Sport

Hazard s-a retras din fotbal cu contul plin. Suma fabuloasă câștigată de belgian

Eden Hazard a decis să își pună ghetele în cui după 16 sezoane ca jucător profesionist de fobtal. Vedetă la Chelsea, Hazard a nu a reușit să prindă prima echipă odată cu transferul la Real Madrid
21.10.2023 | 20:07
Hazard sa retras din fotbal cu contul plin Suma fabuloasa castigata de belgian
Eden Hazard s-a retras din fotbal la 32 de ani. foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

110 milioane de euro este bilanțul câștigurilor reușite de Eden Hazard în carieră. Extrema stângă a decis să renunțe la fotbal după mai bine de 16 ani de activitate sportivă. Hazard și-a încheiat contractul cu Real Madrid în această vară și nu a mai avut motivația de a merge mai departe.

Hazard a câștigat 110 milioane de euro în carieră

“Eden Hazard? Cel mai leneş jucător pe care l-am văzut vreodată. Dacă îl vedeţi acum, a mai slăbit puţin. Dar când era la Chelsea, cu o zi înainte de meci, stătea 20 de minute după cină să-şi mănânce orezul cu lapte. Adoră mâncarea,

ADVERTISEMENT

Apoi se ducea la culcare, se trezea dimineaţa, venea la meci la ora 15:00 şi juca. În timpul antrenamentului, se izola şi nu participa cu adevărat. Se mulţumea să discute. Dar în weekend performa de fiecare dată şi era votat omul meciului”, a spus John Obi Mikel.

John Obi Mikel și Eden Hazard au fost coechipieri la Chelsea. Cei doi au împărțit vestiarul de pe Stamford Bridge timp de 5 ani. Hazard a părăsit-o pe Chelsea în 2019 pentru a semna cu Real Madrid. 100 de milioane de euro au plătit madrilenii în schimbul său.

ADVERTISEMENT

Hazard s-a retras din fotbal la 32 de ani

Transferul lui Hazard la Real Madrid a fost considerat unul din cele mai proaste dealuri din istoria fotbalului. Investiția uriașă realizată de spanioli s-a dovedit a fi în zadar. Hazard s-a prezentat supraponderal la echipă și nu a reușit să facă față cerințelor.

Măcinat de accidentări, belgianul a fost înlocuit în primul 11 și nu a mai reușit să își recupereze poziția de titular. În locul său, în flancul stâng, a fost preferat Vinicius Junior. Adus de la Flamengo pentru 45 de milioane de euro, brazilianul s-a remarcat prin viteza sa de joc.

ADVERTISEMENT

Hazard va rămâne una din legendele lui Chelsea. Belgianul a jucat timp de 7 sezoane pentru londonezi și a fost remunerat cu 47 de milioane de euro net pentru perioada pe care a petrecut-o la echipă. Hazard a jucat aproape 250 de partide pentru Chelsea.

Pentru naționala Belgiei, Hazard a fost om de bază. Acesta a strâns 126 de selecții și a reușit să înscrie 33 de goluri. În ciuda faptului că este belgian, Hazard și-a început  cariera în Franța, la Lille. Acolo a bifat 147 de partide și a marcat 36 de goluri.

ADVERTISEMENT

La Lille, Hazard a fost unul din cei mai bine plătiți jucători de la acea vreme. Nu mai puțin de 2,8 milioane net primea starul belgian. Lille a înregistrat un profit serios din urma vânzării lui Hazard. Nu mai puțin de 40 de milioane de euro a plătit Chelsea în schimbul său, în 2012.

ADVERTISEMENT