auzit reacțiile fanilor.
Fiul lui Dumitru Mitriță a fost copil de mingii pe stadionul „Ion Oblemenco” la derby-ul Universitatea Craiova – FCSB. Juniorul s-a bucurat după ce a făcut un selfie cu Darius Olaru, iar gestul juniorului i-a deranjat pe suporterii „alb-albaștrilor”.
Suporterii au reacționat pe rețelele de socializare și au cerut ca nepotul lui Alex Mitriță să fie dat afară de la Universitatea Craiova. Decizia este considerată radicală de către Sorin Cârțu, care a dat verdictul la FANATIK SUPERLIGA.
„Nici așa, ne luăm de copilul ăsta. E aiurea. E cel mic al lui Dumitru Mitriță, nepotul lui (n.r. Alex Mitriță). (n.r. a fost neinspirat juniorul) Da, da. Normal o iei și o extrapolezi că domne trebuie născuți în spiritul Universității și să îi vadă numai pe jucătorii Universității.
Așa cum eram noi crescuți de ne uitam la nea Nelu Oblemenco ca la Dumnezeu. Ce mai e spiritul Craiovei la ora actuală, nu vorbesc de spiritul Craiovei la copilul ăsta, că nu a demonstrat copilul. Putea să se abțină. Vorbim de spiritul Craiovei la primul 11, la lotul ăsta al Universității Craiova, care nu au nicio treabă.
(n.r. fanii vor să îl dea afară pe copil) Aiurea, a înnebunit rău de tot dacă la asta gândește acum”, a spus Sorin Cârțu, la FANATIK SUPERLIGA, emisiune în direct de la ora 10:30 în fiecare zi de luni, marți și vineri doar pe site-ul FANATIK.RO.
Sorin Cârțu a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că l-a propus pe Darius Olaru la Universitatea Craiova. Fotbalistul se afla la Gaz Metan Mediaș la acea vreme, formație de la care oltenii i-au transferat pe Antoni Ivanov și Ovidiu Bic.
„Și stau și mă gândesc că Olaru era la Gaz Metan Mediaș și d-asta se mai supără lumea pe mine, dar eu am dreptate. Influența care a fost asupra lui Mihai Rotaru nu a fost de bun augur. L-au influențat în multe atitudini și decizii negative.
În acel moment, Universitatea Craiova putea să ia orice jucător de la Gaz Metan Mediaș, la ce foame era acolo și lipsă de bani. Și tu nu îl alegi p-ăla.
Puteai să iei orice! Era foame! Eu nu eram la echipă atunci, dar pe influența negativă pe care o avea Ivan s-a ales Ivanov, Bic, Fortes. U Craiova a luat 3 jucători de la Gaz Metan! Care era problema? Olaru era un copil, cum să nu vezi calitatea lui”, spunea Cârțu.