News

Haos total în Capitală! Primăria oprește circulația tramvaiului 41 preț de două luni

25.06.2019 | 14:59
Haos total in Capitala Primaria opreste circulatia tramvaiului 41 pret de doua luni
ADVERTISEMENT

Va fi haos total în Capitală acolo unde Primăria a luat decizia de a suspenda circulația tramvaiului 41 pentru două luni de zile. Aceasta intră în vigoare de sâmbătă, 29 iunie și se încheie abia pe 1 septembrie. În tot acest timp se vor realiza unele lucrări la Podul Ciurel, staţia de metrou din Drumul Taberei şi la podul Grant, iar pentru preluarea călătorilor vor fi introduse 50 de autobuze pe două linii navetă.

Haos total în Capitală!

“În această vară se suspendă între 29 iunie şi 1 septembrie linia de tramvai 41 pentru a se realiza nişte lucrări la Podul Ciurel, la staţia de metrou din Drumul Taberei şi la Podul Grant, ele fiind avizate de către Comisia Tehnică de Circulaţie din Primăria Capitalei. Cei trei constructori au înţeles cât de important este ca lucrările să se facă cât mai repede şi concomitent, pentru a putea fi cât mai puţin suspendată linia 41 de tramvai”, a declarat Andrei Creci, director general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB).

ADVERTISEMENT

În locul tramvaiului vor exista două linii navetă, respectiv 641 şi 642, iar dacă cele 50 de mașini anunțate nu vor fi suficiente se vor putea suplimenta. “Se vor face două linii navetă de autobuz, una va fi 641, cu 30 de autobuze, care va funcţiona pe întreg traseul liniei 41, de la Ghencea până la Bulevardul Expoziţiei, iar cealaltă va fi 642 cu 20 de autobuze, care va asigura un aport de capacitate pentru tronsonul cel mai solicitat al liniei 41, adică între Drumul Taberei şi Podul Grant. Va fi o linie mai scurtă, dar exact pe zonele cu cea mai mare aglomeraţie zilnică. Din evaluările noastre aceste 50 de autobuze vor fi suficiente, dar în caz de nevoie ele pot fi suplimentate fără probleme”, a explicat şeful STB.

Haos total în Capitală! Tramvaiul 41
Tramvaiul 41 leagă Ghencea de Piața Presei Libere. Sursa foto – facebook

Pe unde vor circula mașinile

De remarcat că traseul liniei de autobuze 641 va fi Ghencea- Braşov- Pasaj Lujerului, Virtuţii, Şoseaua Crângaşi, Podul Grant (aici în funcţie de cum vor evolua lucrările), Turda, Mareşal Averescu, Mărăşti şi B-dul Expoziţiei, iar cel al liniei 642, Valea Argeşului, Drumul Taberei – ramura de sud, Braşov, Pasaj Lujerului, Virtuţii, Crângaşi, breteaua de la Pasaj Grant, cu întoarcere fără staţionare pe Şoseaua Crângaşi.

ADVERTISEMENT

“Dacă lucrările ne vor permite tehnic, vom băga în circulaţie un tramvai cu două capete de la Bulevardul Expoziţiei la Podul Grant, vom face şi acest lucru, dacă nu, vom suplimenta aceste linii navetă. Având în vedere cât de important este traseul liniei 41 în acest moment vom face tot posibilul ca autobuzele să aibă aer condiţionat şi confortul cetăţenilor să nu aibă de suferit”, a concluzionat directorul general al STB, Andrei Creci.

Haos total în Capitală! Tramvaiul 41
Pe 1 septembrie se termină lucrările și se reia circulația tramvaielor. Sursa foto – facebook

Câți oameni vor avea de suferit

Linia 41 de tramvai are o lungime de 8,5 kilometri (17 kilometri dus-întors) şi deserveşte zilnic în jur de 150.000 călători. Conform Primăriei, pe această linie circulă 36 de tramvaie ce asigură o capacitate maximă de 7.077 de călători pe oră pe un sens, însă pe perioada de vară, traseul este acoperit de 35 tramvaie cu o capacitate de 6.880 călători/h/sens. În zilele de sărbători, acest traseu este acoperit de 25 tramvaie cu o capacitate de 5.188 călători/h/sens.

ADVERTISEMENT

“Măsura suspendării circulaţiei tramvaiului 41 pe traseul indicat este necesară pentru a fi efectuate lucrări la pasajul denivelat subteran Pod Grant, la podul hobanat peste Şoseaua Virtuţii şi la staţia de metrou Parc Drumul Taberei”, preciza municipalitatea într-un comunicat.