În vârstă de 34 de ani, Harlem Gnohere se află liber de contract după despărțirea de Mouscron, care a avut loc în vară. Fostul atacant al lui FCSB și Dinamo a dezvăluit că a primit oferte din România, însă le-a refuzat pentru că nu erau din București. „Bizonul” vrea să se orienteze spre antrenorat după ce agață ghetele în cui.
Harlem Gnohere, care a evoluat în tricoul lui FCSB în perioada ianuarie 2017 – iunie 2020, a primit oferte din partea unor cluburi din România, după ce s-a despărțit în vară de Mouscron, echipă la care a ajuns liber de contract după despărțirea de FCSB.
Totuși, atacantul francez a refuzat propunerile pentru că erau din afara Bucureștiului. „Au fost echipe din România care m-au sunat, dar nu am dat curs, pentru că erau departe. Doar Bucureştiul mă interesa, pentru a putea să ajung uşor la familia mea, cu avionul. Deci nu m-au interesat.
Mintea îmi spune că încă pot să joc. Dacă creierul îmi va da posibilitatea să fac efortul necesar, voi continua fără probleme. Dacă îmi va spune să mă opresc, dacă nu o să mă mai simt pregătit din punct de vedere fizic, mă voi opri”, a declarat Harlem Gnohere, potrivit Sport.ro.
În vârstă de 34 de ani, Harlem Gnohere, unul dintre cei mai apreciați atacanți străini din istoria roș-albaștrilor, a înscris 51 de goluri în 115 meciuri pentru FCSB, reușind alte 6 pase decisive. Atacantul francez s-a transferat în lotul finanțat de Becali în 2017, de la Dinamo, pentru 250.000 de euro.
Harlem Gnohere nu a mai evoluat într-un meci oficial de pe 4 aprilie 2022, când evolua timp de 31 de minute în înfrângerea lui Mouscron, scor 0-2 cu Virton.
„Pentru moment, nu pot să spun cu siguranţă dacă mă voi retrage sau nu. Un singur lucru este sigur: dacă voi continua, voi da 100%”, a mai spus Harlem Gnohere.
Harlem Gnohere vrea să rămână implicat în fenomenul fotbal și după ce va pune stop carierei de fotbalist. Jucătorului francez îi surâde ideea antrenoratului, însă are în vedere și un alt proiect sportiv.
„Ceea ce mă interesează cu adevărat este un proiect sportiv interesant, mă interesează și ideea de antrenorat, de asemenea.
Dacă voi reuși să îmi iau diploma, mi-ar plăcea să fac parte din staff-ul unei echipe ca antrenor pentru atacanți sau ceva de genul acesta.
Da, sunt pregătit să fiu antrenor, deja îmi antrenez copiii, pe cei trei băieți. Îmi place să fiu pe teren, să dau sfaturi, am plăcerea să transmit ceea ce știu”, a mai spus Harlem Gnohere.